1. Oriunde mă duc, binefacerile iubirii Tale se revarsă spre mine în mii de feluri. Şi de oriunde îmi vii, mă copleşeşti cu binecuvântări.
2. De ce oare mă poţi iubi atât de mult?
3. Soarele Tău îmi spune: Preaiubitul tău mi-a dat lumina numai pentru tine, ca, încălzindu-te cu dragostea Lui pusă în mine, să-ţi aminteşti mereu cât de dulce va fi dragostea pe care ţi-o păstrează El, ca să ţi-o dea nemijlocit în veşnicie!…
4. Vântul Tău îmi spune: Vin din partea Preaiubitului tău. Răcoarea mea vrea să-ţi aducă mereu aminte de mângâierile pe care ţi le trimite El şi adierile mele sunt înştiinţările dragostei Lui, care te înconjoară din toate părţile şi pe care, odată, o vei avea în totul.
5. Miresmele grădinilor, frumuseţea câmpurilor, foşnetul pădurilor, cântecul păsărilor, jocul culorilor – toate, toate vin şi-mi spun: El, Preaiubitul tău, Care doreşte de tine, ne-a trimis să-ţi amintim de marea Lui dragoste pentru tine.
6. Dragostea Lui este cu mult mai dulce decât mireasma noastră, mai frumoasă decât curăţia noastră, mai plăcută decât foşnetul nostru, decât cântecele noastre, decât irizările luminilor noastre.
7. Noi – toate, toate – dorim să-ţi aducem aminte cu ce drag aşteaptă El ca şi tu să-I trimiţi, în schimbul marii Lui revărsări de iubire spre tine, măcar un strop de mir curat, stors din crinii rugăciunii tale de seară,
8. din florile adoraţiei tale din meditaţiile nopţii,
9. din înfiorarea curată a dragostei tale de dimineaţă
10. şi din cântecul tainic al zilei tale ostenitoare pentru El.
11. Toate bucuriile tainice din gândurile mele şi din inima mea îmi şoptesc: E Preaiubitul tău, ne trimite să-ţi spunem din partea Lui: Mi-e dor de tine! Nu mai pot sta departe de făptura ta. Nu mai pot să aştept aici pe Munte, singur. Vino!
12. Nu vezi tu că bunătatea Mea te doreşte, te cheamă, te îndeamnă? De ce nu vii?
13. Pâinea Ta, Preaiubitule, pe care o mănânc eu, îmi grăieşte de darul Tău pentru mine.
14. Apa Ta, pe care o beau, îmi şopteşte: Şi eu sunt darul Lui pentru tine!
15. Casa în care mă închid şi mă simt în siguranţă
şi aşternutul Tău, în care mă odihneşte noaptea sau oboseala – sunt toate de la Tine.
16. Lumina Ta, care îmi veseleşte sufletul şi trupul,
căldura Ta, care mă îmbrăţişează atât de dulce – sunt toate, toate numai darurile Tale.
17. Haina aceasta pe care o îmbrac cu atâta plăcere,
semnele acestea pe care mi se preling privirile,
Cartea aceasta pe care îmi împreun mâinile – Tu mi le-ai dat;
18. masa la care mă aşez cu amintirile Tale neuitate,
locul îngenuncherii, pe care îmi picură mereu, seara şi dimineaţa, lacrimile rugăciunii – toate, toate îmi spun neîncetat: Iată cât de mult te-a iubit şi te iubeşte El!
19. Inima mea, dragostea mea – fii vrednică de El!
20. – Ce Ţi-aş mai putea da eu, Preaiubitule, pentru atâta dărnicie a dragostei Tale?
21. – Un fior statornic!
Toate acesta au fost făcute pentru tine, dar tu n-ai fost făcut pentru ele!
22. Ci pentru Mine, Care te-am iubit atât de mult!
Vino…
Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu
