II Timotei 3, 10-15
Cel dintâi lucru asupra căruia Sfântul Apostol Pavel îi aduce aminte fiului său duhovnicesc, Timotei, este învăţătura sănătoasă şi Adevărul de credinţă. Pentru că de valoarea învăţăturii drepte şi bune – care este şi poate fi numai UNA singură – depind toate celelalte. Că dacă cineva nu are învăţătura dreaptă, atunci nu va avea nici credinţa dreaptă, nici purtarea, nici dragostea, nici răbdarea, nici hotărârea. Şi „ştii câte prigoniri am răbdat!” – îi aminteşte din nou lui Timotei. „Şi toţi care voiesc să trăiască în chip cucernic întru Hristos Iisus vor fi prigoniţi”. Pe Calea Domnului Iisus, toţi ucenicii Săi l-au biruit pe vrăjmaşul împotrivitor şi chipul veacului acestuia numai prin suferinţe, prin prigoniri, prin lupte de orice fel, prin frământări sufleteşti, prin arenele cu lei, ucişi cu pietre şi pe cruce. În Împărăţia lui Dumnezeu se intră prin multe necazuri (Fapte 14, 22).
Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre suferinţele şi prigonirile sale nu pentru a se lăuda, ci pentru a-l ajuta pe tânărul Timotei să fie pregătit atunci când va fi să ajungă în astfel de situaţii, ca să le întâmpine liniştit, să le suporte smerit şi ascultător şi, prin răbdare, să ajungă şi el biruitor. Şi să trăiască cucernic, adică să fie evlavios. După cum şi Sfântul Apostol Petru ne arată că în cele şapte trepte ale mântuirii, mai presus de toate celelalte, este evlavia, ca necesară condiţie a mântuirii. „Pentru aceasta, puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună; iar la fapta bună, cunoştinţa; la cunoştinţă, înfrânarea; la înfrânare, răbdarea; la răbdare, evlavia; la evlavie, iubirea frăţească; iar la iubirea frăţescă: dragostea” (II Petru 1, 5-7).
„Vai, însă ce lucru cutremurător de trist vedem noi astăzi în vieţile şi adunările, în familiile şi în bisericile noastre! Ce totală şi ce dureroasă lipsă de evlavie este în noi! Virtutea care ne lipseşte cel mai mult este tocmai evlavia. Cei mai mulţi nici nu ştiu ce este evlavia şi cum arată ea. (…) Cât de departe este imaginea creştinului de astăzi de virtutea şi modelul evlaviei!” – ne spune fratele Traian Dorz, în Hristos – Puterea Apostoliei, vol. 2, pag. 253. „Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi” – ca şi Lucifer – pe care Dumnezeu l-a creat de la început a fi un luceafăr bun, dar el, din mândrie, trufindu-se şi răzvrătindu-se, a căzut împreună cu toţi acei care l-au urmat în cădere, în răutate, în îndărătnicie, devenind astfel cu toţii răi, întunecaţi şi neascultători de Dumnezeu.
„Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat, şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus”. Sfântul Apostol Pavel îl cunoştea aşa de mult pe ucenicul său, încât îl încredinţează încă o dată de biruinţa veşniciei, numai dacă va rămâne neclintit în cele ce a învăţat de mic copil, fără a se lăsa influenţat de nimeni altcineva, de niciun „bun de gură, de niciun înşelător”, care ar cuteza să-l clatine de pe Temelia pe care se afla din pruncie în credinţa sa. Pentru că, datorită mamei lui credincioase, care i-a fost primul îndrumător în cunoaşterea dreaptă şi sfântă a Scripturii dumnezeieşti, de mic copil a fost învrednicit de cel mai mare dar al lui Dumnezeu, în viaţa sa pământească, având parte de o creştere sănătoasă şi rodnică pentru viitorul său. Ca mai apoi să ajungă a fi un vrednic urmaş al Părintelui său duhovnicesc, Apostolul Pavel, ducând mai departe vestirea Evangheliei Domnului Iisus Hristos, cu toată demnitatea, prin toate luptele prin care a trecut, după aceea, şi el.
„Tu să rămâi în credinţa de la început” – ne-ar spune şi nouă Sfântul Pavel –, aceea care a fost dată Sfinţilor o dată pentru totdeauna, pe care ne-au mărturisit-o Părinţii noştri duhovniceşti, Înaintaşii noştri prin vorba şi prin viaţa lor. Să nu ne înşele nimeni nici cu talentul lui, nici cu purtarea, nici cu îndelunga lui răbdare, nici cu dragostea lui, pe care le are în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu. Ci să fim cu băgare de seamă la învăţătura lui. Cum ne învaţă el cu privire la Sfânta Treime, la Biserică, la Maica Domnului, la Tainele Sfinte şi la toate celelalte adevăruri de temelie ale dreptei învăţături. Dacă ne învaţă aşa, atunci să-l primim. Dacă nu ne învaţă aşa, atunci să nu-l primim nici în casă, nici să nu-i spunem bun venit, nici să nu-l căutăm în casa lui. Ci să ne îndepărtăm de el şi să-l îndepărtăm de la noi, spre a nu ne otrăvi cu învăţătura lui stricată, ca mai apoi să ne facă să ne părăsim credinţa, să ne dezbinăm adunarea şi să ne pierdem cu toţii mântuirea sufletului (Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei, vol. 2, pag. 248).
Să luăm aminte fiecare, pentru că de atitudinea noastră de acum depinde mântuirea sufletului nostru şi a altora, care vin în urma noastră, până în Veşnicie. Amin!
Slăvit să fie Domnul!
Costel DALBAN
