Pentru a putea rãspunde, trebuie sã vedem definiția teologicã a a acestor doi termeni. Rãbdarea este definitã, în dicționar, ca ca fiind capacitatea fireascã de a suporta greutãți fizice sau morale. Trecutã la virtute, rãbdarea ne face sã suportãm restriștile cu bãrbãție, fãrã a cârti.
Smerenia este definitã ca o atitudine umilã, supusã, respectoasã, cu o comportare plinã de bunã-cuviințã. Sfântul Ioan Gurã de Aur spune cã smerenia este temelia pe care se pot înãlța, fãrã primejdie, toate celelalte virtuți. Smerenia este izvorul tuturor virtuților.
Cât de frumos se înțelege cum trebuie sã fie comportamentul unui om din cele spuse mai sus! Dumnezeu face din rãbdare o condiþie de mântuire, prin care putem deveni fii ai Sãi. „Veți fi desãvârșiți și reînnoiți prin naștere cereascã, dacã Rãbdarea Pãrintelui rãmâne în voi, dacã asemenea cu Dumnezeu se manifestã în voi și strãlucește în faptele voastre. Ce mare slavã este a fi asemãnãtor lui Dumnezeu! Ce fericire!” (Sf. Ciprian).
Tot ce a sãvârșit Mântuitorul în timpul Întrupãrii Sale este opera de rãbdare. Acea rãbdare ne este necesarã pe tot parcursul vieții. Și totuși cum cultivãm rãbdarea, trãind într-un secol murdar de pãcat, al divertismentului, al discursurilor ziditoare de trup, și nu de suflet? Un secol al bolilor? Rãbdarea biruie supãrãrile, suferințele… Duhul rãbdãrii încurajeazã împotriva disperãrii, împotriva bolilor. Rãspunsul îl gãsim în inima plinã de virtuți dumnezeiești a Pãrintelui Iosif Trifa: „PRIVIȚI LA IISUS CEL RÃSTIGNIT!”…
Domnul Iisus a iertat, pentru cã a iubit. Și ne învațã și pe noi sã ne iubim vrãjmașii, sã-i iertãm, sã nu osândim pe frații noștri, sã nu-i judecãm, sã nu-i vorbim de rãu, sã cercetãm bolnavii, sã îmbrãcãm sãracii… Sã punem strajã gurii noastre, cu care putem lãuda pe Dumnezeu, dar putem și batjocori pe aproapele. Aici intervine smerenia. Sfântul Simeon Noul Teolog spune cã întreaga noastrã viațã este o „luptã cu patimile”. Smerenia îndeamnã la umilințã faþã de Dumnezeu. Însã aceasta nu este o resemnare lipsitã de nãdejde, o pierdere a personalitãții, lipsitã de voințã, ci este un avânt înflãcãrat spre luminã. Nu existã virtute mai încântãtoare ca smerenia. Ea este, așa cum aminteam mai sus, izvor al tuturor binecuvântãrilor, maicã a tuturor virtuþilor. Astfel, smerenia îl face pe om sã vadã starea vrednicã de plâns în care se aflã și îl împinge la îndreptare. Iar o inimã curãțitã de pãcate împodobește sufletul cu florile virtuții dumnezeiești.
Iatã cum era inima Pãrintelui Iosif Trifa! Dumnezeu a gãsit sufletul Pãrintelui Iosif plin de rãbdare și smerenie, a gãsit inima plinã de virtuți dumnezeiești și de aici a strigat pentru întreg poporul român. Exemplul sfânt de suferințã, de smerenie și rãbdare îl vedem în viața și jertfa înaintașilor noștri dragi. Deci, asemenea lor, sã cultivãm și noi cele douã virtuți: smerenia și rãbdarea.
Ancuța PAVEL
