Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Evanghelia din Duminica lui Zacheu

Evanghelia din Duminica lui Zacheu

Evanghelia din Duminica lui Zacheu

„În vremea aceea trecea Iisus prin Ie­rihon. Şi iată un om, anume Zacheu; şi a­cesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să-L vadă pe Iisus cine este şi nu putea de norod că era mic de stat. Şi, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă pe El, că pe acolo avea să treacă.

Şi dacă a venit la locul acela, căutând Iisus, l-a văzut pe dânsul şi a zis către dânsul: Zacheie, grăbeşte de te pogoară că astăzi în casa ta mi se cade să fiu.

Şi, grăbindu-se, s-a pogorât, şi L-a primit pe Dânsul, bucurându-se.

Şi, văzând, toţi cârteau zicând că la un om păcătos a intrat să găzduiască.

 Iar Zacheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din avuţia mea, Doamne, o dau săracilor şi de am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.

Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi acesta fiu al lui Avraam este. Că a venit Fiul Omului să caute şi să mântuiască pe cel pierdut“.

(Luca 19, 1-10)

 Ce frumoasă şi plină de învăţătură este această evanghelie! Să cercetăm în­ţelesul ei. Să cercetăm viaţa lui Zacheu, căci în jurul lui se învârte înţelesul aces­tei evangheliei.

În patru stări ni-l arată evanghelia pe Zacheu.

  1. Întâi, ni-l arată ca pe un om putred de bogat şi de păcătos.
  2. Apoi în a doua, ni-l arată cuprins de dorul şi dorinţa să-L vadă pe Iisus.
  3. În a treia, ni-l arată suindu-se într-un dud să-L vadă pe Iisus.
  4. În a patra, ni-l arată primindu-L pe Iisus în casa lui.

Să cercetăm pe rând aceste stări.

Zacheu era „mai marele vameşilor“ – spune evanghelia – iar vameşii erau păcătoşi vestiţi, care îşi făceau averi cu fel de fel de cămătării, nedreptăţi, înşelăciuni şi furturi din averea statului. Za­cheu era, aşadar, mai marele păcătoşilor şi mult va fi trebuit să fure şi să înşele până a ajuns la acest rang.

Dar ce-i păsa lui de acest lucru? El era bogat, el era putred de bogat şi nu ducea lipsă de nimic.

Totuşi, lui Zacheu îi lipsea ceva ce nu-i putea da banii; îi lipsea ceva în sufletul lui. În sufletul său, Zacheu simţea o greutate, simţea o nelinişte, o nemulţumire. Din adâncul sufletului său, auzea tot mai lămurit mustrarea: „Vai de tine, Zacheie, şi de banii tăi făcuţi cu strâmbătate şi vicleşug!… Lasă aceas­tă cale…“

Această greutate şi tulburare sufletească l-au făcut într-o zi să-şi lase vama şi câştigul şi să plece să-L vadă pe Iisus. Pe Zacheu l-a făcut să plece de acasă nu numai vestea ce I Se dusese lui Iisus, ci l-a mânat mai ales greutatea ce o simţea în sufletul său. L-au mânat dorul şi dorinţa ce se trezise în el după o înnoire a vieţii. Zacheu simţea că-i lipseşte ceva şi acest ceva îl suia pe el – om bogat – într-un dud din marginea drumului. Oricât de păcătos era, în sufletul său mai rămăsese ceva care-l făcea să suspine după o altă viaţă.

Oricât de păcătos ai fi tu, dragă cititorule, oricât de mult te-ai fi ticăloşit, ia seama că tot a mai rămas ceva şi în tine ce te face să suspini după o înnoire a vieţii, după o viaţă mai curată. A mai rămas şi în tine o scânteie pe care păcatul niciodată n-o poate stinge. A mai rămas în tine o dorinţă, o chemare, o lipsă, o suspinare a sufletului, care nu se stinge în orice adânc al fărădelegilor te-ai pogorî, ci strigă mereu la tine şi umblă să te ridice din mocirlă.

Oricât de păcătos era Zacheu, tot a mai fost în el ceva care l-a ridicat în dud să-L vadă pe Mântuitorul. Oricât te-ai fi cufundat în ticăloşie, mai este şi în tine ceva ce te poate ridica sus. Zacheu a ascultat această chemare a sufletului şi s-a mântuit. Ascultă şi tu această chemare şi te vei mântui.

Cele mai multe suflete se pierd nu pentru că nu li se predică evanghelia, ci pentru că n-ascultă predica ce vine din adâncul inimii lor.

Zacheu dorea să-L vadă pe Iisus, dar, în calea acestei dorinţe, s-a ivit îndată o piedică: Era vălmăşag de oameni, iar el era „mic de stat“. Dorinţa lui Zacheu a biruit însă această piedică.

