DOMNUL OŞTIRILOR

din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani)
la adunarea de Anul Nou – 1983

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Când s-a dus anul care a trecut şi nu mai vine niciodată înapoi, fiecare muncitor îşi face socotelile, cum a muncit în anul care a trecut. Unii au muncit cu hărnicie şi se cunoaşte pe ogorul lor şi se cunoaşte pe cămările lor, şi se cunoaşte pe podurile caselor lor. Se cunoaşte la acei care au muncit cu hărnicie, că nu duc lipsă.

Iar la ceilalţi, care au rămas nepăsători sau leneşi, la fel se cunoaşte; şi, când treci pe lângă holda unui om leneş, se vede la fel. Spunea Solomon: „Am luat aminte în inima mea!…“ Adică a luat învăţătură şi acolo, pentru că, dacă nu a fost semănată sămânţa cea bună, au crescut buruienile pe locul acela.

Şi noi ne uităm înapoi peste ce a trecut.

Primăvara care a trecut ne-a adus multe bucurii! Şi vara frumoasă ne-a adus mari binecuvântări! Dar când a venit toamna, ne-a adus mari zdrobiri de inimă la unii dintre noi. Şi aşa s-a dus anul cel vechi şi nu se mai întoarce niciodată înapoi.

În ostăşia Dulcelui Iisus în care ne-am înrolat, [am aflat că] în multe locuri din Sfânta Scriptură Domnul Dumnezeu este numit „Dumnezeul Oştirilor”. El este „Împăratul împăraţilor şi Domnul Domnilor.” În Psalmul 2 scrie: „Împăraţi ai pământului, purtaţi-vă cu frică, daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie şi ca să nu pieriţi pe calea voastră”.

Într-una din aceste oştiri ale Dumnezeului Celui Preaînalt sunteţi şi voi chemaţi. Cât de mult ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a chemat şi pe noi de acolo, din întunericul de unde am bâjbâit ani şi zeci de ani, să vedem o lumină cerească şi dumnezeiască, să auzim un cuvânt dulce şi scump: ,,Veniţi şi voi, căci şi pe voi vă iubeşte!”.

Şi pentru noi, şi pentru voi S-a născut Prunc Ceresc. Dar ne cheamă Dumnezeu nu la tihnă şi la odihnă, deocamdată, ci la muncă, la luptă, la lacrimi. În Oaste, cei care vin, vin să lupte, să muncească şi să se jertfească.

Fraţii mei dragi, când ne uităm în urmă peste anul care a trecut, [vedem că] am avut şi noi multe bucurii, dar am avut şi multe dureri. Am avut multe câştiguri, dar am avut şi multe pierderi. Dacă cineva ne-ar fi întrebat acum un an: „Ştiţi voi câte bucurii sau câte pierderi veţi avea în anul care vine?”, am fi răspuns: ,,Doamne, nu ştim, căci stă în faţa noastră şi privim la acest an cu un semn mare de întrebare… Căci, Doamne, nu ştim ce va fi…“.

Şi aşa, după ce a trecut anul, am văzut toate lucrurile care s-au petrecut. Am văzut aşa înălţări şi am văzut şi aşa căderi care ne-au uimit privirea.

În noaptea asta voi aţi cântat aici fericiţi, dar inima multora a şi plâns. Un ochi râde privind voluntariatul Oastei şi recruţii sufleteşti care s-au înrolat în anul acesta în ostăşia Dulcelui Iisus; dar, pe de altă parte, trebuie să ne aducem aminte că am avut şi dezertori. Lucrul acesta poate nu trebuia spus, dar la Oaste aşa se întâmplă: unii se recrutează şi trebuie recrutaţi şi instruiţi; iar alţi, fricoşi, fug de luptă şi dau înapoi; alţii cad prizonieri şi alţii sunt răniţi. Şi pe urmă rămân cei puţini care biruie.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru că El este în fruntea Oştirilor Sale! Dar ni se umple inimile de durere pentru cei care acum un an erau aici, dar astăzi nu mai sunt printre noi. Ne sunt inimile pline de durere pentru acei care au căzut prizonieri, dar mai mult ne sângeră inima pentru aceia care au dezertat. Pentru că acei care au căzut prizonieri au căzut fără voia lor şi noi ne rugăm în toate rugăciunile noastre: ,,Dumnezeul oştirilor, adă înapoi pe prinşii noştri de război”.

Dar cei care au dezertat au dezertat cu voia lor; şi dezertarea se pedepseşte aspru.

