8. Câtă vreme mai este un singur om bun undeva – pentru acesta Dumnezeu îi apără şi pe toţi ceilalţi de nimicirea pentru păcatele lor (Ier 5, 1).
În acela unul singur bun stă toată marea nădejde a lui Dumnezeu şi pentru toţi ceilalţi.
Şi în datoria lui pentru ei stă marea răspundere a acestuia faţă de Dumnezeu şi faţă de cei pentru care Dumnezeu încă nădăjduieşte, ca să i apropie de mântuire prin el.
9. În clipa când Mântuitorul îi lăsa pe ucenici în lume, numărul lor era nespus de mic faţă de numărul cel mare al necredincioşilor pe care ei trebuia să i adu¬că la Hristos.
Dar, prin unitatea lor şi prin Puterea lui Dumnezeu, ucenicii au biruit atât de curând toate piedicile,
au înfruntat atât de hotărâţi toate împotrivirile
şi au făcut cunoscut atât de strălucit lumii întregi Numele lui Dumnezeu, mântuind pe atât de mulţi dintre oameni (Iac 5, 20).
10. Cei dintâi ucenici au biruit lumea nu numai prin hărnicia lor, ci mai ales prin unitatea lor.
Cei de azi sunt biruiţi de lume nu numai prin lenea lor, ci mai ales prin dezbinarea dintre ei.
11. Cei dintâi ucenici ai Domnului Iisus au căutat foloasele lui Hristos prin jertfa lor; cei de acum caută foloasele lor prin Jertfa lui Hristos!
De aceea cei dintâi au biruit, iar cei din urmă sunt biruiţi.
De aceea cei dintâi au întors lumea de la păcat la Hristos, – iar pe cei din urmă, lumea îi întoarce aşa de uşor de la Hristos la păcat.
12. Să nu mai fie oare nici un glas puternic între noi în stare să ne strângă iarăşi sub un singur steag?
Să nu mai fim noi oare în stare să înţelegem nici acum Voia lui Dumnezeu şi semnele vremilor?
Ba da! Vom fi.
Căci trebuie să se împlinească tot Cuvântul lui Dumnezeu (Mt 24, 35).
Şi trebuie să se împlinească şi cel din Ioan 10, 16, cu o Singură Turmă şi cu un Singur Păstor.
13. Slujba lui Dumnezeu este un cutremurător şi veşnic legământ cu Dumnezeu,
după cum slujba la un om este un legământ cu omul.
Şi tot aşa, slujba păcatului este un legământ cu diavolul.
14. Prin intrarea în slujba lui Dumnezeu te legi faţă de El cu o răspundere. Faci cu El un contract, un angajament şi devii un împreună aliat al Lui.
El îţi dă în grijă bunurile Sale de care răspunzi, iar tu le iei în răspunderea ta.
El ţine asupra ta mereu ameninţarea unui control pe care Stăpânul poate să l facă oricând.
Ferice de cine este găsit la orice strajă veghind.
15. Slujitorul trebuie să fie gata să dea Stăpânului său seama de toate bunurile încredinţate lui, în orice vreme.
Pedeapsa merge alături cu răsplata.
Şi ocara, cu slava.
Pentru orice ispravnic.
De aceea el trebuie să vegheze zi şi noapte, spre a fi gata, la orice oră va veni Stăpânul, să i poată da o bună socoteală (Mt 24, 50).
Mărturisirea strălucită / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007