„S-a suit într-un dud ca să-L vadă pe El.“

Pentru Zacheu, mai marele vameşilor, om cu rang şi cu vază mare, desigur, era o ruşine acest lucru. Să se suie, ca pruncii, într-un pom. Dar dorul lui Zacheu a biruit ruşinea, a biruit gura lumii. El dorea fierbinte să-L vadă pe Iisus.

Sunt în viaţa noastră clipe binecuvântate când ne apucă dorul mântuirii… când se trezeşte în noi dorul, dorinţa de a-L căuta pe Mântuitorul şi mântuirea.

Ferice de cel ce ştie folosi aceste clipe binecuvântate aşa cum le-a folosit Zacheu!

Zacheu avea două piedici în a-L vedea pe Iisus. Piedica cea dintâi era lăuntrică. „Era bogat“ şi scris este că „anevoie vor intra bogaţii în Împărăţia Cerurilor“. Mai ales cum era el: un îmbogăţit prin furt. Dar această piedică a biruit-o dragostea şi iertarea lui Dumnezeu.

A rămas însă ca Zacheu să biruie el însuşi a doua piedică: Gura lumii, ruşinea de lume… Ruşinea de a-L căuta pe Domnul.

Şi Zacheu a biruit această piedică.

Pe aceasta trebuie să o biruim şi noi.

Pe cea dintâi – păcatele noastre – o biruie dragostea lui Dumnezeu, iar pe aceasta trebuie să o biruim noi. „Ochii lumii“ şi „gura lumii“ sunt o piedică  ce se iveşte regulat oriunde un suflet Îl caută şi-L află pe Domnul. Sunt atâţia şi atâţia creştini care se ruşinează de Evanghelia lui Hristos (Romani 1, 16). Se ruşinează a-L mărturisi în public – prin viaţa lor – pe Domnul Iisus.

Şi, iată, pe drum, Se apropie Mântuitorul. Se apropie ca o lumină mare ce atrage după Sine un norod întreg. Zacheu Îl vede apropiindu-Se şi din ce Se apropie, Zacheu se simte, acolo sus în dud tot mai mic şi tot mai neliniştit. În lumina Mântuitorului, Za­cheu simte cum deodată piere tot preţul averii sale şi al banilor săi. În faţa Mântuitorului, Zacheu se simte atât de sărac, atât de mic, atât de negru şi păcătos, încât îi vine să strige de acolo de sus: „Vai de mine şi de viaţa mea!“ Sus în pom, Zacheu era un măr copt; un măr care se copsese în faţa „Soarelui Dreptăţii“. Mărul copt stătea gata să ca­dă jos la picioarele Domnului.

În acea clipă, Mântuitorul Se opreş­te şi strigă: „Zacheie, grăbeşte de te pogoară că astăzi în casa ta mi se cade să fiu“.

Zacheu stă o clipă uluit. Dacă ar mai fi cineva sus în dud, ar crede că Iisus îl strigă pe acela. Dar e numai el şi, coborându-se repede, Îl primeşte cu bucurie pe Mântuitorul, în vreme ce gloata „cârtea zicând că la un om păcătos intră să găzduiască“.

O, ce veste dulce ne aduce această intrare a Domnului în casa lui Zacheu vameşul şi păcătosul! Ne aduce vestea cea scumpă şi dulce că, oricât de păcătoşi am fi, Domnul vrea să intre la noi şi să rămână la noi.

La uşa fiecărui suflet se aude această preadulce invitaţie: Suflete, grăbeşte, căci astăzi în casa ta mi se cade să fiu!

Ascultă bine, dragă cititorule, şi vei auzi şi tu – ca Zacheu – glasul Lui şi chemarea Lui: „Suflete, grăbeşte, căci astăzi în casa ta mi se cade să fiu“.

Şi, căutând Iisus, l-a văzut pe dânsul“ (pe Zacheu).

Pentru Zacheu, care dorea să-L vadă pe Iisus, mântuirea n-a trecut pe alături, ci a răspuns la dorinţa lui. Domnul „l-a văzut pe dânsul“, l-a strigat pe nume şi a intrat în casa lui.

Domnul totdeauna îi vede pe cei care Îl doresc. Pe Zacheu îl vede în dud, pe Natanael sub smochin, pe femeia cea bolnavă în mulţime.

Şi pe tine te vede dacă te doreşti după El. Oricât de mic ai fi, oricât de păcătos ai fi, Domnul vede când inima ta suspină şi se doreşte după El. Şi nu numai te vede ci te şi adresează cu glasul Lui cel dulce: Suflete dragă, grăbeşte, că azi în casa ta Mi Se cade să fiu.

Domnul vrea să fie oaspele tău. Ce veste scumpă! Ce dar mare! Grăbeşte-te şi-L primeşte.

Pe Zacheu, Mântuitorul l-a strigat să se pogoare din dud. Suirea lui Zacheu în dud nu era o înălţare sau o trufie. Dimpotrivă, era mai mult un fel de umilinţă; un om de rangul lui se suise ca pruncii într-un dud.