Pentru cei care au fost răniţi mai există putere şi har la Dumnezeu ca să vindece rănile şi din orice alunecare, şi din orice cădere să pornim cu o nouă forţă înainte, fraţii mei. Poate că uneori vă vine câte o lacrimă pe obraz chiar frăţiilor voastre, care sunteţi aici de faţă în această seară: ,,Doamne, nu m-am ţinut de cuvânt aşa cum Ţi-am spus într-o noapte ca şi asta, în urmă cu un an… Şi totuşi Tu, Doamne, nu m-ai lepădat; şi în noaptea aceasta, din nou îmi faci parte de acest har şi de această stare atât de fericită de a fi lângă Tine şi cu fraţii mei, că vrei, Doamne, să fiu lângă Tine şi în Împărăţia Ta împreună cu Tine şi cu ei…”.

Fraţii mei dragi, Părintele Iosif spunea: ,,Nu se poate să nu fie în Oaste şi dezertori!”. Poate că vă gândiţi de multe ori: ,,Doamne, oare nu cumva sunt şi eu?“

Nu, fratele meu şi sora mea, nu eşti şi tu. Chiar dacă uneori ai mai alunecat pe cale. Cel drept, cel neprihănit, de şapte ori cade şi se ridică. Nu-i cădere atunci când ai alunecat. Nu-i cădere atunci când ai căzut în braţele lui Dumnezeu plângând. Cădere e atunci când cade cineva în braţele diavolului râzând. Nu-i cădere atunci când ai alunecat, nici atunci când ai fost rănit sau când te scoli cu lacrimi şi începi din nou lupta. Căderea ta este atunci când te mulţumeşti cu starea ta şi nu mai lupţi, şi nu mai creşti duhovniceşte.

„Nu te bucura de mine, vrăjmaşule, că am căzut, căci iar mă voi ridica!” Faptul că suntem în noaptea aceasta aici este dragostea, îndurarea, mila şi bunătatea lui Dumnezeu, care nu s-au schimbat. Fraţii mei, dacă în noaptea aceasta suntem aici, este o dovadă că El nu S-a schimbat, că El este acelaşi.

Noaptea aceasta, când am trecut din anul cel vechi în anul cel nou, este un prilej ca toţi să ne înnoim legămintele şi să pornim la luptă cu îndrăzneală sfântă.

Noaptea aceasta este o noapte sfântă… Noaptea aceasta, pentru noi, este o sărbătoare mare. Acum 60 de ani, într-o noapte sfântă ca şi aceasta, Duhul lui Dumnezeu a inspirat un profet în vremile noastre, un om al Lui pe care l-a trezit în noaptea aceea şi care a făcut un legământ cu Dumnezeu să plece la luptă şi să scoată din întuneric o ţară, o lume, să vadă lumina naşterii din Betleem, să aibă lumina vieţii.

În noaptea de Anul Nou 1923, la cinci ani după ce s-a terminat războiul, Părintele Iosif a fost alesul şi trimisul lui Dumnezeu în ţara noastră. S-a amintit aici un text din Biblie, când îngerul lui Dumnezeu îi spune lui Iosif: „Ia Pruncul şi pe Mama Lui… ascunde-i şi fugi, şi du-i unde poţi, în Egipt, căci Irod caută să omoare Pruncul, pe Iisus.”

„Doamne, dar Tu eşti Cel care ai grijă şi de viermişorii pământului; atunci cum să am eu grijă de Fiul Tău?…”

„Iosife, Eu voi fi cu tine, nu te voi lăsa; du-te numai! Ştiu lacrimile tale, rugăciunea ta, frica ta, groaza ta. Dar Eu voi fi înaintea Ta şi-n urma Ta. Şi Irod nu va reuşi niciodată să-şi împlinească planurile lui, pentru că Eu am nevoie de tine, Iosife. Fiindcă Fiul Meu a luat chipul omului, tu trebuie să ai grijă de El.”

Acelaşi lucru ni-l cere Dumnezeu şi mie, şi ţie, fratele meu şi sora mea. Dacă ne-a dat Dumnezeu şi nouă ceva în grijă, nu putem sta cu mâinile în sân. Şi nouă ne-a încredinţat Dumnezeu o slujba ca şi lui Iosif…

Dar în noaptea Anului Nou 1923, după ce Părintele Iosif şi-a făcut rugăciu­nea şi meditaţia lui zilnică, după ce a trecut miezul nopţii, un cârd de oameni beţi au trecut pe lângă fereastra lui cântând şi urlând, şi înjurând Numele lui Dumnezeu. După ce băuseră toată noaptea, ca apoi să-şi ureze unii altora „Un An Nou fericit!”. Dar ei nu văd că un an nou i-a găsit tot beţi. Aceasta e fericirea lor!

