Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home DE CE SÃ NE FIE RUȘINE?

DE CE SÃ NE FIE RUȘINE?

DE CE SÃ NE FIE RUȘINE?

„Să crezi în secolul acesta! În secolul tehnologiei, încă mai există credinţa medievală în Dumnezeu! Ce înapoiere! Şi, pe deasupra, să fii ortodox, ca babele! Protestantismul, cu abordarea sa raţională, maimerge cât de cât!… Dar Ortodoxia! Vai, ce demodat!”

„În faţa tineretului – spunea odată cunoscutul profesor de filosofie Astafiev – nu îmi ascund, ci îmi subliniez în mod conştient credinţa religioasă. Dacă trec pe lângă biserică seara şi este frig, iar strada este pustie, uneori îmi fac o cruce mică, fără să-mi scot căciula – dar dacă văd un student îmi scot căciula şi-mi fac o cruce mare, chiar dacă este vreme proastă.”

Dacă de la chipurile Sfinţilor Mărturisitori mari şi mici ne vom muta atenţia asupra vieţii noastre, vom vedea o altă privelişte. Noi nu numai că nu considerăm necesar să ne mărturisim făţis credinţa, ci, dimpotrivă, adeseori, ne ascundem cu grijă convingerile creştine, de parcă ne-ar fi ruşine cu ele.

Mulţi oameni obişnuiţi se tem să-şi mărturisească credinţa atunci când trec pe lângă biserică, dacă văd pe cineva că se uită la ei, sau dacăvăd în apropiere un cunoscut necredincios, zeflemist. Şi ortodoxul nostru, făcându-se mic şi privind cu teamă la zeflemist, se străduie să se furişezecât mai repede pe lângă biserică, fără să-şi facă cruce, deşi are strângeride inimă, iar mâna se întinde fără voia lui către frunte. Ce laşitate ciudată –insuflată, fără îndoială, de duhul cel viclean – pune stăpânire câteodată pe creştin! Ce groaznic e să pari caraghios în ochii unui sceptic semidoct, care face paradă de liberalismul la modă!

Atât de mare este această frică de zeflemea şi de a părea înapoiat,încât, uneori, oamenii care cred cu sinceritate, mai ales dintre intelectualii de oraş, în loc să atârne o icoană de mărime normală, cu candelă, undevala vedere, atârnă o iconiţă mică, abia văzută, într-un ungher, alegând-o înaşa fel încât să se confunde cât mai mult cu văruiala peretelui. Cred că osă vină musafirii, cunoscuţi, intelectuali…, o să mă condamne!

Se întâmplă câteodată ca, într-o societate veselă, să se povesteascăo anecdotă plină de profanare revoltătoare, şi nimeni dintre cei prezenţinu-l opreşte pe povestitor, nu-şi arată nemulţumirea faţă de jignirea sentimentului religios. Au apărut acum povestiri, glume şi manifestări publicecumplit de hulitoare – şi ortodocşii ascultă toate acestea în tăcere, ba uneori chicotesc şi aplaudă…

În vremurile viclene de acum, când împotriva Ortodoxiei se poartă ocampanie atât de înverşunată, se arată tot mai mult cât de puţin preţuim credinţa strămoşilor noştri. Ca un val uriaş se revarsă apostazia, cuprinzând nu numai tineretul, ci şi pe bătrâni. Ortodoxia şi Biserica sunt trădate cu cea mai mare uşurinţă, din cele mai neînsemnate motive. Dorinţa de a facecarieră, teama de şicane, poziţia de la serviciu, batjocurile obraznice, punerea la colţ, argumentele pseudo-ştiinţifice; toate acestea sunt socotite scuze pentruapostazie (cel puţin pentru apostazia exterioară).

Adeseori, oamenii seîndreptăţesc spunând că se ascund de Biserică şi de Iisus Hristos numai pedinafară, sub presiunea împrejurărilor, dar în sufletul lor rămân credincioşi.

Nu avem noi nicio treabă cu Biserica şi cu Credinţa Ortodoxă! Se repetă la fiecare pas cotidian: Nu-L cunosc pe Omul Acesta! (Matei 26, 72-74).

Dacă este să facem o comparaţie cu puterea credinţei creştinilor dinepoca persecuţiilor, aceasta nu va fi deloc în favoarea noastră. Cât de mult îşipreţuiau atunci creştinii creştinismul! Ce firi dintr-o bucată, puternice, sincereşi cinstite făurea atunci acest devotament profund faţă de Hristos, şi cât devlăguită, cât de neputincioasă este societatea „creştină” contemporană!

Dacă la Biserică venim în mod mecanic, formal, ca să ne împlinim anumite obligaţii, poate şi pentru a-L îmblânzi pe Dumnezeu, astfel încât săslujească mai bine planurilor noastre cotidiene, atunci trăim o mare înşelare.

Acest fel este un simptom de bază al secularizării noastre, a noastră, aoamenilor bisericeşti, care ţinem doar predici, sau lucrare socială fărănevoinţa rugăciunii, sau ne raportăm la noţiunea de viaţă în mod filosoficsau politico-ideologic, ca şi oamenii lumeşti.

În consecință, este nevoie să ne restabilim viaţa în întregime, nu numai în Biserică, ci şi în afara ei, în familia noastră, la serviciul nostru, în viaţanoastră de zi cu zi.

Pr. Vasile AVASILCĂI

din săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”

Anul XXX, nr. 30 (1215) 22-28 IULIE 2019

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!