Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home DURERILE NAŞTERII DIN NOU

DURERILE NAŞTERII DIN NOU

DURERILE NAŞTERII DIN NOU

Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş)
de la nunta de la Bogdăneşti – 16 august 1981

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

„Copilaşii mei pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi” (Gal 4, 19).

Iubiţii mei fraţi şi iubite surori!

Mă gândeam să vorbesc, cu prilejul acestei sărbători duble, despre Maica Domnului, pe care o sărbătorim, şi despre nunta cea din Cana Galileii, care a fost modelul [nunţii peste] veacuri. Mă gândeam că şi noi aveam menirea în seara aceasta, noi cei ce slujim, ca slugile [de altădată]: să turnăm apă în vasele de piatră, apoi Fiul lui Dumnezeu Cel prezent să facă minunea transformării.

Pe când mă gândeam la aceste lucruri, ceva mi-a străpuns inima: bucuria şi durerea totodată, ca durerea naşterii, acum când văd pe fraţii mei iubiţi care au primit şi care ştiu toţi porunca de la cel ce ne-a chemat la Hristos: să-L aflăm şi să-L vestim pe Hristos. Şi [mai ales] un cuvânt mi-a străpuns inima, cuvântul unui frate bătrân pe care poate nu-l vom mai auzi mâine sau poimâine: că noi am început lucrurile invers, adică nu de la temelie să zidim în sus, ci din sus în jos. N-am început de la Iisus cel Răstignit, aşa cum ne-a învăţat Părintele. Şi chiar dacă am început puţintel şi eu – şi [poate şi] tu, dar eu vorbesc despre mine –, câţiva paşi m-am dus puţin mai încolo de lângă Iisus. Şi, Doamne, câtă pierdere am avut! Eu am avut intenţii bune, intenţii de ascultare a mai-marilor mei. Şi m-am depărtat puţin de Cruce. M-am depărtat de Iisus cel Răstignit. Am vrut să spun altceva, nu despre Iisus cel Răstignit. Şi, iubiţii mei, niciodată în viaţă n-am avut aşa pierdere ca atunci.

Privind duhovniceşte peste frumoasa Lucrare a lui Dumnezeu, noi am început tot de la Iisus Hristos. El, prin Cuvântul Său cel sfânt, ne-a doborât la picioarele Crucii, ne-a străpuns inima şi am zis: „Doamne, sunt un păcătos. Iartă‑mă”. Dar n-am stat acolo. Ne-am ridicat de-acolo.

Când Sfântul Apostol Pavel le spunea corintenilor: „N-am voit să ştiu între voi altceva, decât pe Iisus şi pe El răstignit”, le spunea pentru că între ei erau certuri şi lucruri nepotrivite cu voia lui Dumnezeu. Privind duhovniceşte – vorbesc despre mine –, m-am îndepărtat puţin de Cruce. În loc să mă duc să plâng lângă fratele meu, mai degrabă l-am judecat pe fratele meu. Atâta vreme cât am fost sub Cruce – şi de când am venit iarăşi sub Cruce – de atunci nu mai văd nimic rău, mă văd numai pe mine păcătos, numai pe mine rău, nu mai pot judeca pe nimeni; nu mi-e dat mie să judec pe fratele meu, pe robul Domnului, dacă stă în picioare sau cade.

Iubiţii mei fraţi, fiindcă Dumnezeu ne-a dat bucuria aceasta a întâlnirii în numele Său, fiindcă Duhul Sfânt ne cercetează, treziţi-vă! [Din] ceea ce vedeţi şi ştiţi din Lucrare şi din multe familii, iubiţii mei care simţiţi cu Sfântul Pavel, n-aveţi în suflet durerile naşterii multora? [Căci] nu este născut Hristos viu în foarte, foarte multe suflete care zic că s-au hotărât [pentru El]. Poţi citi pe feţele acestor suflete pe Hristos cel Răstignit? (…)

Temelia este Hristos cel Răstignit. Îl ai pe Hristos cel Răstignit? Îl ai în sufletul tău, L-ai sfinţit ca Domn în viaţa ta? Atunci eşti o făptură nouă. Atunci toate celelalte ar pieri, cum am spus. De sub cruce, nici prin minte nu-ţi va trece niciodată să gândeşti nici cel mai mic rău cuiva, ci totdeauna te vei gândi că tu eşti cel care L-ai întristat pe Hristos.