Ia seama, dragă cititorule, poate şi tu eşti suit într-un dud, dar dudul tău nu e dudul cel din Ierihon, ci e dudul trufiei şi al mândriei. Te ţii mai mare şi mai bun decât alţi oameni. Suflete, grăbeşte de te pogoară din acest dud al trufiei! Începutul mântuirii stă tocmai aici: Dă-te jos din dudul trufiei! Cuvântul cel dintâi pe care ţi-l spun Mântuitorul şi Evanghelia este: Grăbeşte, omule, de te pogoară din dudul trufiei. Fără această pogorâre, fără smerenie şi umilinţă, nu este mântuire.

„Şi, grăbindu-se (Zacheu), s-a pogorât şi L-a primit pe Dânsul, bucurându-se“.

Zacheu a ştiut folosi clipele darului, clipele mântuirii. N-a amânat nici dorinţa de a-L vedea pe Iisus, nici primirea, nici schimbarea. Tărăgănarea mân­tuirii înseamnă pierderea ei. Nicăieri nu se răzbună atât de amarnic tărăgănarea şi amânarea ca în lucrurile mântuirii sufleteşti. Grăbeşte de te pogoară! – i-a zis Iisus lui Zacheu.

Grăbeşte, suflete dragă, şi-L primeşte îndată pe Domnul.

„Şi cârtea gloata zicând că la un păcătos a intrat să găzduiască“.

Este prea-cunoscută această „cârti­re“. O aflăm pe tot locul pe unde s-a mântuit un suflet. O aflăm în casa lui Simon leprosul, o aflăm la întoarcerea fiului pierdut, o aflăm lângă femeia cea tămăduită în ziua Sâmbetei.

Oriunde se întorc oamenii la Dumnezeu, oriunde se mântuieşte un suflet – acolo neapărat se aude şi „cârtirea gloatei“.

Domnul Iisus a respins cârtirea ce I S-a adus, cu vestea cea dulce că El a venit „să caute pe cel ce era pierdut“… că El a venit anume să ne caute pe noi, păcătoşii…

Dar trebuie să ne dăm seama că şi Zacheu va fi avut mult de lucru cu „gura lumii“. A doua zi după schimbarea vieţii lui, tot Ierihonul va fi vuit de vestea că „Zacheu a păţit ceva“…, a „slăbit de cap“…, „s-a pocăit“…

Dar lui Zacheu nu-i păsa de gura lumii. El sorbea acum fericirea şi bucuria pe care i le lăsase Mântuitorul.

Apucaţi fiind pe calea mântuirii, şi noi trebuie să fim surzi şi muţi faţă de „gura lumii“.

Dar învăţătura acestei evanghelii nu stă numai în aceea că Iisus a intrat în casa lui Zacheu păcătosul, ci mai ales în aceea că Zacheu s-a schimbat cu totul după ce a intrat Iisus în casa lui.

În casa de la Ierihon s-a petrecut o minune. Când a plecat Zacheu de acasă, el era un lacom ce tremura după câştiguri, după bani şi înşelăciuni. Şi, auziţi-l ce zice după ce a intrat Iisus în casa lui: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor“…

Parcă-l vedem pe Zacheu în casa lui. E de nerecunoscut. El, cel care înnoda cu zece noduri banul înşelat – iată‑l acum cu punga deschisă. Stă gata „să-şi prădeze“ banii şi averile cu săracii. Toate le socoteşte acum ca nişte „gu­noaie“ faţă de bucuria mântuirii.

Zacheu cel întors acasă, era un altul. Zacheu cel plecat de acasă murise. Zacheu cel întors acasă era un Zacheu nou, înviat la o viaţă nouă.

O schimbare din temelie s-a făcut în casa şi viaţa lui Zacheu după ce a intrat Mântuitorul în casa lui.

Zacheu va rămâne până la sfârşitul veacurilor o pildă grăitoare despre ce înseamnă a-L primi cu adevărat pe Iisus Mântuitorul şi Evanghelia Lui. A crede cu adevărat înseamnă o schimbare din temelie a vieţii. A-L primi cu adevărat pe Domnul înseamnă un început de viaţă nouă, un hotar de viaţă nouă.

Schimbarea lui Zacheu din Ierihon, schimbarea lui Saul pe drumul Damascului… schimbarea tuturor păcătoşilor care s-au apropiat de Domnul şi L-au primit pe El – ne spun că aşa trebuie să se schimbe şi viaţa noastră. O schimbare din temelie trebuie să se facă în viaţa noastră după ce L-am aflat şi L-am primit cu adevărat pe Iisus Mântuitorul.

Părintele Iosif  Trifa, din „Zaheu” Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2001

 

error

Author: admin

2 Comentarii

  1. Fie ca toți oamenii să se întoarcă cu fața la Dumnezeu cel Sfânt cu multă rugăciune și pocăință.Amin.

  2. Zacheu este modelul fiecarui om care vrea sa se întoarca la Dumnezeu!
    Părerea mea,

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!