Părintele, când i-a auzit, a zis: „Doamne, cine sunt aceştia? Sunt credincioşii mei, sunt aceia care vin la biserică, sunt aceia pe care i-am botezat, i-am cununat… Aceştia sunt cei care poartă numele de creştini, dar au viaţă de păgâni…

Doamne, ce-am făcut eu pentru Biserica mea de când sunt pe pământ? Ce am făcut pentru ţara şi pentru poporul meu?…”

Şi a căzut în genunchi şi cu lacrimi amare a făcut un legământ înaintea lui Dumnezeu: „Doamne, din noaptea aceasta, vreau să lupt [împreună] cu Tine. Vreau să mă jertfesc în slujba Ta, să scot păcatul din Biserică, din ţară şi din lume… Doamne, aju­tă‑mă…”.

Şi Dumnezeu l-a ajutat! În noaptea aceea a suflat peste inima lui vântul cel puternic şi dulce, cel plin de foc şi de dragoste al Duhului Sfânt.

„Lucrarea Oastei Domnului este un răsad al Duhului Sfânt, căci ea a ieşit din suflarea şi din revărsarea Duhului lui Dumnezeu” – aşa scrie el mai târziu.

Pe câmpia Betleemului, ne vorbesc Scripturile că erau trei păstori treji. Dar în câmpia Betleemului sigur că vor fi fost mai mulţi păstori, dar care au adormit liniştiţi. Şi numai celor trei păstori care au fost treji, numai lor le-a vorbit îngerul Domnului, numai ei L-au văzut pe Iisus… Numai ei s-au închinat lui Dumnezeu… Numai ei s-au bucurat, cei care au fost treji.

8.000 de preoţi erau în ţara noastră pe vremea Părintelui Iosif, dar toţi dormeau. Dormeau într-un somn adânc şi greu, împreună cu mai-marii lor, cu gândul ca, dimineaţa, să se ducă la Sfânta Casă a lui Dumnezeu şi să facă o slujbă grabnică, rituală, ca apoi să-şi umple pungile de la cei care vor veni şi vor plăti pentru cununa anului… Atâta îi interesa!

Atunci glasul lui Dumnezeu spune: „Iosife, scoală-te, ai grijă de Iisus! Ai grijă de Pruncul cel Dumnezeiesc! Ţi-L dau în grija ta, ca să-L înalţi iarăşi pe Dumnezeu, căci litera şi formele goale Îl omoară pe Pruncul Iisus. Căci din tot ce era frumos odată nu a mai rămas decât forma goală. Obiceiurile goale. Se duc oamenii – cei care spun că sunt botezaţi – doar la sfintele praznice la Sfânta Casă a lui Dumnezeu. Duc câteva lumânări, sărută câteva icoane… şi, cu aceleaşi buze cu care au sărutat icoana cea sfântă, blestemă şi înjură, şi scot cuvintele cele mai murdare din gurile lor.

Oare ce va spune sfântul acela pe care l-au sărutat buzele cele murdare, în Ziua Judecăţii, când se vor întâlni cu Dumnezeu?

„Iosife, ai grijă, ridică-L iarăşi pe Iisus! Înalţă iarăşi Lumina, ca să se aprindă toate luminile, toate candelabrele să strălucească, să vină iarăşi viaţa cum a fost mai înainte. Iosife, te aleg pe tine…”

„Doamne, dar eu sunt un vas umil şi slab…”

Moise a spus şi el: „Doamne, dar eu sunt gângav, nu mă trimite pe mine. Trimite pe cine vrei…”.

„Nu te teme, Moise, căci Eu voi fi cu tine şi cu gura ta…”

„Iosife, tot Eu voi fi şi cu tine, şi cu gura ta şi te voi ajuta. Harul Meu îţi va da puteri îndeajuns!”

Şapte operaţii, şapte răni primite în luptă.

„Eu te-am pregătit! De aceea ţi-am luat măicuţa ta când aveai numai 7 ani, ca, prin suferinţa aceasta şi prin lipsa aceasta de mamă, să-L cauţi pe Dumnezeu.

De aceea ţi-am luat soţia ta la vârsta de 22 de ani. Ca, neavând nimic pe pământ, să te legi de Mine, să te legi de Iisus al tău, să-Mi fii tu prietenul şi Eu să-ţi fiu Însoţitorul şi Îndrumătorul tău.

De aceea ţi-am luat copilaşii şi ţi i-am adus de pe pământ la Mine, ca tu să fii pribeag şi să strigi din loc în loc şi din cetate în cetate oamenilor să se întoarcă la Dumnezeu.

Iosife, Eu te-am avut în Planul Meu mai înainte ca tu să fi văzut prima rază a zilei celei dintâi. Iosife, vreau să Mă folosesc de tine!…”

Binecuvântat să fie Dumnezeu! Ce lucrare minunată a putut El să facă prin acest umil vas, prin acest trimis al lui Dumnezeu!

