Pentru noi, creştinii, sfânta noapte de Crăciun este cea mai izvorâtoare de bucurii, pentru că, în această noapte sfântă, prorociile se împlinesc, Dumnezeu din cer priveşte spre noi cu deosebită dragoste şi în umilinţă de nedescris. Fiu Dumnezeiesc Se naşte în trup omenesc, Cel fără de-nceput, ca să locuiască cu noi şi printre noi, plin de har şi de adevăr, împlinind Scripturile, ca noi, crezând în El, să avem viaţă veşnică.
În această sfântă noapte de neuitat, ca niciodată până atunci, cerul aprins şi învăpăiat arunca raze luminoase până în cele mai îndepărtate zări, iar o stea deosebită prevestea semnul Întrupării Fiului Dumnezeiesc din Sfânta şi Preacurata Fecioară Maria. Era semnul venirii aici, în lumea noastră, a lui Hristos-Mesia, semnul venirii Mântuitorului Iisus Hristos-Domnul, ca să dea viaţă lumii şi să o aibă din belşug.
Oricât ne-am strădui ca în cuvinte omeneşti să descriem minunăţiile acestei nopţi luminate, cuvintele cele mai alese vor fi ca nişte luminiţe slabe, ce licăresc abia în faţa realităţilor divine, scrise şi descoperite nouă în Sfintele Evanghelii de către marii şi luminaţii bărbaţi, mărturisitori ai adevărului. Ei le-au văzut cu ochii lor, le-au pipăit cu mâinile lor, le-au trăit şi au fost luminaţi de Duhul Sfânt.
În această sfântă noapte, Dumnezeul milostiv îngăduie oamenilor să vadă făpturi cereşti nenumărate zburând în înaltul cerului, coborând spre pământ şi, unindu-se într-un glas, cântând în triluri melodioase, cereşti, adresându-se mai întâi cerului, apoi pământului, şi zicând: „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, şi între oameni bunăvoire” (Lc 2, 14).
Imnurile de slavă cântate de corul îngeresc umpleau cerul şi pământul de bucurii şi uimiri negrăite. Filozofi ai Orientului, magii, influenţaţi de semne cereşti, au pornit pe jos, călăuziţi de Stea, au luat drumul spre Betleem, unde se afla Pruncul. Ciobanii din împrejurimile Betleemului, părăsind turmele lor, alergară în mare grabă să vadă minunea ce îngerii le vestiseră. Bucurie de nedescris stăpânea întreg cuprinsul. Cântecele cereşti deveneau tot mai stăruitoare, iar strălucirea, din ce în ce mai greu de suportat privirilor fireşti omeneşti.
În aceste momente sublime de frumuseţi de negrăit, Fecioara Maria naşte pe Mesia, Dumnezeiescul Prunc Iisus Hristos, mai presus de fire, nu din poftă bărbătească, ci prin umbrirea Duhului Sfânt, cum scriu Sfintele Scripturi.
La Betleem, în această noapte minunată, lângă ieslea Dumnezeiescului Prunc, mânaţi de raze luminoase, trimişi de acelaşi dor, se întâlnesc, se salută, se închină împreună, îngenunchind înaintea Sfântului Prunc cele două clase de oameni, distanţate în lumea noastră firească, şi anume: intelectualitatea, cultura, mintea luminată, îmbâcsită de ştiinţă lumească sau universală – magii şi… simplitatea, oamenii necărturari – ciobanii, păstorii de oi.
Ce minunat e să ştii şi să simţi că la picioarele Domnului Iisus toţi sunt egali, mici, simpli şi slabi, că toţi avem nevoie de mântuire; să-l simţi pe cel mai umil fratele tău şi, în smerenia cea mai adâncă, să-i speli picioarele, să-i ungi rănile, să te pleci şi să-l ajuţi… La Betleem, până şi locul unde S-a născut Domnul Iisus, Împăratul Păcii, ne vorbeşte de cea mai adâncă smerenie, de o desăvârşită umilinţă: un grajd cu animale, o iesle sărăcăcioasă, în care Pruncul-Minune stă culcat.
