Se întâmplă în ultima vreme să ne întristam peste măsură din pricina stării lumii acesteia. Suferim văzând că voia lui Dumnezeu nu mai este împlinită astăzi, nici de cei de la care ne-am aștepta să ne fie” Lumina lumii ” dar din păcate nici de noi cei nemulțumiți de întreaga situație. Ar fi o mare mângâiere sufletească să știm că durerea / drama aceasta este percepută la fel de ambele părți la aceeași intensitate. Acesta ar fi semnul că Dumnezeul cel Viu este în mijlocul nostru .
Ce ne ” doare ” ?
Ne doare că nu ne mai sunt amintite adevărurile mântuitoare cu cuvânt cu putere multă !
Ne doare că ” adevărurile ” păgubitoare de mântuire nu sunt înfierate pe masura gravitații lor. Nu sunt subliniate. Nu sunt un strigăt de alarmă.
Într-o lume a haosului e nevoie de o îndrumare dumnezeiască. Într-o societate dezbinată este nevoie înțelepciunea Sfinților Părinți .
DA ! ” Trăim vemuri bibice ” și se cuvin exprimate sus și tare adevărurile mântuitoare specifice momentului .
Doctrina existentialismului ateu despre absoluta autodeterminare a omului, strategia Satanei prin New Age, reprezintă cel mai mare pericol al vremurilor noastre. El coincide cu o perioadă de apostazie față de creștinism.
Este un evident semnal al intrării în scena lumii, a Antihrismului. Mari confuzii și tulburări spirituale s-au creat prin abilitatea demonică cu care se infiltreaza aceste rătăciri, pe toate căile, în mintea și în inima noastră.
În toată această logică ” neteologică ” apare responsabilitatea pe care o purtăm fiecare în contextul mentalității sociale, impersonale al unei societăți care devine incontrolabilă.
Duhovnicia contemporană se înfățișează cu o mască înșelătoare. Ea este o religiozitate raționalizată și o tradiționalitate de suprafață.
În concret noi am devenit constructorii unui creștinism de o autenticitate înșelătoare. Toate acestea constituie o urmare firească dar nefericită, a trăirilor noastre false, a răcirii, sărăcirii și rătăcirii în CREDINȚĂ, care au dus la pierderea autenticității în Hristos și în Biserică.
După o logică ” teologică ” soluția de ieșire din această stare străină și păgubitoare de suflet, ar fi ca prin harul lui Dumnezeu, orice creștin din Biserică să reînceapă o viață de trăire autentică.
Această regăsire ar evidenția omul născut de Sus, născut din Nou, adică a celui care trecut dintr-o stare în care declarat era și numit era creștin, de acum chiar să își dorească a fi creștin, chip al iubirii lui Dumnezeu, făptură cu înfățișare dumnezeiască, prin corecțiile duhovnicesti, care îi redau statutul omului divino-uman de la Botez.
Viața omului nu depinde doar de el însuși ci și de mediul în care trăiește.
Ne confruntăm cu mari probleme de „ordin interior „. Desigur, sunt și probleme de ” ordin exterior ” dar primele sunt mai importante, în sensul că de rezolvarea lor depinde în mare măsură și rezolvarea celorlalte.
După parerea mea, o altă mare problemă este occidentalizarea gândirii ortodoxe, aspect care din păcate pare sau este neobservat. Puterea Bisericii stă în continuitatea istorică și gândirea teologică a Sfinților Părinți.
În omul înstrăinat de Dumnezeu stăpânește viața lumii, a simțurilor și a necesității. Doar prin harul Sfântului Duh omul este ridicat de la nivelul acestei vieți și introdus în libertatea cea adevărată. Hristos este eliberatorul omului .
Harul Sfântului Duh descoperă omului starea de ticăloșie la care l-a adus păcatul dar și mărirea darului lui Dumnezeu prin care ni se deschide calea desăvârşirii.
Omul care nu are harul Sfântului Duh se călăuzeste după cugetul trupesc și este ” trupesc „. Pentru el, Dumnezeu este o probabilitate, entitate abstractă, o forță superioară, un necunoscut filozofic, un model sentimental, plinirea unui gol psihologic. Dimpotrivă, omul cel în Hristos, născut din Nou, participă la harul Sfântului Duh și este ” duhovnicesc „. Ca urmare, pierderea harului este identică cu pieirea veșnică.
Din păcate această APOSTAZIE , nu avem puterea de a o împiedica dar o putem evita , fugind de ea.
Biruința înșelăciunii duhului vremurilor de acum este evidentă.
Istoric vorbind, Crucea creștinului nu a fost mai grea niciodată.
Nicicând nu a mai fost pe acest pământ un număr atât de mare de oameni care, nestingheriți și detașați, fără nici o rușine, sau mustrare de conștiință: ” zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina intuneric și întunericul lumină; care socotesc amarul dulce și dulcele amar ! ” ( Isaia 5 , 20 )
Iată a venit clipa ca și noi să urmăm lui Hristos ! Mântuirea omului nu este nimic altceva decât Hristos cel făcut prezent în mijlocul nostru acum și aici. Nu s-a putut realiza minunea mântuirii lunaticului prin ucenicii care au stat doar alături de Hristos, dar nu erau întru Hristos. Aftfel spus, nici un om nu va putea mântui niciodată pe cel de lângă el. Doar Hristos o va face atunci când este prezent mai întâi în acela .
Atunci când pui în practică , pentru totdeauna îndemnul Mântuitorului , că rugăciunea ne scapă de demon și de focul veșnic , ne scapă de focul conștiinței dar mai înainte, de aprinderea poftelor, iar postul va potoli navalirea patimilor și va seca izvorul pornirilor păcatoase, atunci va începe să ia chip Hristos în noi .
Acest răspuns lămuritor al Mântuitorului să ne fie și nouă tuturor, leac împotriva atacurilor demonice de astăzi și din totdeauna .
Astăzi mai mult ca oricând avem de ales : ori pe Hristos Dumnezeu, ori pe demonul. Nu există cale de mijloc.
Eu vă spun că destinul nostru este să devenim hristoși. Clipa pe care o petrecem acum este definitorie. Să fi scăpat oare lumea din mâna lui Dumnezeu ? Sau mai bine zis , aceasta să îi fi întors spatele ? Aceasta fiind noi ! Adică eu ! De fapt și tu !
Da ! Noi și nouă ne va spune Mântuitorul același lucru : ” neam necredincios și desfranat , până când vă voi suferi pe voi ? ”
Să nu fie , ci noi să realegem unica soluție mîntuitoare dată chiar de către Hristos : ” Eu sunt Calea , Adevarul și Viața ! ”
Eu am ales pe Iisus Hristos !
El vreau să fie Prietenul vieții mele !
Dar tu ce spui ?
Părintele Onu Constantin