Dragii mei, aduceţi-vă aminte de Sfântul Petru. A umblat trei ani cu Mântuitorul şi [totuşi] s-a lepădat de El atât de ruşinos. În vieţile multora dintre noi se petrece şi azi aşa… Dacă ar fi de faţă la unele scene ale vieţii noastre familiale nu Hristos, ci unii dintre cei care sunteţi aici, cum ne-am ruşina noi, dacă ar fi ca ei să cunoască unele cuvinte ale noastre, să cunoască unele gânduri de-ale noastre care sunt departe de gândul lui Hristos…

Fraţilor, prin Duhul Domnului vă-ndemn, veniţi-vă în fire… [Amintiţi-vă] că Oastea Domnului, aşa cum a spus Părintele, este o ceată de oameni păcătoşi care au căzut sub cruce, unde au simţit iertarea de la Hristos. În momentul când ne clintim de lângă cruce, atâtea vin… Le ştiţi, nu le mai spun… să se bârfească frate pe frate, să se judece. O, ajunge, dragii mei, ajunge, ajunge. Să nu mai auzim în urechile noastre pe cineva vorbind de rău pe fratele său. Orice ar fi făcut, să-l poţi ierta. Iartă şi nu judeca pe nimeni.

Când eram copil învăţam o poezie a fratelui nostru, din care mai reţin câte ceva. Poezia aceasta se intitulează Dragostea: „Dacă n-ar fi fost în lume a Ta dragoste curată, / nici un suflet cu alt suflet nu s-ar fi unit vreodată. / Ar fi fost pe veci o noapte…”, şi aşa mai departe.

Dacă L-ai primit pe Iisus cel Răstignit, dacă-ţi este viu în faţa ochilor şi dacă L-ai simţit ca Domn în sufletul tău pe Iisus cel Răstignit, dacă Îl avem pe Iisus cel Răstignit în sufletul nostru, pe El, Care a lăsat puterea, a luat păcatele noastre şi ne-a dat neprihănirea Lui nouă, atunci avem putere să iubim nu numai de şaptezeci de ori câte şapte, ci şi mai mult.

Dar… deseori, fraţii mei, simţim durere, durerile naşterii. Cele ce aveţi copii ştiţi ce înseamnă durerile naşterii. Aceleaşi sunt şi durerile cele duhovniceşti, pentru părinţii duhovniceşti, pentru cei ce sunt trimişi de Dumnezeu să mărturisească în numele lui Hristos, aceleaşi dureri le simţim în suflet atunci când nu se vede chipul lui Hristos pe feţele celor care spun că sunt ai lui Hristos.

Două porunci ne-a dat Dumnezeu, să le simplifice din Legea cea veche în cea Nouă. Le-a întruchipat pe toate cele zece în cele două: iubire de Dumnezeu şi iubire de aproapele, de om. Dar pe cea dintâi, iubirea faţă de Dumnezeu, o dovedim prin păzirea celei de-a doua.

Pe lângă aceasta, ce ne învaţă Mântuitorul? „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri”. Facem noi aşa? Atunci suntem copiii lui Dumnezeu. (…)

Fraţii mei, toată cântarea noastră să fie o realitate, ca să fim cu adevărat ostaşii lui Hristos, credincioşii lui Dumnezeu, să putem ajunge moştenitori ai Împărăţiei Lui. Dacă nu, băgaţi de seamă, rămânem şi noi ca fecioarele cele nechibzuite, numai cu dorinţa. [Atunci Îi vom spune]: „Ţi-am cântat, Doamne, ne-am dus la adunare, am vorbit în numele Tău, am făcut multe lucruri în numele Tău…”, dar când va fi chiar momentul acela, clipita aceea va decide. Într‑o clipeală de ochi Se va arăta Hristos, cum spune în pilda celor zece fecioare. Într-o clipeală va veni Mirele, în miezul nopţii, când nimeni nu ştie. Va bate şi, dacă numai atunci vei căuta tu undelemn, va fi prea târziu.

Astăzi să vii şi să-L primeşti pe El, prin Care poţi totul şi faci totul. Dacă‑L respingi pe El, poţi înşira toate [versetele] Vechiului şi Noului Testament, poţi cunoaşte pe de rost toată Scriptura. Dacă în tine nu-i Hristos şi dacă ochii sufletului tău nu-s pironiţi spre Iisus cel Răstignit în orice loc, s-ar putea să rămâi fecioară neînţeleaptă, numai cu dorinţa, dar fără să-ţi poţi realiza această dorinţă, de a intra cu Mirele înăuntru.

O, Mire drag şi iubit, Doamne Iisuse, Scumpul nostru Mântuitor, aşa de curând vei veni… Poate că nici eu n-am [untdelemn în candelă]. Mă lupt, iubiţii mei fraţi… Să ne hotărâm să reînnoim legământul nostru, să nu mai vrem să ştim despre nimic, decât despre Iisus cel Răstignit. Să cădem acolo la picioarele Lui, să plângem acolo toată viaţa noastră, ca apoi toată veşnicia să putem fi împreună cu Hristos.