Cucernicii oaspeţi au înţeles totul. Mintea lor, luminată de Duhul Domnului, pătrundea peste fire, dincolo de ceea ce se vedea, dincolo, în lumea Duhului Dumnezeiesc. Ei au văzut şi au simţit că Acesta este Hristosul, Mântuitorul lumii, Împăratul şi Domnul Păcii Cel profeţit. De aceea, împreună, şi-au depus coroanele împărăteşti la picioarele Pruncului Iisus, şi, împreună cu ciobanii, fraţii lor, cu Maica Sfântă şi neprihănitul Iosif, după ce au depus şi darurile aduse, s-au proşternut cu toţii la picioarele Pruncului-Dumnezeu, aducându-I închinăciunile lor ca unui Împărat Sublim, mare Prooroc şi Arhiereu.
De atunci şi până astăzi şi până la sfârşit, minţile luminate, inimile pline de dorul revenirii Lui L-au căutat şi-L vor căuta, L-au cântat şi-L vor cânta în versuri tot mai frumoase, cu melodii armonioase, apropiindu-se tot mai mult şi cât mai mult de corul îngeresc.
Mântuitorul Iisus Hristos, ca Dumnezeu-Prunc, venind în sânul omenirii, S-a născut o singură dată. Dar, duhovniceşte, El Se naşte cu fiecare generaţie şi cu fiecare om. Astfel, putem zice că, duhovniceşte, El Se naşte de nenumărate ori. În această ordine de idei, avem o descoperire divină, când Maica Domnului, Preacurata Fecioară, ne predică prin cuvintele: „Faceţi orice vă va spune!” (In 2, 5). Şi tot ce ne-a spus El este vrednic de crezare şi necesar mântuirii, e scris în Sfintele Evanghelii, şi tot ce s-a scris trebuie sădit în inimi şi trăite cu fapta şi cu adevărul. În centrul vieţii Sale stau ascultarea şi împlinirea cu fapta şi cu adevărul.
Voia Lui este ca naşterea cea duhovnicească să fie chiar acum, fără nici o amânare, în ieslea fiecărui suflet, al tuturor celor ce ne-am botezat cu sfântul Lui Botez, ca naşterea din nou să fie deplină: trup, suflet şi duh; lucrarea să fie deplină: Apa, Cuvântul şi sfinţirea până la desăvârşire.
Te-ai pregătit tu, oare, suflete al meu, să înfăptuieşti această dorinţă arzătoare a Mântuitorului? Caută de zor, nu amâna! Împodobeşte-te cu cele mai alese virtuţi creştineşti, ca ieslea sufletului tău să fie cât mai împodobită! Nu uita mai ales curăţia sufletească şi trupească, întrucât Domnul Iisus Hristos este sfinţenia desăvârşită, Soarele Dreptăţii, Răsăritul cel de Sus. Îngrijeşte-te apoi, suflete al meu, să te împo-dobeşti cu smerenia şi blândeţea, căci El S-a dat pe Sine exemplu, zicând: Priviţi-Mă pe Mine şi urmăriţi-Mă, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima!
O altă podoabă de care să nu fii lipsit şi cu care să fii împodobit este iubirea. Nu uita că din iubire S-a dat să fie răstignit pe cruce. Din dragoste pentru omenire S-a deşertat pe Sine, dezbrăcând slava Sa cerească, a părăsit sânurile Tatălui Ceresc, coborând la noi smerit şi blând, în chip de prunc, luând asupra Sa păcatele noastre, murind şi, înviind, ne-a dat viaţă veşnică. Şi, astfel, împodobiţi cu haine sărbătoreşti, înduhovniciţi, să sărbătorim marele Praznic, lăudându-L, preamărindu-L, bucurându-ne cu bucuria păsto-rilor şi a magilor, să venim şi să-i aducem dar: aurul iubirii, tămâia voinţei, smirna ascultării şi împlinirii voii Sale. Şi, astfel pregătiţi şi împodobiţi, să sărbătorim Naşterea cea mai presus de fire, unind cântarea noastră de slavă cu a corului de îngeri: „Slavă întru cei de Sus, lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Lc 2, 14).
Taina vieţii : popas sufletesc duhovnicesc / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2010