Să mergem mai departe
Şi acum, după lămurirea cu Tipografia, să urmărim mai departe lucrurile, aşa cum s-au desfăşurat.
După nereuşita sfatului, adânc mâhnit în sufletul meu, a doua zi, mi-am înaintat demisia din postul de preot la Catedrală, pentru ca să nu mi se spună că trag o leafă în zadar, neputând sluji la Catedrală din cauză de boală.
O dată cu aceasta, am sistat redactarea şi tipărirea foii «Oastea Domnului», care era o creaţie spirituală a mea, pornită şi înfăptuită de mine.
Vine «Isus Biruitorul»
Iar pentru viitoarea mea activitate, mi-am zis: am clădit până acum, cu jertfa sănătăţii mele, două case: foile «Lumina Satelor» şi «Oastea Domnului» (din care azi sunt batjocorit). Acum mă văd poftit afară cu aspreală. Cu ajutorul Domnului, voi încerca să mai clădesc o casă nouă, în care să lucrez fără să mai fiu pus sub tutela administrativă şi spirituală a părintelui Secaş sau a altora.
Şi am căzut în rugăciune fierbinte, cerând Domnului, cu lacrimi de foc, să-mi arate El ce este de făcut. Şi Duhul Domnului m-a oprit la o foaie nouă, inspirându-mi şi prea frumosul şi mult spunătorul ei nume: «Isus Biruitorul».
Am scris, plângând şi rugându-mă, numărul prim din această foaie. La fiecare rând, Domnul părea că-mi spune lucruri mari. Ajunsă la fronturi, foaia a făcut mare răsunet (a ajuns la fronturi printr-o adevărată minune, căci dacă s-ar fi simţit la vreme apariţia ei, toate puterile din lume ar fi fost pornite să o oprească).
Din toate părţile a început a curge bucuria celor ce se bucurau de această foaie. În scurt timp, ea a strâns câteva mii de abonamente şi, dacă n-ar fi fost oprită, ea ar fi umplut fronturile cu hrană duhovnicească.
«Isus Biruitorul» – oprit
După demisia mea din postul de preot al Catedralei, Consistoriul a pornit imediat ofensivă contra mea. Mai întâi şi-ntâi «Lumina Satelor» a publicat o înştiinţare neadevărată că eu m-am retras, în bună înţelegere, de la conducerea Oastei, din cauză de boală etc.
Dar o dată cu această înştiinţare, a sosit la fronturi şi «Isus Biruitorul» care spunea că sunt sănătos şi dornic de muncă. Atacul s-a pornit acum contra lui «Isus Biruitorul». Î.P.S. Sa, Mitropolitul Nicolae, a sesizat imediat Prefectura, Poliţia, Ministerul de Culte, de Interne, dând alarma că, aici în Sibiu, un preot vrea să facă „ruptură în Biserică“, tulburare în popor… primejdie mare… să fie oprită imediat foaia «Isus Biruitorul», prin care vrea să facă această „răscoală“.
Şi i s-a dat crezare. La intervenţia Î.P.S. Sale, s-a oprit ieşirea mai departe a foii «Isus Biruitorul». Nr. 2 era să fie şi mai frumos, dar a fost oprit.
Şi s-a dat poruncă în ţară ca nu cumva să mai răsară de undeva «Isus Biruitorul».
Se împlinesc Scripturile. Azi «Isus Biruitorul» e păzit de forţa publică. Dar El va prăvăli piatra şi va ieşi biruitor.
Cu căluşul în gură
Ca unui om „primejdios“, mi s-a pus căluşul în gură. Orice aş fi încercat să tipăresc la Sibiu, fie învăţătură, fie înştiinţare pentru abonaţii şi cititorii mei, la intervenţia Mitropoliei, sunt oprit la cenzură.
Sunt ţinut cu căluşul în gură, iar în vremea asta, «Lumina Satelor» se repede asupra mea cu fel de fel de acuze.
Biserica şi Duhul Sfânt
Un Sfânt Părinte spunea că, în Biserică, totul e lucrarea Duhului Sfânt. Totul e Duh şi dragoste. Dar mă întreb: oare lucrarea Duhului Sfânt este aceasta când cu forţa publică astupi gura unui preot care n-a făcut niciodată altă crimă decât că L-a vestit doisprezece ani pe Iisus cel Răstignit şi vrea să-L vestească mai departe?
Biserica îşi are judecăţile ei şi judecătorii ei; de ce dar apelezi mai întâi la forţa publică?
Să judece Domnul!
O absolvare – ca unui măturător
Şi acum, să continuăm cu cele ce s-au întâmplat mai departe. După demisia mea, pe care mitropolitul a ticluit-o după „litera legii“ – mi se trimite un act oficios, de zece rânduri, prin care mi se aduce la cunoştinţă că sunt „absolvit“ de toate însărcinările ce le-am avut doisprezece ani cu mişcarea Oastea Domnului, iniţiată şi creată de mine.
Straşnic lucru! Un om a creat timp de doisprezece ani, prin muncă şi jertfă, un curent religios – acum vii dumneata, Consistoriule şi, printr-un act de birou, îi dai drumul acestui om, aşa cum i-ai da drumul unui măturător oarecare.
O imposibilitate morală tot atât de mare ca şi când unei ape curgătoare i-ai spune: Apă curgătoare! Te „absolv“ şi îţi iau însărcinarea de a mai curge. Sau: Vântule, „te absolv şi îţi iau însărcinarea de a mai sufla“.
Ce ruşine!
La o aşa „absolvare“ – un aşa răspuns
La o aşa absolvare eu am răspuns aşa cum am răspuns că: „însărcinarea“ ce o am în Oastea Domnului singur Domnul mi-o poate lua.
Mitropolia spunea că am greşit contra canoanelor în acest răspuns. Dar eu susţin că, mai întâi, a greşit Mitropolia contra canonului Dragostei, căutând să mă scoată din Mişcarea Oastei cu un act de birou, în loc să caute o înţelegere pe cale de dragoste şi pace. Sfântul Sinod va judeca şi va hotărî care, unde a greşit.
În acest înţeles a scris şi preotul Manea Popescu în ziarul «Credinţa»: „Dacă se găsea la sfinţitele feţe din părţile Sibiului ceva prudenţă, puţin tact şi puţin pic de dragoste creştinească, cele întâmplate se puteau evita… Oricum ar fi, Mişcarea Părintelui Trifa era o Mişcare cu caracter religios, iar astfel de Mişcări nu se stăvilesc prin ordine de birou, ci prin altceva mai fin, mai puternic, mai convingător.
Dar acest ceva nu poate porni decât de la oameni duhovniceşti…
Ordinul de absolvare al Consiliului Arhiepiscopesc din Sibiu e o mare gafă“ (ziarul «Credinţa», din 28 ianuarie 1935).
va urma
din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 1
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998