Fraţii mei şi surorile mele, vedeţi voi câte bucurii ne dă nouă mereu Dumnezeu? Ne întâlnim cu lacrimi, ne îmbrăţişăm cu dor şi abia ne putem despărţi. Am vrea să nu ne mai despărţim niciodată, pentru că bucuriile noastre sunt din Dumnezeu, sunt din veşnicie. Nişte bucurii ca roua dimineţii.

De unde sunt bucuriile acestea?

Acest har şi această binecuvântare le-a trimis Dumnezeu din cer la Părintele Iosif şi de la el a ajuns până la noi, de noi suntem aşa de binecuvântaţi şi în noaptea aceasta.

Scumpii mei fraţi şi surori! Păşiţi cu curaj înainte, căci Dumnezeul oştirilor este cu noi. Chiar dacă au fost printre noi şi dezertori, Dumnezeu nu a lăsat să se simtă. Cât de mult ar trebui să-L iubim noi pe Dumnezeu şi să luptăm cu toată puterea noastră, cu forţe noi, să ne strângem rândurile noastre în jurul acelui Comandant Suprem şi să ducem mai departe această luptă sfântă pentru slava lui Dumnezeu, pentru înaintarea Evangheliei şi pentru ridicarea miilor de suflete care mai zac încă în întuneric şi în umbra morţii şi nu au gustat ce bun e Domnul.

Ar trebui ca niciunii să nu ne mai gândim la ceea ce a fost. Ce a trecut trebuie să fie şi îngropat. Dar totuşi, să ştim, în anul care vine, să ne cunoaştem şi vrăjmaşul, pentru că numai atunci ştim să ne ferim de uneltirile lui; pentru că el vine cu atâtea şoapte, cu atâtea ispite, cu atâtea înşelăciuni pe care cu greu le poţi deosebi. Numai Duhul lui Dumnezeu te poate limpezi.

Povesteam în zilele trecute cu fratele Ioane, pe unde lucram, că, după ce ne-am întors de la o adunare, noaptea, ne-am culcat în camera noastră. În cealaltă cameră am auzit pe cineva vorbind cu o voce groasă şi ne întrebam: „Oare sora se roagă? Doar ea e în cameră şi nu e glasul ei acesta…”. Nu ştiam ce poate fi…

Dimineaţa, când ne-am sculat, am întrebat-o pe sora, care era totuşi o soră a noastră:

– Soră, dar cine vorbea azi-noapte după ce am venit noi de la adunare şi ne-am culcat?…

– Dar, frate, am pus televizorul şi m-am uitat la el după ce am venit de la adunare.

– Vai! Televizorul?… Dar se poate, soră?

– Dar, frate, acolo nu-i nimica, doar…

Ascultăm Biblia, citim Biblia şi stăm în faţa televizorului, privind lumea… Te distrezi şi joci… când fraţii tăi stau în genunchi şi cu lacrimi Îl slăvesc pe Dumnezeu, Îl iubesc şi Îl adoră, şi Îl cheamă. Va veni o clipă când Domnul îi va lua la El pe cei care au plâns şi s-au rugat, şi L-au iubit pe Dumnezeu.

Dar voi, care vă iubiţi televizoarele, voi veţi rămâne cu televizoarele voastre şi cu lumea voastră.

Am zis de la început: să ne cunoaştem vrăjmaşii. Iar vrăjmaşii noştri sunt şi televizoarele, moda, paharul… Acestea sunt cele ce ne-au făcut fraţii dezertori. Acei care s-au înşelat că pot fi în ostăşia Dulcelui Iisus, dar nu au lăsat aceste lucruri, au ajuns dezertori.

Este o înţelepciune din popor care spune: „Degeaba bagi pisica în sac, că ea tot scoate ghearele”.

Tu vei spune, acoperind păcatul tău: „Nu-i pisică în sac! E mielul în sac…”. Dar păcatul ascuns îşi va scoate ghearele şi se va vedea că mielul nu are gheare, nu scoate gheare, ci e pisica-păcatul. Şi tu ai spus că e miel.

S-a spus aici într-o poezie că pe fraţi îi poţi înşela cu vorba, dar n-ai să-L poţi înşela pe Dumnezeu.

Oare, Doamne, să nu ajungem cu toţii în Împărăţia lui Dumnezeu? Iată că suntem acum o mulţime aici, dar Te rugăm, Doamne, nu lăsa să lipsească niciunul de Acolo.

Să nu lase Dumnezeu paşii niciunuia să fie făcuţi în zadar.

Dar, dacă totuşi careva dintre noi a mai ţinut la moda acestei lumi, la mamona şi la chipul acestei lumi în anul care a trecut… să ştiţi că e gheara pisicii, gheara păcatului.

Fratele meu şi sora mea, multă vreme nu poţi merge slujind la doi stăpâni.

va urma

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 2

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *