Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home DRUMURILE NOASTRE PRIN ISTORIE

DRUMURILE NOASTRE PRIN ISTORIE

DRUMURILE NOASTRE PRIN ISTORIE

O, fraţii noştri de un sânge, cele mai nobile simţăminte de unitate le avem ori de câte ori ne gândim la istoria înlăcrimată, însângerată şi măreaţă a viţei noastre, străbătută de un nemaicunoscut curaj şi de vitejia unui neam de eroi.

Dacă pentru a ne întâlni trupeşte, ne-am croit un drum de fier, cum rare mai sunt pe lume, apoi spre a ne întâlni sufleteşte, ne-am croit – prin ani şi milenii de istorie – un drum de argint.

O lume întreagă ştie ce ne-a costat pe noi, românii, dragostea frăţească, ce preţ am plătit spre a ne putea apăra fiinţa şi spre a seca Milcovul ce ne despărţea.

Dar n-a fost nici o piedică prea mare, nici un preţ prea scump, pentru că în tot ce doream am fost stăpâniţi de o nestrămutată dragoste frăţească şi de un netăgăduit adevăr, care ne-au dat puterile necesare spre a ne atinge ţelul mult visat.

Părinţii noştri, din dragoste faţă de Ţelul acesta, s-au dus la luptă, ca la nuntă: cântând!

Noi am apărat şi apărăm adevărul şi moştenirea lor şi de aceea am îndrăznit.

Că iată, noi şi azi, când pomenim numele înaintaşilor noştri mari, ca: Ştefan, Mihai, Horia sau Iancu, ne ridicăm în picioare ca în faţa steagului sfânt ce ne-a umbrit şi luminat în lupte.

Şi nu există pentru noi, pe faţa întregului pământ, nici o istorie mai încărcată de glorie ca istoria noastră sfântă şi frumoasă. Nici un steag mai sfânt şi mai frumos ca al nostru. Şi nici un drum mai triumfal peste veacuri, dintr-un argint mai curat. Fiindcă au fost spălate numai cu lacrimi şi sfinţite numai prin sânge. Cu sângele părinţilor şi cu lacrimile noastre.

Iar dacă pe orizontală, prin istorie, ne-am făurit un drum din fierul muncii şi altul din argintul vitejiei, topit în sânge şi spălat în lacrimile noastre, apoi pe verticală, spre cer, spre Dumnezeu, spre eternitate, am croit un drum din aurul credinţei, nădejdii şi iubirii noastre creştineşti şi româneşti.

Şi cea mai frumoasă parte a acestui drum este Oastea Domnului.

Parcă, în mod special, pentru fiinţa neamului nostru, au fost scrise cuvintele Psalmistului – chiar dacă ni se par la singular ca persoană, ele sunt valabile tot la singular şi ca popor. (De fapt, ca substantiv, acest cuvânt are un înţeles colectiv.)

„Tu mi-ai întocmit rărunchii,

Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele;

Te laud că sunt o făptură aşa de minunată.

Minunate sunt lucrările Tale – şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!

Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.

Când nu eram decât un plod fără chip ochii Tăi mă vedeau şi în Cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele“ (Psalmul 139, 13–16).

La leagănul fiinţei neamului nostru s-au cântat nemuritoarele cântări ale întâilor creştini şi, pe întreg parcursul existenţei noastre, am supravieţuit numai prin grija deosebită a Puterii Lui Dumnezeu.

Când vreodată – o, de n-ar fi asta niciodată! – noi ne-am lepăda în întregime de El, atunci noi înşine, prin voia noastră, singuri ne vom ucide trecând din existenţă la inexistenţă.

Aceasta ar fi tragedia cea mai amară, dar, o soartă pe care ne-am merita-  t-o. Pentru că scutul nostru, paza noastră şi apărătorul nostru împotriva tuturor vitregiilor vremii ne-a fost numai Dumnezeul nostru, numai El Singur.

În El am avut totul. Fără de El am fi fost nimic.