De aceea, nu lăsaţi să treacă seara aceasta. Să nu lăsăm să treacă fără să luăm în serios problema mântuirii noastre, cum spunea Părintele Iosif atunci: „Mă uit duhovniceşte peste Lucrarea Oastei şi parcă nu-L văd pe Iisus cel Răstignit îndeajuns”. [Şi atunci, într-o adunare, numai] o singură soră a spus o poezie cu lacrimi şi un singur frate a vorbit cu lacrimi despre jertfa Domnului Iisus. Vremea aceea se repetă, dragii mei. De ce? Lipseşte Răstignitul. În cunoaştem numai pe Iisus cel bun, Care face minuni, Care ne dă pâine, Care ne dă minte, Care ne dă de toate; pe Iisus cel bun şi blând. Pe Iisus cel Răstignit trebuie să-L avem în faţa privirilor noastre şi vom birui sigur. Dacă-L avem pe Iisus Hristos, vom birui.

Aceasta a fost Lucrarea în care ne-a trezit Dumnezeu. Recunoaşteţi, nu-i aşa? Aşa a spus Părintele: „Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus Hristos”. Cum să-L poţi vesti pe Iisus cel Răstignit, dacă tu nu-L ai? Dacă în viaţa ta nu se potriveşte nimic cu viaţa lui Iisus cel Răstignit. Dacă în tine nu este un Hristos viu. În sensul acesta zice Sfântul Pavel: „Cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi?”. Trimis al lui Hristos eşti atunci când Îl simţi pe Hristos răstignit în tine. Atunci, mâine dimineaţă dacă ţi se retează capul, tu nu poţi tăcea!… Tu ştii că ai dincolo o împărăţie veşnică. Tu ştii că dincolo îţi este pregătit un loc, că vei fi cu Hristos dincolo. Şi nu poţi tăcea când Îl ai pe Hristos cel Răstignit. Acesta-i semnul, spunea Părintele, că Îl ai pe Hristos: că-L propovăduieşti cu viaţa şi cu puterea ta. Sfântul Pavel spune că mulţi Îl propovăduiesc din duh de ceartă sau din slavă deşartă pe Hristos. Şi aşa [Îl propovăduiesc unii]. Dar dacă-L propovăduieşti din toată inima pe Iisus cel Răstignit, atunci nu se poate, e imposibil ca, dacă cineva Îl vede în viaţa ta pe Hristos, să nu asculte şi cuvântul tău, care îl îndeamnă spre Hristos. Căci şi aşa, când e propovăduit Hristos în felul lumii sau de ochii oamenilor, şi atunci sunt suflete care sunt atrase spre Hristos. Dar atunci când viaţa ta va străluci, când în tine străluceşte Hristos, când tu eşti cu totul al lui Hristos!…

De aceea, dragii mei, să ne ridicăm, să putem să ne apropiem de Crucea Domnului Iisus şi prin Jertfa Domnului Iisus să-l vedem pe fratele nostru. Dacă vrei să te uiţi la fratele tău că a făcut un rău, priveşte-l prin Jertfa Domnului Iisus Hristos. Dacă-l mai poţi judeca, judecă-l. Spune una dintre cântările noastre frumoase: „…unde-ncepe judecata, dragostea se vestejeşte”. Dar unde e Iisus cel Răstignit într-o inimă, dragostea lui Dumnezeu clocoteşte, arde, te mistuie, nu te lasă. De ce trebuie să trecem prin atâtea încercări? De ce prigoniri şi dinăuntru, şi din afară? De ce nu se înţeleg unii cu alţii? De ce nu te înţeleg uneori cei din casa ta?…

Mai anii trecuţi am fost la o înmormântare a unui frate, la Bucureşti:

– …Unde-ai fost?

– La Bucureşti, la o înmormântare.

– La Bucureşti?!!… Da’ ce, a murit ministrul?

– A murit fratele meu de care am fost legat cu sufletul…

Iată că nici… cel de lângă tine nu te poate înţelege când Îl ai pe Iisus cel Răstignit în sufletul tău.

Să ne ajute Dumnezeu să nu-L pierdem – cum a spus Părintele Iosif: „Să nu pierdem miezul şi să rămânem cu cojile”. Să nu-L pierdem pe Hristos. Toate să le putem pierde, pe toate să ni le poată lua lumea, lucrurile toate pot pieri… dar dacă-L avem pe Hristos avem totul din plin. Nu ne mai trebuie nimic.

Dumnezeu să ne ajute să nu mai simţim durerile naşterii pentru nici un suflet, ci să-L simţim pe Hristos viu, ca să fim o inimă şi un suflet, cum îi îndemna Sfântul Apostol Pavel pe corinteni. O inimă, o simţire, toţi să fim una, nu unul să zică: „Eu sunt al lui Pavel”, „Eu sunt al lui Apolo”, „Eu sunt al lui Chifa”. Nu! Hristos S-a răstignit pentru noi, noi suntem ai lui Hristos. Să rămânem sub Crucea Lui.

Slăvit să fie Domnul!

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 6

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!