De eşti în stare a te înfrâna astfel încât să iei hrană doar o dată pe zi, şi aceasta după apusul soarelui, rânduieşte-ţi aceasta cu sfatul şi blagoslovenia unui bătrân încercat şi deosebitor. Insă cum să faci în privinţa acestui lucru, se spune în rândurile următoare.
Dar de nu eşti în stare a mânca doar o singură dată, atunci, de îndată ce vine vremea mesei, intră în trapeză cu toţi ceilalţi. Nu te despărţi de fraţi.
De va fi rândul tău să slujeşti la masă fraţilor, arată-te plin de cinstire, grijă şi bucurie. Slujeşte-le din toată inima, aşa cum îl slujeşti pe însuşi Hristos şi pe îngerii Săi, iar nu pe oameni.
Fii binevoitor şi cu dragoste caldă către toţi fraţii.
Veghează cu luare aminte ca nu cumva să se ridice împotriva ta gândul mândriei şi al slavei deşarte, cum că, slujind fraţilor, faci totul cât se poate de bine.
Mândria se sălăşluieşte în om atunci când încă nu se cunoaşte pe sine desăvârşit. Cunoaşte-te deci şi te păzeşte cu orice chip de mândrie şi slavă deşartă, ca de o mare vătămare trupească.
De ţi se face cinstea a şedea la masă cu ceilalţi, cugetă întru sineţi: cine sunt eu, nevrednicul, care am intrat aici? Să fii cu frică şi cu ruşine înaintea lor, ca şi cum ai şedea dinaintea unor împăraţi şi domni. Alege totdeauna pentru tine lucrurile cele mai proaste şi, de este cu putinţă, locul cel mai de pe urmă. Nu te uita împrejurul tău niciunde şi nu fi curios. Nu te uita cum sade cineva ori cum mănâncă sau bea.
Să nu atingi ceva de pe masă înainte de blagoslovenia preotului ori a fratelui mai bătrân. Aşteaptă până ce toţi ceilalţi încep a mânca sau a bea şi atunci mănâncă şi tu, cu mulţumire şi în chip cuvios.
Caută cât poţi să mănânci orice fel de mâncare, oricum ar fi – fie că este sau nu gustoasă, fie că se dă cuiva mai multă sau mai puţină; caută însă să ai mintea curată.
Nu lăsa să-ţi iasă din minte rugăciunea către Domnul Iisus şi amestec-o cu hrană de pe limba ta; adică să fie hrana din gura ta amestecată cu rugăciunea.
Ia bine aminte ca nu cumva să se atingă de buzele tale vreo cârtire sau pizmă, dimpreună cu gândul de a mânca mai mult din vreo mâncare mai gustoasă. Iar de se întâmplă să-ţi vină un asemenea gând în minte, atunci lipseşte-te cu totul de mâncarea cea gustoasă sau nu-ţi îngădui să mănânci nimic în toată ziua aceea, ca mintea ta să nu mai cuteze a primi asemenea dorinţă a iubirii de plăceri.
Satură trupul tău cu hrană în aşa chip încât să nu te simţi plin ori îngreuiat, ci încă să ai puţină foame şi sete. Hrăneşte-ţi mai curând sufletul cu cele de Dumnezeu insuflate cuvinte şi cu vieţile Sfinţilor Părinţi, ce se citesc în vremea mesei.
Caută cât poţi mai mult să ţii sufletul şi trupul tău dimpreună întru trezvie şi grijă; hrăneşte cu hrană trupul tău, iar cugetul tău îl satură şi îl împodobeşte cu cuvintele cele dumnezeieşti.
Caută şi vezi de eşti vrednic a mânca pe săturate împreună cu cei cuvioşi! S-ar fi cuvenit mai înainte de toate să te pocăieşti şi să ceri milostivire, primind desăvârşită iertare de la iubitorul de oameni Dumnezeu şi aşa ai fi putut cu vrednicie să mănânci pâine şi să te desfătezi împreună cu sfinţii părinţi. Dar tu, cel ce nu ai arătat desăvârşită pocăinţă, cum de cutezi a te împărtăşi şi a te desfată cu bunătăţile gătite celor drepţi?
Cugetând necontenit astfel şi osândindu-te, hotărăşte singur cât trebuie să mănânci şi să bei zi de zi ca să-ţi plineşti cele de trebuinţă firii. Fereşte-te cât poţi nu doar să mănânci peste măsură, ci chiar să nu mănânci destul ca să te saturi. Ţine minte cele spuse mai înainte, că trebuie să mănânci şi să bei doar atâta cât să rămâi încă puţin flămând şi însetat.
Adu-ţi aminte totodată şi de Mântuitorul Hristos şi cugetă aşa: Cât de mult a suferit El pentru mine, păcătosul! A îndurat nu numai foame şi sete, ci şi mari chinuri şi răstignire, şi moarte pentru fărădelegea mea. Iar eu, cel fără de grijă şi preaplin de păcate şi de fărădelege, nu voiesc să îndur nici măcar pentru iertarea şi mântuirea mea? încearcă cât poţi, că Dumnezeu te ajută să dobândeşti răbdare întru suferinţa lipsurilor şi necazurilor; cere, bate, caută zi şi noapte şi vei dobândi ajutor şi întărire de la Mântuitorul Hristos ca să înduri, de vei dori aceasta din toată inima şi din sufletul tău.
