- Episcopul şi preotul
Mi se face o lungă predanie despre ce spun canoanele cu privire la legătura dintre episcop şi preot.
Da! Recunosc! Aşa-i! Totul e aşa! Dar, pe lângă canoane, în legătura dintre episcop şi preot trebuie să mai fie ceva şi din ceea ce se cheamă dragoste.
Episcopul să fie un adevărat părinte pentru preoţii lui, cum zice şi Apostolul Pavel: „Episcopul să fie fără prihană, nu îndărătnic, nici mânios… Ci iubitor de bine, drept, sfânt, înfrânat“ (Tit 1,7-8). La reşedinţa episcopală, preotul muncitor să vadă totdeauna un Pavel Apostolul şi dragostea unui Ioan Apostolul. Altcum, numai cu canoanele, nu se pot administra sufletele.
Precum am înţeles că îi scria, cu prilejul acestor frământări, Î.P.S. Sale, un „ofiţer“ de-al Oastei: „Dacă în decurs de doisprezece ani n-aţi putut câştiga dragostea, sufletul şi inima unui preot jertfitor, ce am putea face noi, ăştia de la fronturi?…
«Fiul cel pierdut» nu se întoarce „acasă“ cu „termen de opt zile“ şi cu aspre acuze şi ocări, ci cu altceva…“
Eu n-am ieşit din Biserică…
Cei care s-au pornit împotriva mea ştiu un lucru: că am trecere în lumea ostaşilor şi în popor. Şi atunci s-a căutat ceva care să poată speria poporul.
Şi astfel s-a aruncat în popor sperietura că eu am ieşit din Biserică… şi sunt sectar şi „lup îmbrăcat în piele de oaie“.
Toate acestea sunt sperieturi… Eu mi-am iubit şi îmi iubesc Biserica. Şi nu numai cu vorbe, ci şi cu fapte. Eu am făcut Bisericii mele tot binele pe care-l putea face un slujitor al ei. Dovadă îmi sunt fraţii ostaşi care umplu bisericile. Eu mi-am iubit şi îmi iubesc Biserica nu cu vorbe goale! Ci cu munca şi cu jertfa. Eu sunt şi vreau să rămân până la sfârşit un devotat slujitor al Bisericii.
Demisia mea dintr-un post vremelnic nu înseamnă ieşirea mea din Biserică sau din preoţie. Eu sunt şi vreau să rămân, până la sfârşit, un preot. Şi dacă nu pot merge la biserică să fac slujbă, din cauză de boală, îmi fac slujba mea de preot de pe patul meu de suferinţă, vestind Evanghelia pe calea scrisului şi a tiparului. Că eu am un conflict cu ierarhul meu – asta-i altă socoteală. Asta-i o chestie care trebuie judecată de forurile noastre superioare bisericeşti. Că şi noi, slujitorii Bisericii – ca oricare altă tagmă –avem calea noastră ierarhică, care judecă conflictele dintre noi.
Până nu se va face această judecată, protestez contra acuzei ce mi se aduce, în faţa poporului, că am ieşit din Biserică.
Sperieturi
Pentru a speria poporul şi lumea ostaşilor, foaia «Lumina Satelor» ridică asupra mea fel de fel de acuze. Că am vrut să fur Oastea… Am vrut să fug din Biserică cu Oastea… Am vrut să ruinez foaia «Lumina Satelor» etc.
Stau mirat şi mă întreb: oare eu, un om mic şi bolnav, sunt cu adevărat atât de tare şi primejdios? Mă mir că nu mi se aduce învinuirea că aş fi vrut să fur Mitropolia de la nr. 45.
Cei de la «Lumina Satelor» trebuie să-şi dea seama că, cu sperieturi, nu pot merge până la capăt.
Eu am scris doisprezece ani, cu sânge şi cu jertfă, ceea ce am scris. Se înşală cei ce cred că pot şterge acest scris cu câteva pagini de „lămuriri“. M-am topit ca o torţă de lumină, aprinzând în suflete lumina lui Hristos. Se înşală cei ce cred acum că pot face „lumină“ contra mea cu câteva pagini de foaie şi cu chipul unui lup îmbrăcat în piele de oaie.
În audienţă la Î.P.S. Sa, Patriarhul Miron Cristea
În faţa grelelor acuze ce mi le-a aruncat Mitropolia, prin «Lumina Satelor», a trebuit să mă ridic de pe pat şi să plec, în cap de iarnă, la Bucureşti, să protestez la Sf. Patriarhie.
M-am prezentat, împreună cu părintele Vasile Ouatu, la Î.P.S. Sa, Patriarhul Miron Cristea, care ne-a primit îndată, cu toată dragostea, şi ne-a reţinut aproape două ceasuri.
A rămas mirat Î.P.S. Sa de cele ce se întâmplă la Sibiu. Îndeosebi s-a mirat când i-am spus că Î.P.S. Sa, Mitropolitul Nicolae, mă opreşte cu forţa publică să mai scriu.
Ne spunea Î.P.S. Sa Patriarhul cum un călugăr din Bucureşti scoate o foaie, «Glasul Monahilor», în care tot mereu atacă, dar Î.P.S. Sa nu s-a gândit niciodată să-l oprească cu forţa publică.
Am declarat în faţa Î.P.S. Sale, Patriarhului, că sunt şi vreau să rămân până la sfârşit un slujitor al Bisericii mele.
va urma
din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 1
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998
