Poţi să plângi apoi că n-ai ascultat atunci când era vremea ascultării. Poţi să plângi apoi străin între străini şi rob la nişte vrăjmaşi, dacă atunci când erai în mijlocul poporului tău, în cetatea ta, fericit, n-ai vrut să asculţi de Dumnezeu şi de Cuvântul Său. Atunci nu mai era întoarsă faţa poporului spre Dumnezeu, nici faţa lui Dumnezeu spre popor.
Există o vreme şi de răbdare, şi de îndurare. După ce trece vremea aceasta de îndurare pe care o are Dumnezeu faţă de toţi, vine vremea mustrării şi a pedepsirii pentru fiecare păcat. Atunci poate să-şi aducă omul aminte ce bine era dacă asculta. Şi ce uşor i-ar fi acum dacă atunci ar fi ascultat Cuvântul lui Dumnezeu.
Atunci acolo nu mai era un profet. Atunci trebuia să asculte numai mustrarea, numai înjurăturile, numai apăsarea şi batjocurile vrăjmaşului, pentru că vremea îndurării şi vremea iubirii trecuse.
Există o vreme şi pentru iertarea şi răbdarea lui Dumnezeu! Există o vreme când Dumnezeu ne trimite un profet al Său, un om al Său, un Cuvânt al Său pe care, dacă-l ascultăm, suntem fericiţi. Dar există o vreme a fiecărui lucru, când omul lui Dumnezeu se duce şi poporul rămâne fără el.
Numai când rămâi fără părinţi ştii ce înseamnă părinţii. Numai când rămâi fără o nevastă, fără o soţie sau fără un soţ bun ştii ce a însemnat o soţie bună, un om bun.
Numai când rămâi fără sănătate, atunci ştii ce a însemnat sănătatea.
Şi numai când omul îşi pierde mântuirea, atunci va şti… Mulţi vor şti în focul iadului – cum a ştiut bogatul nemilostiv când a ajuns în flăcările iadului ce însemna vremea când Lazăr era la poarta lui… Că ar fi putut face bine, ca să aibă şi el parte de bine, când Domnul era lângă el. Şi ar fi putut să-L primească şi să fie mântuit…
Dar n-a ascultat!…
Este o vreme şi pentru noi, cum a fost o vreme şi pentru Ierusalim, când Mântuitorul Hristos i-a spus: „Ierusalime, Ierusalime, de câte ori n-am vrut să strâng pe copiii tăi cum strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut! Iată că de acum vor veni vrăjmaşii, te vor împresura cu şanţuri, te vor dărâma şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când erai cercetat!”.
Noi mulţumim lui Dumnezeu că ne găsim aici, în casa aceasta în care nişte copii credincioşi şi nişte părinţi credincioşi au căutat faţa Domnului când El i-a îndemnat la aceasta. Şi de atunci faţa lor şi casa lor e luminată şi bucuroasă. Chiar dacă au venit uneori şi furtuni, şi întristări, şi boli, că acestea sunt în ordinea lucrurilor, în firea lucrurilor pe pământ, şi nu-i nimeni numai sănătos.
Nu-i merge nimănui numai bine.
Şi nu-i niciodată numai timp frumos.
Vin şi încercări, dar, pentru cel credincios, Dumnezeu are totdeauna făgăduinţe: „Nu te teme, Eu sunt cu tine şi te voi izbăvi!”.
Rugăciunea celui credincios are totdeauna o făgăduinţă. Un credincios nu suferă niciodată în zadar.
După ce trece vremea încercării – pentru că şi vremea aceasta îşi are rostul ei –, vine vremea bucuriei, după cum este scris:
„Seara vine plânsul chinului amar,
dimineaţa vine veselia iar”.
Totdeauna vine veselia, pentru că încercările Domnului ţin o clipă, dar îndurarea şi bucuriile Lui ţin veşnic. Deci şi peste casa aceasta, ca şi peste orice casă de credincioşi, trebuie să vină şi încercarea, pentru că este scris că lui Moise – când a fost pe munte şi L-a întrebat pe Dumnezeu: „Doamne, de ce celor buni li se întâmplă în lume adeseori necazuri şi suferinţe, iar celor răi le merge bine?” – Domnul i-a zis: „Moise, Moise, nu se cuvine niciodată ca omul să întrebe pe Dumnezeu «De ce?…». Pentru că omul trebuie să ştie că Dumnezeu este Bun şi Înţelept şi, oricând lucrează, El ştie ce lucrează. Dar pentru că M-ai întrebat, iată, îţi spun: Şi cei buni greşesc pe pământ. Şi este scris: «Nimic întinat nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu». Şi, pentru ca cei buni să intre în cer, Dumnezeu îi curăţă prin suferinţele lor puţine de pe pământ, pentru ca să aibă o răsplată veşnică cu El în cer. Pentru puţinele lor fapte rele, cei credincioşi suferă pe pământ şi vor fi răsplătiţi în viaţa veşnică.
