Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Frica de Dumnezeu din Vechiul Testament este un pedagog spre Hristos

Frica de Dumnezeu din Vechiul Testament este un pedagog spre Hristos

Frica de Dumnezeu din Vechiul Testament este un pedagog spre Hristos

FRICOSII-500x500În Vechiul Testament se stăruie foarte mult asupra fricii de Dumnezeu. „Frica de Dumnezeu – zice înţeleptul Solomon – este începutul înţelepciunii“ (Prov. 1, 7).

Toată Biblia Vechiului Testament, şi îndeosebi Proverbele şi Psalmii, e plină cu lauda fricii de Dumnezeu şi cu îndemnul de a o avea. Însuşi Domnul Dumnezeu lăsase, prin Moise, porunca: „Să te temi de Dumnezeul tău! Eu sunt Domnul“ (Lev. 19, 32). „Temeţi-vă de Domnul şi Îi slujiţi Lui cu credincioşie“ (Isaia 24, 24). „Tot pământul să se teamă de Domnul“ (Ps. 38, 8). „Ferice de omul care se teme de Domnul“ (Ps. 112, 1). „Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie“ (Ps. 19, 9).

Precum spuneam, frica de Dumnezeu îşi are şi ea locul ei în lucrul mântuirii. Ea este începutul mântuirii. Frica de Dumnezeu este o frică mântuitoare, căci ea purcede din cunoaşterea şi recunoaşterea păcatului. Unde s-a trezit frica de Dumnezeu, acolo e semn că s-a trezit şi frica de păcat. Şi acolo s-a făcut şi începutul mântuirii. Acolo s-a deschis prima uşă a mântuirii.

Frica de Dumnezeu e în strânsă legătură cu frica de păcat. Frica de Dumnezeu ajută ferirea de păcat, ajută uciderea păcatului. În acest înţeles zicea înţeleptul Solomon:

„Frica de Domnul este urârea păcatului“ (Prov. 8, 13). „Prin frica de Domnul, omul se aba­te de la cel rău“ (Prov. 16, 6). „Frica de Domnul este un izvor de viaţă şi ea ne fereşte de cursele morţii“ (Prov. 14, 27).

Un om care a pierdut frica de Dumnezeu, ace­la a pierdut şi frica de păcat. Acela este un pierdut.

Să nu uităm însă că frica de Dumnezeu, ea, numai singură, nu e mântuitoare. Ea ne este „un pedagog spre Hristos“, spre Golgota, spre dragostea lui Dumnezeu. Să nu uităm locul de la I Ioan 4, 18: „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa, şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste“.

Ce mult spune acest loc! Frica de Dumnezeu trebuie să ne ducă la Golgota, unde Tatăl Ceresc ne arată că El L-a pedepsit pe Însuşi Fiul Său pentru păcatele noastre şi acum noi trebuie să trăim, fără frică de pedeapsă în dragostea Lui. Aici este culmea unde moare şi frica de Dumnezeu, iar culmea aceasta o putem ajunge numai murind cu totul faţă de lume şi omorând cu totul păcatul.

Frica de Dumnezeu trebuie să ne ducă la Gol­gota, căci altcum ea, numai singură, nu dă destulă putere de mântuire. Biblia este plină de locuri unde îl vedem pe om, sau pe oameni că tremură şi se tem de Dumnezeu, dar nu se îndreaptă. Nu fac o pocăinţă statornică. Sub tunetele şi fulgerele de pe muntele Sinai, poporul tremura de frica lui Dumnezeu. Dar, fiind încă sub acest cutremur, „s-a sculat… să joace“ în jurul unui viţel de aur.

Se teme omul de Dumnezeu până fulgeră şi trăzneşte, şi apoi iar îşi vede de păcate. Frica de Dumnezeu trebuie să ne ducă la Golgota.

Părintele Iosif Trifa din “FRICOŞII de la Apocalipsa 21, 8
Ediţia a IV, Editiura Oastea Domnului, Sibiu, 2006

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!