Scumpi fraţi şi surori iubite! Dacă mila şi dragostea lui Dumnezeu ne-a învrednicit ca în seara aceasta să ne vedem aici în această casă, Îl rugăm pe El să ne întărească, pentru ca să săvârşim câte ceva din ceea ce ne spune şi ne învaţă Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt, Călăuza noastră şi a frăţiilor voastre.
În capitolul 11 din Evanghelia de la Luca, versetele 40 şi 41, citim următoarele cuvinte: „Nebunilor, oare Acela care a făcut partea din afară nu a făcut şi pe cea dinăuntru? Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru şi atunci toate vă vor fi curate”.
Aici este un capitol care îi judecă foarte mult pe cărturari, pe farisei, pe oamenii învăţaţi, pe cei cu carte multă, cu şcoală multă, şi le spune: „nebunilor”…
Eu n-aş vrea pentru nimic în lume ca aceste cuvinte să ne atingă şi pe noi. Cred că noi am trecut în rândul înţelepţilor, nu al nebunilor, aşa cum zice în Romani 13: „Să trăiţi frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi beţii, nu în curvii şi în fapte de ruşine…”.
Ca fiii luminii să umblaţi!… Aşa să umblăm!…
„Nebunilor, cine a făcut partea din afară, oare nu a făcut tot El şi partea dinăuntru?” Zice apoi, în continuare: „daţi milostenie din cele dinăuntru, ca să vă fie curate şi cele din afară”
Fraţilor, avem o mare datorie, chiar dacă nu nouă ne zice „nebuni”, chiar dacă… chiar dacă nu pe noi ne atinge aici; dar o mare datorie ne revine din al doilea verset, unde ne spune: „Daţi milostenie din cele dinăuntru, ca să vă fie curate şi cele din afară…”
Tot ce facem pentru cer, tot ce facem pentru Dumnezeu…
Tot ce facem pentru Împărăţia Lui…
Tot ce facem pentru propriul nostru suflet…
Tot ce facem mai mult sau mai puţin, duhovniceşte sau trupeşte, o mână întinsă unui sărac, o hăinuţă dată unei văduve… toate acestea sunt din darurile lui Dumnezeu sau din îndemnul lui Dumnezeu; şi noi suntem datori să le facem.
Dar să nu uităm ca Domnul spune: „Daţi milostenie din cele dinăuntru ale voastre, ca să vă fie curate toate”…
Deci milostenia cea dinăuntru…
În privinţa aceasta suntem foarte zgârciţi. Suntem foarte mult zgârciţi!… Nu mai spun că nici în celelalte nu suntem noi prea darnici, căci chiar dacă am făcut ceva, eram datori să facem. Aşa că nu ne-am făcut datoria, căci nu am fost „nebuni” ca Sfântul Ioan Milostivul, care-şi dă haina de pe el, sau Sfântul Vasile cel Mare şi alţii, şi alţii… Nu!…
Totuşi, mult sau puţin, cât am făcut, mult sau puţin, cât am cheltuit pentru săraci… Domnul ne face atenţi: „Daţi – zice – milostenie din cele dinăuntru…”
De bine, de rău, o bucată de pâine, un bănuţ găseşte şi cel mai zgârcit om, fie de milă, fie de ruşinea fraţilor care îl văd în tramvai sau în tren…
Dar Domnul voieşte să dai din cele dinăuntru! Cele dinăuntru ce sunt? O inimă bună, o mână întinsă la timpul potrivit. Un cuvânt de îmbărbătare. O mângâiere. Un cuvânt de înviorare pentru cei obidiţi, pentru cei necăjiţi, pentru cei chinuiţi, pentru cei asupriţi, pentru cei dezmoşteniţi, pentru cei neluaţi în seamă de nimeni.
Şi totdeauna tu trebuie să fii ochi şi gură pentru orbi şi pentru muţi… Noi această datorie o avem. Aceasta e sarcina fiecăruia dată de către Dumnezeu.
„Daţi milostenie din cele dinăuntru”, căci o bucată de pâine, o coajă de pâine, o bucăţică de slănină şi unul mai puţin credincios o poate face – şi o face.
Eu am cunoscut oameni credincioşi foarte milostivi, dar de milostenia cea dinăuntru să nu mai vorbim… Aceasta nu poate să o dea oricine, numai acela ce o are el personal şi o are din belşug în sufletul lui, în fiinţa sa, în viaţa sa… Numai acela poate să împărtăşească şi milostenia cea dinăuntru faţă de alţii.
„Nebunilor, cel ce-a făcut partea din afară nu a făcut El şi partea dinăuntru?” Adică va să zică: de ce nu vă îngrijiţi de cele dinăuntru?
O Doamne, fie slăvit şi binecuvântat Numele Tău că, de când Te-am cunoscut pe Tine şi de când am depus legământul, mai mult sau mai puţin, am făcut bine ceea ce am făcut.
Am citit din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, ne-am rugat regulat, de dimineaţa până seara, de 5, 6 ori. Unii citesc Biblia. Am auzit că unul [a citit-o] de 300 de ori, altul de 100 de ori. Aşa citesc unii Cuvântul lui Dumnezeu! Fraţilor, că am citit mai mult, că am citi mai puţin, atâta cât am putut face, ceva am făcut noi…
Dar Domnul zice: „cel ce a făcut partea din afară…”
Cu toate că noi cântăm aşa de bine la biserică… cu toate că noi cântăm: „Toată grija cea lumească de la noi s-o lepădăm”, nouă totuşi, majoritatea timpului nostru, ni-l răpeşte şi ni-l ia, şi ni-l cuprinde grija vieţii acesteia de pe pământ.