Cuvintele Scripturilor Sfinte ne-au fost far şi îndemn şi cel mai bun sfătuitor, căci înţelepciunea şi curajul şi dragostea de adevăr au avut întotdeauna între noi suflete alese.

Toţi marii noştri bărbaţi au cunoscut Sfintele Scrieri şi de pe paginile lor au cules înţelepciunea pe care au semănat-o în ogorul sufletului nostru.

Acesta a fost izvorul din care s-au adăpat, pâinea din care au mâncat, focul care i-a luminat şi încălzit, de aceea au crescut frumoşi şi uniţi.

Din relatările Scripturilor au scos învăţăminte sfinţitoare. Până şi neştiutorii de carte au cunoscut viaţa lui Iosif, cel vândut de fraţii lui, şi a lui Moise, cel scos din apele Nilului.

Cine-şi poate închipui ce va fi fost când s-a născut pe lume Iosif, ce lupte între forţele binelui şi ale răului, ce vise va fi avut o astfel de mamă?

Ce frate adevărat a fost Iosif şi ce încredere în voia lui Dumnezeu a avut el! Cum a ştiut el să-şi apere curăţia vieţii sale, cu orice preţ de sânge şi de chin, de lacrimi şi de înfrânare.

Cum a ştiut el să descifreze visele altora, pentru că nu şi le-a ascuns pe ale lui, ci a crezut în ele; cum a ştiut el să convertească sensul faptelor, schimbând interpretarea lor, numindu-le nu crimă, ci „voie a lui Dumnezeu“.

Iar pentru a nu da curs răului şi pentru a-i feri pe fraţii lui de alte ispite şi păcate, îi previne, poruncindu-le lor şi posterităţii: Voi, fraţii mei iubiţi „să nu vă certaţi pe drum!“.

Nici voi, pretinşi copii ai lui Dumnezeu, ai veacului acestuia, nu vă certaţi pe drumul vostru spre undeva, ci smeriţi-vă sub puternica mână a Viului Dumnezeu şi „pocăiţi-vă“!

 

Cine-şi poate închipui apoi ce a fost la naşterea lui Moise, când se spune că Faraon a avut un vis?… Şi se mai spune că în acest vis, se făcea că el, Faraon, era aşezat pe tronul său, cu ochii ridicaţi la cer. Două degete se iviră în noapte, iar printre aceste degete strălucea un drug mai lung decât o rază a soarelui. Şi sprijinite pe acest drug se legănau două talgere ale unui cântar.

Un talger plecat în jos era făurit din aur şi era mare cât un continent. Celălalt, urcat în sus, era uşor şi împletit dintr-un pai gingaş ca un cuib de vrăbiuţă.

Văzu apoi pe talgerul de aur marginea unui fluviu şi, urcând dinspre acest fluviu, lanuri de grâu, secerători, războinici, care de luptă, cetăţi şi piramide, înălţându-se regi după regi.

Apoi văzu pe talgerul de pai, un prunc nou-născut. Şi talgerul de aur cu fluviul şi holdele de grâu, cu luptătorii, cu oraşele, cu piramidele şi cu regii lui, urcau mereu, pe când talgerul de pai cobora mereu, de parcă pruncul ar fi atârnat nespus mai greu decât tot pământul Egiptului cu toţi secerătorii, cu ostaşii, cu piramidele şi cu regii lui la un loc.

Faraonul se trezi cu inima înspăimântată.

Fusese un vis. Dar ce vis!

Într-adevăr, copilul cel nou-născut a tras în cumpăna eternă, mai mult, mai greu decât întreaga forţă faraonică, realizând voia lui Dumnezeu contra tuturor împotrivirilor ivite, eliberând poporul din care se trăgea şi ducându-l în Canaanul făgăduit.

N-a existat piedică de neînlăturat, obstacol de netrecut – sau orice altceva care să fi putut să-l abată din calea sa – de dragul poporului încredinţat lui spre salvare de către Dumnezeu.

Marea a fost despicată, arătând uscatul.

Stânca a fost lovită, revărsând izvoare de apă răcoritoare.

Cerul a fost deschis, să reverse pâine.

Pământul a fost căscat, să înghită nelegiuiţii.

Şi ceea ce a făcut Moise pentru generaţia lui, vor face toţi cei ce vor avea din partea Celui Sfânt, o asemenea misiune.

Şi ei vor croi cărări printre valurile spumegânde.

Şi ei vor face să ţâşnească izvoare de ape în locuri uscate.

Şi ei vor sătura mulţimile cu pâinea cea cerească.

Şi calomniatorii, şi dezbinătorii, şi vrăjmaşii lor vor fi înghiţiţi în adâncul pântec al pământului şi al infernului.

Şi ei vor călca peste lei şi peste şerpi, căci Dumnezeul lor va fi cu ei şi-i va ocroti sub aripile Lui.

O, şi dacă despre cei din Vechiul Testament se poate spune aşa ceva, apoi cu ce înfiorată inimă şi cu ce condei se poate scrie ceva despre cei ce au văzut pe Cel ce a omorât moartea prin moartea Lui, ieşind biruitor prin Cruce şi înviind a treia zi?

Faptele unor oameni sfinţi, viaţa şi moartea lor sunt faruri călăuzitoare pentru creştinii din toate veacurile, urmele lăsate de ei sunt sfinte şi cuvintele lor, de aur.

Cunoaşterea acestor adevăraţi profeţi ai lui Dumnezeu, prin scrisul lor sau al altora care i-au cunoscut, sfinţeşte, curăţă şi înnobilează, inspirând duioşie şi curaj, transformând şi modelând după Chipul lui Hristos.

Cine-şi poate închipui ce atmosferă nelumească se va fi statornicit în casa Sfântului Evanghelist Ioan, după ce a adus de lângă crucea lui Iisus, acasă la el, pe Sfânta Fecioară şi Mamă a Domnului şi Dumnezeului său?

Că, deşi Vinerea Patimilor şi noaptea care i-a urmat, apoi sâmbătă şi sâmbătă noaptea au avut de-o parte lungimile Veşniciei, totuşi cealaltă parte, cealaltă faţă şi durată a lor, a fost de-o clipă şi au dispărut curând ca o fantomă în noaptea veşniciei, lăsând numai urma lor vindecătoare, să aline rănile ce zvâcneau încă, pricinuite de muşcătura înrăitului şarpe – Satana.

Amintirile povestite cu glasul blând, dulce, duios şi înlăcrimat de Sfânta Fecioară despre zilele ei cu Iisus până la doisprezece ani, apoi până la nunta din Cana, au îmbogăţit cunoştinţele Sfântului Ioan şi ale celorlalţi Apostoli, insuflându-le dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, milă şi curaj, pregătindu-I astfel pentru lucrarea de răsturnare a mentalităţii învechite a omenirii.

Am vrut să arătăm, prin aceste pilde, două mari adevăruri, şi anume că:

1. Dumnezeu alege oameni mari pentru orice moment mare, cum i-a ales pe Iosif, pe Moise, pe David sau pe Ioan Botezătorul.

2. Şi că în viaţa acestor mari oameni a fost o mamă binecuvântată care i-a pregătit, ea, cea dintâi, pentru a fi nişte unelte binecuvântate spre scopul pe care îl avea atunci în vedere Dumnezeu.

Prin asemănarea cu ceea ce urmărim noi în cartea aceasta, dorim să arătăm ce limpede a lucrat înţelepciunea şi dragostea lui Dumnezeu şi în viaţa Părintelui Iosif, care, la fel, a fost un mare om şi profet al lui Hristos. O mamă sfântă a avut şi el. Dumnezeu, Care pregătea venirea unui om sfânt, nu putea face aceasta decât printr-o mamă sfântă. Vom adeveri acest lucru mai limpede în alte capitole viitoare. Trebuie să reţinem acest adevăr de neuitat, fiindcă puţini se gândesc cum se cuvine la el.

din „PROFETULVREMILOR NOASTRE,” vol. I
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!