(Mc 1, 1-8)
Sfântul Marcu începe foarte frumos: „Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu” (1, 1), înţelegem că este vorba de o Evanghelie de la Hristos şi, în acelaşi timp, despre Hristos. Prin Evanghelie, Hristos Însuşi dă mărturie despre Sine şi vrea să ne facă să înţelegem adevărul că Hristos este Dumnezeu. A venit să ne aducă vestea cea bună.
Dumnezeu a pregătit omenirea ani în şir, făcând în aşa fel încât toate să fie potrivite, după ce omul a ales şi a ajuns să păcătuiască. În cele din urmă, Dumnezeu a procedat la întruparea Fiului Său. Pregătirea întregii omeniri pentru venirea Mântuitorului a fost etapizată. Profeţii şi-au făcut datoria şi au prezis că va veni Mesia, că Se va întrupa din spiţa lui David un Împărat mare, Care va ridica păcatul lumii. Sunt atâtea mărturii şi profeţii în Vechiul Testament care ne arată cu câtă grijă Dumnezeu a vrut să ne mântuiască prin Întruparea Fiului Său. Ni s-au prevestit toate, ca să înţelegem taina mântuirii noastre. Şi iată, acum, Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul şi unul dintre profeţii precreştini, este cel care vesteşte că Mesia cel aşteptat a venit. El vede făgăduinţa prin venirea lui Hristos.
Sfântul Ioan Botezătorul, care este Înaintemergătorul Mântuitorului Iisus Hristos, a venit pentru a-I pregăti calea, dar lucrarea nu s-a terminat. Apoi Mântuitorul Iisus Hristos, cu întreaga Sa activitate pământească, a făcut minuni, a vindecat orbi, şchiopi, ologi, a înviat din morţi, şi lucrarea tot nu s-a desăvârşit. Hristos Însuşi a fost scuipat, batjocorit, Şi-a dus Crucea pe drumul Golgotei, a căzut sub greutatea ei şi S-a ridicat, a fost omorât şi lucrarea încă nu s-a desăvârşit.
Obiectivul era omul, persoana umană. Toate aceste acte care au fost implicate erau, pentru om, să conştientizeze chemarea pe care el o are şi destinaţia, îndumnezeirea lui, părtăşia cu Dumnezeu pentru veşnicie. Dumnezeu a vrut să Se oglindească în om, iar omul să se oglindească în Dumnezeu. Hristos nu a venit pe pământ ca să înspăimânte lumea sau să îngrozească pe cei din jur, ci cu blândeţe a atras-o la Sine. Dar noi, oamenii, în multe lucruri şi păcate, nu vrem să ne revenim, nu vrem să ne venim în fire, nu vrem să ne dezbrăcăm de omul cel vechi, şi mergem mai departe adăugând şi mai multe păcate, care ne apasă viaţa noastră şi sufletul care este istovit sub greutatea acestora.
Şi iată pe Înaintemergătorul Ioan, aşa cum se spune în Evanghelie: „Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui” (Mc 1, 2-3). Să-L descoperim pe Dumnezeu în noi înşine, aşa cum ni se spune. Să devenim mai buni, mai iertători, mai cu dragoste, aceasta este „Vestea cea bună”. Dorinţa noastră este de a deveni mai buni, într-o lume atât de pervertită, în care Dumnezeu nu mai are loc, nu mai este băgat în seamă şi nu se mai strigă la El. Dumnezeu, pentru mulţi creştini din ziua de astăzi, este ceva abstract. De aceea suntem îndemnaţi astăzi să gătim calea Domnului, să-I facem cărările drepte, ca El să ne găsească vrednici lucrători în ogorul Său, să încolţească cu adevărat în noi virtuţile creştine, care sunt din ce în ce mai rare, şi nu ştim dacă Dumnezeu, la sfârşitul zilelor noastre, le va găsi la noi. Astăzi, e plină lumea de dumnezei mincinoşi, numai de Dumnezeul cel adevărat nu este şi nu vrea să audă. „Şi veneau mulţi iudei şi se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele” (Marcu 1, 5), şi „propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor” (Marcu 1, 4). Sfântul Ioan Botezătorul a avut această misiune de a-L arăta pe Hristos lui Israel. El Şi-a „răstignit trupul cu patimile şi cu poftele sale” (Gal 5, 24). Ioan Botezătorul a devenit cel mai înalt model pentru asceţii creştini dintotdeauna, prin asprimea Sa faţă de trup. Nu a băut băutură ameţitoare şi nu a căutat hainele, cum se spune în Evanghelie. Hristos a zis despre el: „Nu s-a ridicat între cei născuţi din femeie unul mai mare decât Ioan Botezătorul – apoi imediat adaugă – totuşi cel mai mic în Împărăţia Cerurilor este mai mare decât el (Matei 11, 11). Înaintemergătorul Îl arată pe Hristos lumii şi ucenicilor săi, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (In 1, 29). A exista este dat oricărei fiinţe umane care s-a născut pe acest pământ, dar viaţa, în toată plinătatea ei, aparţine doar celor care s-au unit cu Hristos. El este Cel care a zis: „Eu am venit ca lumea viaţă să aibă, şi să aibă din belşug” (Ioan 10, 10). Fără Hristos, viaţa e un sfârşit fără speranţă, o peregrinare de nicăieri către nicăieri. Cu Hristos, viaţa este o speranţă fără sfârşit! Dumnezeu nu construieşte drumuri care duc nicăieri! Toate drumurile lui Hristos-Dumnezeu conduc undeva.
Ne este arătat astăzi Cel care ne botează cu Duhul Sfânt. Sfântul Ioan Botezătorul îi încredinţează pe ucenicii săi că misiunea sa este încununată cu supremul act: Arătarea Mântuitorului lumii, Cel vestit de prooroci. „Fără Arătarea lui Dumnezeu, am putea crede că viaţa este un vis din care nu ne trezim decât la moarte”. „Fără har, omul nu este decât un subiect plin de erori naturale de neşters…” (Blaise Pascal). Harul este acţiunea Răscumpărătorului.
Întrebarea este dacă noi înţelegem, într-adevăr, că Iisus n-a fost doar o parte din adevăr, ci întregul Adevăr. Înţelegem noi că El nu este doar Cuvântul lui Dumnezeu, ci că El este singurul Dumnezeu adevărat? El nu doar proclamă şi promite mântuirea, El e Cel care o dă!
Vocea Tatălui şi pogorârea Duhului Sfânt confirmă că Omul Iisus este în acelaşi timp şi Fiul lui Dumnezeu, Una din Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi. În timpul primei Teofanii, petrecută în timpul Botezului Său, chiar la începutul activităţii Sale publice, Iisus este autentificat ca Mesia.
Iubiţii mei, avem la îndemână Biserica cu Tainele ei, cu Binecuvântările ei, cu Dragostea ei. E nevoie să ascultăm Vestea cea Bună a Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, şi să ne punem voinţa în lucrare. Să ne ajute Hristos, Mântuitorul nostru, Cel care a fost arătat astăzi de către Sfântul Ioan, să înţelegem că aceasta este Calea cea adevărată pe care trebuie să mergem şi să o şi măturisim. Amin.
Slăvit sa fie Domnul!
Pr. Alexandru ŢUGUI