Şi deci cine a făcut partea din afară nu a făcut şi pe cea dinăuntru?
Noi, faţă de suflet, nu avem nici o datorie?
Avem o datorie extraordinar de mare faţă de semenul nostru. Dacă pentru noi am făcut ceva, acum e o întrebare: „Ce facem pentru aproapele nostru?”
Pe drum, odată, călătoreau doi oameni. Călătoreau din sat în sat şi din cetate în cetate, căutând bani, colectând pentru zidirea unei biserici. Şi ei au găsit în drumul lor fel de fel de oameni pe la uşile pe unde au mers. Într-un loc au găsit un boier care i-a ocărât rău. Dar, pentru că ei au stăruit să le dea ceva, el a pus mâna pe bâtă şi i-a bătut rău de tot. Că el, datorită bogăţiilor, sta bine şi nu se temea, că se avea bine cu toţi mai-marii şi nu se temea că i se poate cere socoteală. Aşa că îi bătu bine. Dar după ce îi bătu aşa, unul din cei de jos îi zise boierului: „Boierule, boierule, tot ce ne-ai dat a fost pentru noi şi pentru păcatele noastre. Acum te mai întreb o dată: pentru biserică ce dai? Pentru Dumnezeu ce dai?” Atunci i s-au deschis şi ochii, şi punga boierului şi a început să plângă, dându-le pentru biserică mai mult decât s-ar fi aşteptat ei.
Ei, dragii mei fraţi, pentru cele dinăuntru, pentru partea dinăuntru ce faceţi voi? – ne întreabă Domnul. Şi atunci noi ce zicem?
O femeie care era însărcinată s-a dus la medic să-i spună ce o supără, ce o doare. Mai ales inima o durea foarte rău. Şi medicul pe loc i-a spus:
– Te sfătuiesc să pierzi copilul, că nu poţi să suporţi naşterea… Aşa te sfătuim noi.
– Eu nu pot pentru nimic în lume! a spus ea.
A plâns, s-a rugat, s-a pus pe genunchi… apoi a deschis Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu şi a pus degetul la capitolul 2 din Hagai, versetul 5, unde zice aşa: „Eu rămân credincios legământului pe care l-am făcut cu voi”. Eu rămân credincios legământului pe care l-am făcut cu tine, Lucreţia (că aşa o chema)!
Aşa este Dumnezeu! El rămâne credincios legământului pe care l-a făcut cu tine. Şi ce legământ a făcut cu noi? Că ne-a spus: „Cu nici un chip n-am să te las. Sub nici un motiv n-am să te părăsesc.”
Şi femeia a ascultat şi a salvat viaţa copilului, care este acum de 10 luni, frumos, sănătos şi voinic.
Ei, aşa lucrează Dumnezeu!
Dar acum las, trec şi las această întâmplare şi mă întorc la noi: cum stăm noi cu legământul pe care l-am încheiat cu Domnul Iisus? Cu legământul cel pus cu Cerul în această binecuvântată Lucrare a lui Dumnezeu, cum stăm noi? Am rămas noi credincioşi legământului nostru? Rămânem noi credincioşi legământului Său?
Sau ne lăsăm aşa, bătuţi ca frunza în vânt şi în dreapta, şi în stânga?… Sau şi cădem uneori, la adierea unui vânt mai puternic?
Dragii mei, El zice: „Eu rămân credincios legământului pe care l-am încheiat cu tine.”
Tu, omule, cum stai faţă de acest legământ? Tu cum stai? Rămâi tu credincios legământului ce l-ai încheiat cu El? Nu-ţi aduci aminte cum zice în I Corinteni 7, 24: „Fiecare să rămână în starea în care a fost când era chemat.”? Aceasta e cea mai înaltă stare, să rămâi credincios, să rămâi statornic. Cum zicea fratele Traian odată că undeva, într-o vedenie sau într-un vis, a văzut pe Marele Împărat încoronat cu una din cele mai frumoase coroane, care erau numai din pietre scumpe, care de care mai scumpă pe capul Împăratului; şi fiecare piatră purta un nume. Şi una dintre cele mai sclipitoare purta numele STATORNICIE.
Frate drag şi frate scump, rămâi credincios – zice Sfântul Ioan – până la moarte şi vei primi cununa vieţii. Rămâi credincios până la moarte! Cui? Legământului pe care l-ai încheiat cu Hristos! În această binecuvântată de Dumnezeu Lucrare iubită, lovită, batjocorită de toţi şi din toate părţile, şi de sus în jos, şi de jos în sus; de toţi, şi de cei lumeşti, şi de cei „credincioşi” care-s cu Biblia în buzunar, dar veşnic numai batjocoresc.
Unii zic că suntem înapoiaţi, că suntem necrescuţi, că suntem tot în clasa întâi, că mergem tot la şcoala primară şi aşa mai departe. Alţii ne batjocoresc sub alte forme… Ei toţi ne batjocoresc!
Noi însă avem porunca aceasta: „Rămâneţi credincioşi legământului pe care l-aţi făcut cu Mine, ca să rămân şi Eu credincios legământului făcut cu voi.” El este credincios, dar să rămânem şi noi credincioşi legământului pe care l-am făcut cu El.
din vorbirea fratelui Opriş Ioan la adunarea de la Reşiţa – 1974
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1
