10. Înţelepciunea luminează – dar priceperea se foloseşte de această lumină. Pentru a desăvârşi cu mâinile ceea ce i-au arătat ochii.
E cu atât mai bine, în astfel de cazuri, cu cât amândouă aceste simţuri merg mai bine împreună.
Căci cu cât vine mai târziu una, cu atâta va fi mai greu să lucreze cealaltă.
Ferice este când înţelepciunea vine la timp – şi este trist când vine prea târziu.
Însă este vai când nu mai vine niciodată.
Atunci nici priceperea nu vine.
11. Ce fericită este clipa când omul ajunge la încredinţarea că totul este în Mâna lui Dumnezeu!
Până omul nu este deplin încredinţat de acest lucru, el se îngâmfă când îi merge bine,
deznădăjduieşte când îi merge rău,
se face un tiran când este tare
şi se face o târâtoare când este slab.
E gata să se creadă un zeu când îi merg toate cum vrea el,
şi este gata să se sinucidă când dă nenorocirea peste ale lui.
12. Un om care a cercetat toate şi a ajuns să vadă că toate lucrurile şi toţi oamenii şi toate împrejurările sunt în Mâna lui Dumnezeu,
acel om a ajuns la miezul adevărului.
A aflat cu adevărat cheia tuturor necunoscutelor
şi a ajuns la descoperirea cea mai înaltă decât toate descoperirile din lume.
13. Aşa este! În Mâna lui Dumnezeu sunt toţi oamenii, cu toate faptele care izvorăsc din toată dragostea sau din toată ura lor.
Din toată înţelepciunea sau din toată nebunia lor.
Din toată puterea sau din toată slăbiciunea lor,
spre Dumnezeul lor sau spre semenii lor.
Şi faptele lor îi urmează la nici cinci minute depărtare.
Săgeţile biruitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
