FECIOARĂ ÎNŢELEAPTĂ

Fecioară înţeleaptă cu candela aprinsă,
ce trează-aştepţi întruna pe Mirele Slăvit,
se lasă înserarea pe faţa zilei stinsă,
iar Faţa Lui Slăvită nici azi n-a răsărit.

Pe cerul larg răsare puzderie de stele,
frumoşii Lui luceferi răsar în lung şi-n lat,
dar nici în seara asta nu vezi venind prin ele
Luceafărul Iubirii şi Soarele-aşteptat.

Se-ntinde ca o mreajă a somnului ispită,
lumina să ţi-o stingă, vegherea să ţi-o ia,
dar, suflet alb, păstrează-ţi nădejdea neclintită,
căci lupta aşteptării curând se va-ncheia.

Cu candela credinţei aprinsă, o, fecioară,
rămâi spălându-ţi ochii prin lacrimi de-orice somn,
în haina curăţiei, frumoasa ta comoară,
aşteaptă cu răbdare pe-al Slavei Dulce Domn.

Veghează, mai veghează, mai suferă o clipă,
în candela sleită mai toarnă-ţi untdelemn,
vor trece toate-acestea, vor trece-aşa de-n pripă
cum n-ar fi fost vreodată, când El va face-un semn.

Dorm toţi? O, nu-i nimica! – tu rabdă şi veghează.
Plângi mult? E grea vegherea? El ştie tu cât plângi.
Dar iată Răsăritul cum tot se luminează
şi-obrazul tău cu lacrimi în slavă ţi-l răsfrângi.

Răsare Faţa Dulce a Celui Care vine,
iar Harul într-o clipă pe veci te-a mângâiat.
– Cu ce cununi măreţe de sori şi stele pline
îţi va-mbrăca El faţa ce-a plâns şi-a privegheat!

TRAIAN DORZ, din „Cântarea Cântărilor mele”, Ediţia a II-a
Editura „Oastea Domnului”, Sibiu, 2014