Mâncând deci la masă cu o asemenea stare plăcută lui Dumnezeu, păzeşte-te să nu te legi de bucatele mai bune ori mai gustoase. Deci, de se arată ochilor tăi şi minţii tale vreo mâncare mai bună decât alta şi îţi vine gândul: las-o pe aceasta şi te satură de hrana cea mai bună, atunci fă tot ce poţi ca să-ţi birui gândul şi dorinţa. Osândeşte-te şi cugetă că nu eşti vrednic de acea hrană şi băutură. Dă-o deci vecinului tău, dar tu nu mânca sau bea din ea; că gândul tău o doreşte din pricina împătimirii. Ai grijă ca nu cumva prin mâncarea ta cea aleasă să fugă de la tine zdrobirea inimii. Că din pătimaşa dorinţă de bucate şi băuturi plăcute se naşte cea rea şi de suflet pierzătoare îmbuibare cu mâncare şi băutură. Sileşte-te a te înfrâna puţin prin cumpătare, ferindu-te astfel de o mare legătură.
Fii cu luare aminte şi la faptul că, de vei şedea cu fraţii la masă şi voieşti a te înfrâna, iar fraţii încep a-ţi da câte ceva de mâncare sau băutură, pleacă-te lor, nimic zicând. Dar de încep din nou să te silească să iei oarece, atunci pleacă-ţi din nou capul şi răspunde cu glas blând şi liniştit: iartă-mă, dar m-am săturat de-acum. Ţine minte că oriunde şi la orice lucru trebuie să răspunzi fraţilor cu blândeţe şi liniştit.
Iar de va veni vreun frate sau închinător să te cerceteze pentru dragostea lui Dumnezeu sau cu vreo treabă înainte de Liturghie, să nu îndrăzneşti a mânca ori a bea cu ei. La fel să faci şi de va veni cineva la tine după masa de prânz.
De ai tărie şi te poţi înfrâna, atunci înfrânează-te seara de la cină. Dar de voieşti a merge la trapeză pentru cină doar ca să-ţi ascunzi înfrânarea faţă de fraţi, atunci du-te la trapeză şi străduieşte-te a sluji cu dragoste fraţilor în vreun anume fel, în loc de a cina. Iar de este de datoria ta, sau ai vreo altă pricină ce îţi cere să şezi cu fraţii, atunci ia câte puţină mâncare nu prea des, astfel ca numai să pară că mănânci.
Bagă de seamă şi cunoaşte că patima îşi ia început mai ales din lipsa de înfrânare şi din saturarea pântecelui. Acesta este laţul în care se prinde omul cel mai adesea şi mai grabnic. La începutul patimii se arată sub chipul a ceva bun, plăcut şi de dorit; dar are în sine ascuns veninul tuturor patimilor celor cumplite. Omul ce se molipseşte de el va avea trebuinţă de multă trudă spre a-l scoate din sine.
Mulţi suferă de lăcomie şi cad în groapa iubirii de plăcere, încât duc o viaţă lumească, iar nu una monahicească, uitând de făgăduinţele călugăreşti. Tot cel ce, intrând în monahism, începe a se mâhni că nu se bucură de viaţa lumească cea plină de îmbelşugare este aproape de patimile cele pierzătoare.
Cunoaşte că lipsa de cumpătare la hrană şi la bucate alese este maica tuturor patimilor rele. Şi astfel, dându-şi seama că acest rău vătămător de suflet duce pe om la prăpastie, caută cât poţi mai bine, iubite frate, să te păzeşti de el. Nu te sătura de mâncare şi băutură, şi nu da desfătare pântecelui tău, ca nu cumva să mori duhovniceşte. Că de îţi vei îngădui a te deprinde cu lăcomia, de multă trudă vei avea trebuinţă şi de multă răbdare ca să te izbăveşti de ea şi să te întăreşti întru .înfrânare.
După masă ridică-te împreună cu fraţii, dă mulţumită lui Dumnezeu. De este de faţă vreun preot sau mai-marele tău, primeşte blagoslovenia lui; iar de nu este de faţă vreunul dintre aceştia, atunci fa închinăciune fraţilor, mulţumeşte-le şi cere iertăciune. Apoi du-te în linişte la chilie, închide uşa şi, de vei putea, fa câteva metanii cu rugăciune şi mulţumită, iar după aceea ia o carte, citeşte puţin şi cugetă la cele ce ai citit.
Dacă ai făcut toate la masă aşa cum s-a menţionat mai sus, dacă ai mâncat şi ai băut cu rugăciune, cu cumpătare şi te-ai ridicat fără a fi cu totul sătul, atunci vei avea un somn scurt, dulce şi sănătos şi curând te vei trezi, căci îngerul tău păzitor te va trezi degrabă.
din „PATERICUL SAROVULUI”
