ESHATOLOGIA UNIVERSALA

Cuvantul “eshatologie” este un derivat al cuvantului grecesc “eshata” = cele de pe urma, cele dupa care nu mai urmeaza altceva.

Eshatologia face trimitere la etapa finala a existentei (ultimele momente din istoria mantuirii)

Eshatologia are 2 dimensini: Eshatologia particulara (- personala, care se referera la fiecare om) si Eshatologia generala (care se referea la toti oamenii si la intregul Cosmos).

1. ESHATOLOGIA UNIVERSALA

1. Inaintarea creatiei spre sfarsit

Raiul este loc si o stare in care omul se afla in comuniune cu Dumnezeu neintrerupta, neimpiedicata de nimic, care provoaca fericire si implinire.  Aceasta este starea pentru care am fost facuti.

Iadul este loc si o stare de lipsa a comuniunii cu Dumnezeu. Neputinta acestei comuniuni duce la suferinta. De asemenea, suferinta mai este provocata si de nevoia nesatisfacuta de a experimenta pacatele.

Daca fiecare om a fost judecat dupa moarte, de ce mai este necesara Judecata finala? Binele si raul savarsit de un om nu se sfarseste odata cu moartea, ci se multiplica pana la Judecata Universala.

2. Pareri despre conditia lumii in momentul sfarsitului

Sfarsitul chipului actual al lumii nu se cunoaste. Suntem datori fiecare si toti sa sprijinim progresul autentic voit de Dumnezeu -> sinonim cu implinirea planului lui Dumnezeu.

Nu exista unanimitate de opinii. Unii teologi spun ca sfarsitul chipului actual al lumii se va produce atunci cand raul va atinge culmea, sau coincide cu ultima dezvoltare a binelui.

Pr. D. Staniloae: “Numai Dumnezeu constata ca lumea e coapta pentru sfarsitul chipului ei actual, si numai El stabileste daca am avansat sau nu in planul ei.”

Despre sfarsitul lumii vorbeste si stiinta, dar pentru ea, acest sfarsit reprezinta distrugerea sau neantizarea: Daca originea Cosmosului are la baza o explozie (Big-Bang), sfarsitul va avea loc printr-o implozie.

3. Semnele sfarsitului si motivul lui nevazut

Evangheliile vorbesc despre semne.

Pr. D. Staniloae spune ca unele sunt prea generale. Despre convertirea evreilor nu se stie in ce sens se va realiza, iar celelalte semne pot fi socotite ca prezente inainte de a se produce si pot fi contestate cand se vor fi produs.

Semnele nu sunt relative, ci reale si vestesc sfarsitul lumii cand vor avea o dimensiune cosmica, asa cum spune Revelatia.

Pr. D. Staniloaie: “Istoria nu va ajunge la sfarsit prin ea insasi, ci prin voia lui Dumnezeu, sau atunci cand continuarea ei nu va mai avea rost.”

Din aceasta perspectiva, Sfantul Grigorie de Nyssa spune: “In virtutea progresului, Hristos Se zideste perpetuu in viata oamenilor si a lumii si acest proces va inceta cand oamenii vor ajunge la masura de crestere a umanitatii proprii, pana cand umanitatea nu va mai avea nicio lipsa, ca si Hristos. Intruparea lui Hristos are dimensiune ontologica. Se va sfarsi cand nu va mai fi posibila o dezvoltare a spiritualitatii, concentrata in Mantuitorul Hristos.”

Sfarsitul chipului actual al lumii nu va fi nici accidental, nici silit de Providenta, ci se va datora unei misterioase convergente a Providentei cu libertatea omului. => nu este vorba de predestinare, deoarece omul are libertate; Dumnezeu ne vrea colaboratori.

“Este epuizarea istoriei, a chipului actual al lumii, un esec al lui Dumnezeu?”

R: Sfarsitul lumii actuale este sinonim cu desavarsirea. Dumnezeu creeaza lumea buna, iar prin participarea noastra, aceasta ajunge la desavarsire. Omenirea este destinata invierii. Timpul, istoria, sunt etape.

4. Venirea a Doua a Mantuitorului. Cauza prefacerii lumii si a invierii mortilor

Acestea se vor produce simultan: [II Petru 2:10] “Stihiile vor arde” = lumea noua e anticipata de descompunerea lumii actuale tot asa cum omul, pentru a ajunge la inviere, trebuie sa moara.

