„Suntem în decembrie 1937.
Foaia «Ostaşul Domnului», de la Bucureşti, fusese oprită după nr. 3 din 21 nov., în timp ce lupta între duh şi literă era în cea mai dramatică desfăşurare.
Rând pe rând, preoţii şi cărturarii din Oaste se lepădau de voluntariatul ei curat şi frumos, trecând de partea interesului firesc şi lumesc.
Mulţimea fraţilor simpli însă rămăsese neclintită, privind cu o milă amară la clătinarea şi prăbuşirea acelor păpuşi sărbătoreşti care defilaseră în fruntea ei…
În ziua de 15 decembrie 1937, avurăm acasă, cu toţii, o stare de vorbă în legătură cu arzătoarea nevoie de foaie, în care Părintele zice: Sunt aici, în Sibiu, doi oameni cu care am putea conveni: Munteanu, care are ziarul «Acţiunea», şi Stoichiţă, care are gazeta «Glasul Dreptăţii». Cu unul dintre aceştia doi va trebui să luăm contact şi să încercăm o înţelegere, ca să scoatem sub numele lor o foaie pentru fraţi. Cu care credeţi că am putea mai bine?
Unii avură o părere, alţii alta, când Părintele zice: Să mergem la Stoichiţă!
Dragă Dorz, vii cu mine; mergem noi doi” (…)
„Slăvit să fie Domnul! – izbucni voios Părintele, îndată ce ne văzuserăm singuri. Iată ce minunat a lucrat El şi de astă dată. Acum, dragă Dorz, la lucru!”
Citisem rândurile de mai sus din «Istoria unei Jertfe», volumul II, paginile 342-344, despre Istoria unei Jertfe, cea atât de mult zbuciumată, cu cele ce grăbeau plecarea în veşnicie a Păsării Măiestre. Şi am dat de aceste lupte şi frământări pe care le aveau Lucrarea şi aleşii Domnului.
Cât de mult iubea Părintele Iosif foaia Oastei, pentru că, prin ea, putea trimite fronturilor hrana pe care o aşteptau cu nerăbdare şi nesaţ! Dacă vrăjmaşul oprise glasul Părintelui Iosif, pentru a nu mai vorbi prin «Ostaşul Domnului», acum i s-a deschis o portiţă nouă, pentru a vorbi prin «Glasul Dreptăţii», pe care o avea.
Iată ce spune Sf. Apostol Pavel corintenilor, în Epistola a II-a: „Şi v-am scris vouă acestea (…), căci din multă supărare şi cu inima strânsă de durere v-am scris, cu multe lacrimi, ca să nu vă întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea pe care o am cu privire la voi” (cap. 2, v. 3-4).
Atunci erau alte lupte şi încercări în care se găseau Biserica şi Apostolii Domnului. În vremea Părintelui nostru sfânt, Iosif, frământările din Oastea Domnului erau asemănătoare, pentru că Lucrarea era legată cu lanţul primilor creştini.
Nici noi, cei de astăzi, nu suntem scutiţi de tulburări şi lupte de tot felul, prin care trebuie să trecem, cu cele două fiare: leul şi ursul. Dar să nu uităm că lupta pe care o avem de dus nu este în numele nostru, cieste în Numele cel Sfânt al lui Iisus Biruitorul. Doar prin El au biruit părinţii noştri şi la fel vom putea birui şi noi, dacă vom rămâne în cele două condiţii: sinceritatea şi smerenia, sub steagul de neînfrânt al lui Iisus Biruitorul; numai călcând pe urmele înaintaşilor noştri şi rămânând în duhul lor de la început, după cum ne îndeamnă Sf. Ap.
Pavel, zicând că ceea ce aţi auzit de la început, „aceea să rămână” (cf. I Cor 7, 24).
Aş vrea să mărturisesc aici cum am ajuns să mă abonez la Foaia «Iisus Biruitorul». Trecuseră doi ani de când Domnul S-a îndurat de mine. În aceşti doi ani, mă hrăneam din «Iisus Biruitorul» pe care îl aveau abonat părinţii mei. În acel timp, bunicul meu după tată a trecut la cele veşnice. După priveghi, în una din seri, bunica, printre lacrimi, îmi zice: „De-acum,nu mai are cine să-mi citească din cărţile Oastei şi din Foaia «Iisus Biruitorul». Te rog, spune-le fraţilor că eu nu mai pot luaFoaia, fiindcă nu ştiu carte”. Auzind acestea, m-au năpădit lacrimile şi i-am răspuns: „Bunică, voi prelua eu abonamentul bunicului, pe care atât de mult l-am iubit şi doresc să nu fie întrerupt abonamentul acesta”.
După ce m-am căsătorit, am mai făcut un abonament şi soţiei. Pentru că, aşa am înţeles din istorioara spusă de fratele Traian, cu surioara aceea care a mers la părintele din sat şi i-a cerut şi pentru ea o Biblie, la care preotul i-a zis: Dar voi aveţi în casă Biblie. Atunci surioara i-a spus, printre lacrimi: Da, părinte, dar, la masă, fiecare dintre noi avem lingura noastră.
Anul acesta, ajungând, în februarie, la Sibiu, şi participând la Sfatul Frăţesc, mi-am dat seama că nu este de ajuns doar atât: un abonament sau două, ci trebuie să ne abonăm şi pentru cei care n-au auzit în viaţa lor despre Foaia «Iisus Biruitorul», până vor gusta şi ei să vadă că bun este Domnul. Şi m-am dus cu gândul la ceea ce spunea fratele Traian: „Dacă toţi s-ar ruga dimineaţa şi seara, noi nu ar trebui să ne mai rugăm şi noaptea”. Dacă toţi ar fi abonaţi la Foaia «Iisus Biruitorul», noi nu ar trebui să avem câte cinci sau zece abonamente, cum au unii fraţi şi cum dorim s-o facem şi noi, cu toată dragostea şi bucuria.
Cu durere spun că am auzit pe unii fraţi zicând: „Eu nu mai sunt abonat la Foaia «Iisus Biruitorul», din pricină că nu-mi plac unele articole, pentru că nu mai sunt în duhul părinţilor noştri”. Este evident că un adevărat ostaş n-ar face aşa ceva, pentru că aceasta înseamnă să te lepezi de Cel Care Şi-a pus Numele Său peste numele acestei Lucrări şi acestei Foi. Dar, oare, nu cumva avem şi noi o parte din vină, atunci când scriem sau nu scriem la această Foaie?
Am dori ca fiecare frate împreună-lucrător cu Dumnezeu să ne cercetăm bine dacă mai suntem în învăţătura de la început a Oastei Domnului. Iar dacă am căzut în stânga sau în dreapta, să revenim la Centru, aşa cum a făcut-o Sfântul Apostol Pavel, când, revenind din Arabia, s-a suit la Ierusalim, să se verifice dacă se află în aceeaşi învăţătură de la început.
Slăvit să fie Domnul!
Ionatan POHRIB – Matca
