După ce s-au suit fraţii Lui la praznic, S-a suit şi El, dar nu pe faţă, ci cam pe ascuns.
Iisus rămâne mereu acum în urma tuturor.
Şi în urma celor răi, şi în urma celor buni.
El este Cel din urmă (Apoc. 1, 11).
El îi lasă acum pe toţi oamenii să se suie cum pot şi până unde pot, dacă nu vor să-L asculte pe Dumnezeu şi să rămână smeriţi cu El.
Dar, pe urmele fiecăruia dintre ei, Se suie şi El, ca să-l întoarcă înapoi în ţărâna din care s-a urcat (Ps. 90, 3).
Hristos lasă să se suie şi celelalte lucruri pe care oamenilor le place să le înalţe şi să le ridice în faţa lumii,
acele lucruri cărora oamenilor le place să se închine şi să le slujească.
Dar, în urma lor, Se suie şi El odată, ca să le răstoarne iarăşi jos, la locul lor.
Hristos lasă să se suie cel rău şi să se înalţe ca un pom verde… dar într-o clipă îl face apoi să nu se mai vadă (Ps. 37, 35-36).
El lasă să se suie şi urâciunea pustiirii, ca să se aşeze acolo unde nu i se cuvine să stea (Matei 24, 15).
Dar când Dumnezeu Se va sui, atunci toată puterea nelegiuirii va fi prăbuşită pe veşnicie în întunericul pierzării pe care îl merită (II Tes. 2, 8).
Hristos Domnul nostru Se suie în urma tuturor…
Ce mângâiere este aceasta pentru toţi credincioşii Lui (Evrei 2, 11)!
El Se va sui de pe lume numai după ce vor fi înălţaţi toţi ai Lui.
El va închide uşa cerului numai după ce va intra şi cel din urmă dintre ai Lui,
după cum a închis cândva şi uşa corăbiei, după ce a intrat şi cel din urmă dintre ai lui Noe.
Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor, a spus Domnul (Matei 28, 20).
Pentru că El va fi mereu cu ai Lui, petrecându-i generaţie după generaţie, ca să le dea izbăvirea şi ajutorul Său până vor ajunge în cer, la mângâierile şi bucuriile Sale
şi, îndrumându-i rând pe rând, îi va duce cu bine până la Ierusalimul Ceresc.
El va rămâne mereu cu ei până când şi cel mai din urmă va intra acolo.
În urma tuturor Se va sui El, spre a închide uşa mântuirii pe totdeauna.
După aceea toţi cei ce vor mai veni să bată la uşă vor bate şi se vor ruga zadarnic (Matei 25, 10-12).
Sărmane suflete pierdute, nu vă mai lăsaţi amăgite şi împietrite de nepăsare şi de păcat!
Veniţi şi cădeţi la picioarele Domnului,
primiţi mântuirea şi pe Duhul Său, Care vă va da puterea şi dreptul să vă suiţi la ceruri înaintea Domnului (Ioan 1, 12; Fapte 1, 8).
Harul sfânt vă va strămuta în Împărăţia Fiului dragostei lui Dumnezeu (Col. 1, 13-14).
Fiecare să ia bine seama însă că şi făgăduinţa asta are un timp şi ţine numai un timp.
Dacă vii în timpul acesta, dragul meu, tu poţi să intri şi să afli viaţa.
Dacă nu, te vei pomeni venit prea târziu (Evrei 4, 1).
Şi, vai, ce îngrozitor este cuvântul „prea târziu”!
Doamne Dumnezeul nostru,
Te rugăm, trimite duhul pocăinţei peste sufletele tuturor oamenilor, spre a se întoarce la Tine acum, în vremea harului mântuitor,
şi nimeni să nu se pomenească venit prea târziu.
O, Îţi mulţumim că Te-ai îndurat şi de noi şi nu ne-ai lăsat să pierim în păcatele noastre.
Ajută-ne să umblăm şi în urma, şi înaintea Ta, pentru ca Tu să poţi merge şi în faţa, şi înapoia noastră oriunde vom umbla, până vom ajunge Sus, la locul ce ni l-ai pregătit nouă şi tuturor celor ce Te vor urma pe Tine.
Amin.
Traian Dorz, din “Hristos – Învăţătorul nostru”