Acestea isi au cauza in apropierea maxima a lui Dumnezeu de lume. Aceasta face sa cada chipul invartosat si sa apara cel nou, adaptat trupului Sau inviat si trupurilor noi ale oamenilor. Aceasta este, de fapt, o Cincizecime cosmica perpetua. Prefacerea aceasta reprezinta ridicarea la o stare de maxima pnevmatizare prin umplerea de Duhul Sfant prezent in Mantuitorul Hristos sau extensia deplina a Duhului asupra lumii.  “Lumea poate fi considerata atunci un Tabor generalizat.” (Pr. D. Staniloae)

5. Caracterul pnevmatizat al lumii si transparenta lui Hristos prin toate

Sf. Grigorie Palama: “Fara sa dispara material, lumea va fi atat de scaldata in spiritualitate, incat spiritual nu va mai fi vazut prin materie, ci materia prin spirit.”

In forma actuala teologica si stiintifica, lumea, materia este lumina. Lumina naturala va fi coplesita de lumina necreata a lui Dumnezeu. Lumea noua si trupul uman inviat ating un grad maxim de imaterialitate si spiritualitate prin indumnezeire dupa har, pastrand, totusi, materialitatea si sensibilitatea, dupa natura. Materia transfigurata si in stare de inviere ramane tot materie, coplesita de lumina necreata a lui Dumnezeu.

Hristos Se vede prin toate pentru ca este Logosul divin creator. Rationalitatea si finalitatea existentei nu tin de “existenta” ei, ci de voia lui Dumnezeu.

Logica existentei nu trebuie cautata in “existenta” ei, ci in Creatorul ei.

6. Natura trupurilor inviate

Fata de cei care spun ca oamenii vor fi ca ingerii si, deci, nu vor mai avea trupuri, Metodiu de Olimp spune ca: “Dumnezeu a avut un scop cand a creat pe oameni ca oameni si pe ingeri ca ingeri”. Ar fi injurios sa cugetam ca Dumnezeu, dupa ce creeaza pe om ca om, Se razgandeste si schimba planul. Fiecare “segment” creat de Dumnezeu, isi va tine in veci locul lui. Omul va invia si cu trupul, iar trupul lui va trai etern. Masculinul si femininul isi va pastra specificitatea, dar nu va mai exista functionalitatea ei de pe pamant.

Cu privire la trupurile inviate, Sf. Ap. Pavel ne da 6 determinari generale, care se opun altor 6 actuale; daca acum trupurile noastre sunt slabe, materiale, pamantesti, muritoare si acoperite de necinste, sunt asa pentru ca noi vrem sa fie asa. La inviere trupurile vor fi pline de putere, duhovnicesti, nestricacioase, nemuritoare, ceresti si incarcate de slava. [I Cor. 15: 42-52]

Notiunea de trup duhovnicesc, ingeresc, ceresc, nu trebuie inteleasa ca trup ce nu are decat forma, nu si substanta.

7. Misterul trupului inviat si al Universului restaurat este misterul materiei induhovnicite

Prin Duhul Sfant, trupul Mantuitorului Hristos este transfigurat pe Tabor, anticipand slava Lui de dupa Inviere si de la a Doua Venire. Daca admitem aceasta idee, si trupurile noastre, si Cosmosul, vor fi transfigurate precum trupul Mantuitorului Hristos, fara a se confunda cu el, si nici intre ele.

Manifestarea trupurilor inviate si pnevmatizate ale dreptilor va fi la fel ca manifestarea trupului inviat si pnevmatizat al lui Hristos (exemplu: a trecut prin usile incuiate).

8. Trupurile inviate ale pacatosilor

Vor invia si ele, vor deveni si ele incoruptibile, dar capabile sa simta chinurile, tot asa cum si trupurile dreptilor isi vor pastra sensibilitatea lor naturala. Acestea vor manifesta o spiritualitate intunecata (compatibila cu spiritualitatea demonilor); e o accentuata expresie a rautatii, a tristetii din sufletele lor insingurate, si chinuite de demoni.

Starea de fericire sau nefericire eterna nu se refera doar la suflet, ci si la trup. Si pacatosii se vor vedea unii pe altii, dar ca niste umbre goale de continut. Vederea aceasta provoaca sentimente negative, nu bucurie. Si ei inviaza, dar nu se pot bucura de slava trupului inviat al lui Hristos.

Toti vor invia, dar nu toti se vor inalta – vom invia toti prin unitatea umanitatii lui Hristos, dar nu toti spre fericire, pentru ca fericirea tine de decizia personala.

Sf. Clement Alexandrinul: “Ratiunea invierii trece asupra tuturor pentru Invierea Mantuitorului Hristos, Care ridica cu Sine toata firea omului, dar nu va folosi cu nimic pe cei iubitori de pacat, caci ei vor fi dusi in iad, primind invierea numai pentru a fi pedepsiti.”

Iadul nu este voit de Dumnezeu, el este separare de Dumnezeu.

Raul pe care oamenii il experimenteaza este consecinta propriei libertati, dar poate fi si o pedeapsa de la Dumnezeu, pentru ca orice forma de suferinta este si o “pedeapsa” de la Dumnezeu – suferinta fiind provocata de pacat, de folosirea gresita a firii (in conflict cu rationalitatea si finalitatea puse de Dumnezeu in ea).

Logica firii este ca noi sa fim sanatosi – boala si suferinta sunt provocate de pacat, de starea firii cazute. Dupa inviere acestea nu vor mai exista (pentru cei drepti).

9. Judecata Universala

Sf. Ioan Gura de Aur: “Nu vom cunoaste atunci doar pe cei cunoscuti in viata, ci vom privi si pe cei care n-au ajuns niciodata in vederea noastra”.

Pr. D. Staniloae: “Exista comuniune intre oameni: chipul lui Dumnezeu este in toti – formele de manifestare sunt infinite. Atunci ne vom regasi in forme plenare absolute in relatie cu chipul lui Dumnezeu. La momentul acesta va participa si creatia si ne va privi cu bucurie.”

Dar si creatia “isi va intoarce fata” daca am batjocorit-o. Dumnezeu ne vrea colaboratori si in relatia cu natura. Trebuie sa descoperim si sa cultivam rationalitatile puse de Dumnezeu in creatie.

Chiar si pentru ingeri, Judecata finala va insemna o descoperire a planului lui Dumnezeu, referitor la lume. Ingerii nu sunt atotstiutori sau atotputernici.

Judecata in cult

Se spune ca atunci vom sta “goi” (nu se va ascunde nimic), in fata nemitarnicului Judecator. Faptele vor fi evidente, “cartile se vor deschide si faptele se vor vadi” => atotstiinta lui Dumnezeu.

Binele si raul nu dispar, ci ele se multiplica in istorie.

Judecata este infricosatoare, iar sentinta ei este definitiva.

10. Viata de veci

Sf. Grigorie de Nyssa: “Eshatologia va fi o continua epectaza (progres duhovnicesc), din inaltimi in inaltimi, care nu se vor sfarsi.”

Eshatologia mai este numita si Ziua a Opta si presupune participarea la eternitatea lui Dumnezeu; nu numai la eternitate, ci si la celelalte atribute ale lui Dumnezeu, in forma absoluta (in ceea ce priveste posibilitatile noastre).

Sf. Maxim Marturisitorul: “In viata viitoare nu va mai fi niciun interval (diastaza) intre faptura si Creator. Daca faptura se misca la nesfarsit in Dumnezeu, aceasta miscare este stabila, fiind o experienta a infinitatii care intretine si cultiva dorinta de o si mai deplina cuprindere a lui Dumnezeu. (…) Firea este supusa miscarii transformatoare atata vreme cat traieste in timp. Dar ajunsa in Dumnezeu, aceasta fire va avea o stabilitate mereu in miscare si o identica miscare stabila, savarsita etern in jurul aceluiasi Unul si Singurul.”

Stabilitate mereu (continua, permanenta) in miscare = omul nu mai iese din contextul binelui, nu mai alege raul; formele binelui sunt infinite.

Apocatastaza = in virtutea acestei teorii, la final, toata creatia va suferi un proces de refacere, restaurare, inclusiv demonii, care se vor transforma in ingeri. Aceasta idee ii apartine lui Origen si a intrat in Teologie pe filiera rusa, insa nu are nicio legatura cu Revelatia.

Tot aici se invoca si ideea ca un crestin nu poate fi fericit in rai cand isi vede fiul in iad. Acolo, la nivelul cunoasterii si simtirii, se stabileste un echilibru perfect. Cunoasterea o ia inaintea simtirii. Simtirea nu o mai ia inaintea ratiunii.

ECLESIOLOGIA ORTODOXA

Pr. prof. emerit dr. Ștefan Buchiu