Iar în ce-i priveşte pe cei răi – pentru că şi cei răi fac câte-o faptă bună sau câte-o milostenie, ajută câteodată biserica, fac câte-un bine şi ei – Dumnezeu spune: «Adevărat vă spun că şi acel ce a dat un pahar de apă nu-şi va pierde răsplata». Atunci ce se întâmplă? Este aşa că, pentru puţinele fapte bune ale celor răi, Dumnezeu le dă lor răsplata pe pământ. Le merge bine, au de toate, se bucură de toate, nu sunt bolnavi, nu sunt săraci, nu sunt în locuri josnice. Ei se bucură de toate avantajele. Şi de aceea Dumnezeu vrea să le plătească aici tot binele pe care l-au făcut, pentru ca la moarte să nu le mai datoreze nimic. Pentru puţinele fapte bune, cei răi sunt răsplătiţi pe pământ; şi pentru multele lor fapte rele, vor fi osândiţi în viaţa veşnică.
Moise, Moise, Dumnezeu este drept cu toţi. Dar întâi cu cei răi, pentru că de ei, la moarte, Se desparte pentru totdeauna. Şi în urmă cu cei buni, căci cu ei va fi în vecii vecilor şi El va avea vreme să-i despăgubească de toate suferinţele lor de pe pământ”.
De aceea, să-I mulţumim lui Dumnezeu când trecem prin felurite încercări, căci iarăşi este scris: „Faptele unor oameni merg înainte la judecată!”. Acelea se plătesc aici, pe pământ.
Ale altora merg pe urmă. Acelea se plătesc dincolo. Şi tot aşa, şi faptele bune nu pot să rămână ascunse, căci Dumnezeu le va răsplăti pe toate, fie bune, fie rele.
Dorinţa noastră este să-I mulţumim Lui pentru toate. Şi, după ce ne-am predat Lui şi după ce am pus legământ cu El, după ce am pornit pe cale, să ţinem această cale până la sfârşit cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos, după cum scris: „Dreptarul învăţăturii sănătoase ţine-l!”.
Dacă Dumnezeu ne-a adus paşii pe calea mântuirii, El ne spune: „Ţine calea aceasta! Ea duce în Împărăţia Cerească. Mergi pe ea hotărât şi nu te abate nici la stânga, nici la dreapta. Nici din interes, nici din lăcomie, nici din plăcere, nici din ispită, nici ameninţat, nici ademenit. Du-te pe calea asta cum ai primit‑o, cum ai crescut, cu învăţătura părinţilor tăi, cu îndemnurile înaintaşilor tăi. Pe urmele celor care au mers înaintea ta în Împărăţia lui Dumnezeu ţine-te şi tu! Şi unde au ajuns ei, vei ajunge şi tu. Şi cum au biruit ei, vei birui şi tu. Şi cum au fost răsplătiţi ei, vei fi răsplătit şi tu”.
Domnul Iisus să ne ajute la aceasta şi să ne dea putere ca totdeauna să fim în stare să mergem pe calea Lui hotărâţi.
Dacă ne-a făcut un bine…
dacă I-am cerut un ajutor…
dacă I-am cerut o binefacere…
şi dacă am primit-o, să nu uităm recunoştinţa! Să urmăm şi noi pilda acelora despre care vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu ca despre nişte oameni recunoscători. Să nu uităm cum a ştiut femeia care a fost vindecată să-I mulţumească cu lacrimi şi recunoştinţă lui Dumnezeu.
Să nu-l uităm pe leprosul vindecat, cum a ştiut el să se întoarcă şi să-I mulţumească lui Dumnezeu.
Să nu-l uităm pe cel din latura Gadarenilor, care a fost vindecat, cum a venit el să-I mulţumească lui Dumnezeu.
Dacă ieşim la holde primăvara să-I cerem lui Dumnezeu binecuvântarea Sa peste holdele noastre, să nu uităm, toamna, să facem la fel, mulţumindu-I.
Dacă I-am cerut cu lacrimi Domnului să ne scape de o primejdie, să nu uităm să ne întoarcem după aceea să-I şi mulţumim…
Dacă I-am cerut lui Dumnezeu să ne vindece copilaşul bolnav, să nu uităm după aceea să-I mulţumim lui Dumnezeu şi să-I aducem slujba recunoştinţei noastre.
Pentru că atunci noi vom fi binecuvântaţi de Dumnezeu şi pentru mai departe, dacă noi nu vom uita recunoştinţa faţă de El, după ce ne-a făcut un bine.
Dea Domnul ca şi pentru mântuirea sufletelor noastre, pe care ne-a dat-o când ne-am hotărât pentru El, să-I arătăm mulţumirea ascultării noastre de-a lungul drumului vieţii, până la sfârşit. Pentru că atunci vom putea intra şi noi fericiţi în Patria Cerească, pentru care ne rugăm Domnului să ne ajute să o câştigăm cu toţii.
din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Săucani – octombrie 1980
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1
