Undeva am găsit scris: „Orice război naşte eroi”.
Da. Orice popor trăieşte şi supravieţuieşte prin jertfele eroilor săi. Însă eu mă gândesc, în mod deosebit, la eroii credinţei noastre, care au luptat până la jertfă pentru ca noi, astăzi, să avem drumul deschis către Patria Cerească. Începând cu Mântuitorul Hristos, cu Sfinţii Apostoli, apoi cu cei din Biserica Primară şi continuând cu creştinii din toate veacurile până la noi, s-au dus lupte până la jertfă pentru păstrarea adevăratei credinţe mântuitoare. Biserica noastră are calendarul arhiplin cu eroi-martiri care sunt pomeniţi şi cinstiţi zilnic. Dar sunt încă mii, sute de mii, cărora nu li se ştie numele şi, datorită eroismului lor, Biserica noastră bună şi străbună a rezistat până azi.
În Lucrarea Oastei Domnului avem şi noi eroii noştri: Părintele Iosif, părintele Vasile Ouatu, fratele Ioan Marini, fratele Traian şi după ei încă mulţi alţii… Şi este necesar nu numai să-i cinstim, comemorându-i, ci să le şi cunoaştem istoria lor şi să călcăm pe urmele lor.
Iată ce spune fratele Marini, într-un articol, despre jertfa Părintelui Iosif: „În Mişcarea aceasta, Domnul S-a folosit de un om, de un suflet care, ascultând de Tatăl, a pornit întru căutarea sufletelor. (…) Lucrul Domnului de la Sibiu a fost purtat cu răbdătoare bărbăţie, deşi n-a pregetat nici un moment în a merge mereu înainte, în timp ce, din toate părţile, era batjocorit şi ocărât pentru că a cutezat să asculte porunca Tatălui. La toate hulele, a răspuns îndoind munca şi întărind ascultarea faţă de Tatăl ceresc. Şi-a jertfit sănătatea şi averea pentru noi toţi! Tot ce a avut a dat… pentru noi toţi, întocmai ca o mamă ce se lasă pe sine flămândă, fiind mulţumită dacă copiii săi sunt îndestulaţi. Noi am trăit în belşug, ne-am desfătat, în timp ce el suferea istovindu-se în munca dragostei făcută pentru noi”.
La rândul său, Părintele Iosif scrie despre părintele Vasile Ouatu: „Părintele Vasile era atunci numai la începutul Oastei. Boala îl scosese din front. Reîntors la front – ca şi mine, cu boala încă nevindecată complet –, s-a pus pe lucru. Şi-a refăcut oastea. A reînceput lupta. E unul dintre puţinii mei preaiubiţi fraţi preoţi care s-a aruncat în lupta Oastei fără rezerve. (…) Azi, părintele Vasile desface săptămânal 200 de exemplare din foaia Oastei şi sute de cărţi. Cu desfacerea foii deţine recordul pe ţara întreagă. (…) Prin astfel de jertfe şi luptători trăieşte şi biruie Oastea. O, dacă am avea numai câteva sute de astfel de viteji – ce lucruri mari am putea face! (…) Davos (Elveţia), la 10 martie 1933”.
Iată şi câteva mărturii ale fratelui David Bălăuţă despre fratele Marini: „…Era un om cu totul deosebit în rugăciune: se scula noaptea pe lângă fraţi şi se ruga pe unde putea. La Corna, lângă Arad, unde am mers împreună cu alţi fraţi, luni dimineaţa când sătenii mergeau la coasă l-au auzit şi văzut pe fratele Marini în genunchi în grădina casei unui frate, rugându-se cu plânset mare. Se rugase acolo toată noaptea aceea… Se spune despre el că intra în curţile fraţilor printre câini şi nu-l muşcau, nici nu lătrau la el…”
Redau şi o frântură din mărturiile fratelui Traian din calvarul închisorilor: „Încă îţi mai baţi joc de noi! Mă înjură El. Şi, luând bâta aia lungă cu sârme groase prin mijloc, strigă: «Ţine mâna!». Întinsei mâna cu palma vânătă şi umflată. Cred că, dacă îmi mai dă o dată, îmi plesneşte pielea vânătă şi împroaşcă sângele peste tot. Văzând-o aşa, îmi zise: «Întoarce-o!» Şi începu să-mi tragă cât putu peste dosul palmei. Când se pregăti să-mi dea peste cap, se auzi cineva intrând în camera vecină…”
Eu, cel ce scriu aceste rânduri, mă ruşinez faţă de aceşti eroi ai Oastei. Nu sunt decât un biet ostaş din urma frontului. Dar, mergând în urma frontului, găsesc mereu picături de sânge care au curs din rănile jertfei lor. Şi nu pot mai mult decât să-ngenunchez şi să slobod, la fiecare picătură de sânge, o lacrimă a recunoştinţei… Şi să spun: Sfinţilor eroi, / datorită vouă, / mai trăim şi noi!… Amin.
Costel ROTARU
