Home Harnice „Marte“ ale lui Hristos, înzestrate „Samaritence“ ale Domnului.

Harnice „Marte“ ale lui Hristos, înzestrate „Samaritence“ ale Domnului.

Harnice „Marte“ ale lui Hristos, înzestrate „Samaritence“ ale Domnului.

Măriuţa şi Carolina-Părăon

În munca de răspândire a Bibliei şi a cărţilor Oastei sau în ajutorarea materială a tipăririi acestora, ori a ajutorării săracilor şi a orfanilor, care erau primele bătălii din anii începutului Oastei, surorile noastre au dat unul dintre cele mai mari ajutoare, făcându-se, multe dintre ele, nişte harnice „Marte“ ale lui Hristos, nişte înzestrate „Samaritence“ ale Domnului.

Iată, de exemplu, ce se putea scrie despre astfel de surori:

Ce poate face o ostaşă a Domnului

„Oastea Domnului are în fronturile sale şi o mulţime de femei care se întrec şi ele în râvnă şi luptă pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Amintim aici, la foaie, pilda unei astfel de femei: Ana Matei din Lugoj, ostaşă în Oastea Domnului. A făcut şi face nenumărate lucruri pentru biruinţa Evangheliei. A umplut Lugojul cu cărţi şi Biblii. Împreună cu o soră a ei în lucrul Domnului, nu cruţă nici o osteneală ca să poată prinde mereu suflete în mreaja Cuvântului lui Dumnezeu… Pe pieptul ei străluceşte cruciuliţa Oastei, crucea biruinţei. Frumoasă apostolie de la o femeie! Iată, acesta este rostul cel adevărat al femeilor. Aceasta este «femeia misionară» pe care o întâlnim în Faptele Apostolilor şi în epistolele Sf. Apostol Pavel: Lidia, Tabita, Priscila, Fivi…

A Domnului iubită fiică Ana… Domnul să-ţi ajute în frumoasa lucrare ce o faci pentru El. În una din scrisorile ce ne-ai trimis, ne scrii că ai avut o viaţă de suferinţe încă începând din copilărie. Patruzeci de ani ai suferit cu ochii şi nimeni nu te-a putut vindeca, în afară de Bunul Dumnezeu… Şi ai avut o căsnicie nefericită… Dar toate le-ai răbdat până la sfârşit, aducându-ţi aminte de Cuvântul Domnului Iisus: «Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui»… Acum eşti o femeie văduvă şi trăieşti o viaţă de rugăciune, de evlavie şi de lucru pentru Domnul. Să-ţi ajute Bunul Dumnezeu ca să poţi trăi această viaţă până la sfârşit. De suferinţele ce le-ai îndurat să nu-ţi pară rău. Aceasta este şcoala mare a suferinţelor din care ies şcolarii cei aleşi ai Domnului. Aproape toţi câţi trăim o viaţă după Evanghelie am trecut prin această şcoală. În foc se lămureşte aurul credinţei, în cuptorul suferinţelor şi încercărilor se ard vasele cele alese.

Fie ca pilda vieţii tale şi a faptelor tale să fie un îndemn şi altor femei, să intre şi ele în slujba Domnului şi să trăiască o viaţă cu Domnul“.

«Lumina Satelor» nr. 14, din 8 aprilie 1927

Iată ce scrie Părintele Iosif despre statornicia sfintelor surori din zilele Patimilor Domnului şi din veacurile patimilor Bisericii Sale, ca un îndemn pentru cele din zilele Patimilor Oastei!

Nu ne putem reţine să nu dăm mai jos câteva din aceste adevăruri care sunt atât de potrivite şi acum, după atâtea zeci de ani de când s-au scris. Şi care vor fi potrivite, de asemenea, şi în viitor:

„…De mare dar s-au învrednicit femeile! Lor li S-a arătat mai întâi Hristos cel Înviat din morţi. Această cinste le-a venit, de altcum, ca un răspuns la credinţa şi statornicia ce le-au arătat ele în timpul răstignirii. Vai, ce lucru dureros s-a întâmplat pe timpul răstignirii Domnului! Toţi L-au părăsit pe Domnul. Unii de frică, alţii din nerecunoştinţă. De frica iudeilor fugiseră şi se ascunseseră până şi apostolii (afară de Ioan). Petru, cel care se lăuda că va rămâne credincios chiar dacă s-ar lepăda toţi, s-a lepădat de El, de frica unei slujnici.

Singure femeile s-au ţinut pe urmele Domnului, cu statornicie, până la sfârşit. Le vedem urmându-L pe Domnul în drumul cel grozav al ocărilor şi al bătăilor… Le vedem plângând, la picioarele crucii, suferinţele Domnului… Le vedem coborând de pe cruce Preacurat Trupul Domnului şi aşezându-L în mormânt… Le vedem aşteptând Învierea Lui. Trebuie să ne dăm seama că n-a fost uşoară această statornicie de credinţă a femeilor. Singură furia gloatei, ura iudeilor şi zăngănitul armelor soldaţilor ar fi fost destul să înspăimânte inima şi sufletul celor câteva femei neajutorate. Trebuie să ne dăm seama că soldaţii romani vor fi căutat să depărteze pe aceste femei din preajma Celui „Osândit“. Trebuie să ne dăm seama că gloatele erau cuprinse de un fel de beţie de ură, iar această ură nu putea suferi plânsul şi lacrimile femeilor…

Dar ele s-au alipit cu toată puterea lor de crucea răstignirii. Îmbrăţişând crucea Domnului, braţele lor se prefăcuseră în braţe de fier. Nici o putere din lume nu era în stare să le smulgă de lângă crucea lui Iisus. Numai o sabie ce le-ar fi tăiat mâinile ar mai fi putut să le smulgă de lângă crucea pe care suferea şi murea Scumpul nostru Mântuitor…

O, voi, binecuvântate Marii, credincioşii din toate timpurile vă vor păstra o veşnică amintire şi recunoştinţă pentru credinţa şi statornicia voastră, că n-aţi părăsit pe Scumpul nostru Mântuitor în clipele cele mai grele. Dar credinţa voastră trebuie să ne fie nouă şi o predică mişcătoare despre cum trebuie să ne alipim de Domnul. Eu, de câte ori simt ispitele apropiindu-se de mine, mă gândesc la voi şi strâng din toată puterea braţelor mele sufleteşti Crucea răstignirii… De câte ori simt că diavolul umblă să mă smulgă de lângă Crucea mântuirii, mă gândesc la voi şi la cuvântul Sf. Ap. Pavel: „Cine mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos?…“

…De aici pleacă apostolia femeilor. De aici trebuie să plece şi numai de aici poate pleca. Apostolie adevărată nu pot face decât Mariile statornice care plâng la picioarele Crucii. Numai Mariile care au gustat din darurile Crucii. Astfel de Marii, vestitoare statornice ale Domnului Hristos, se sileşte să facă şi Oastea Domnului… O, ce mare slujbă pot face femeile pentru mântuirea oamenilor!…

…Dar, vedeţi, tocmai pentru asta diavolul a alergat şi aici tot în galop. Tocmai pentru marile daruri sufleteşti pe care le au femeile, diavolul se sileşte să le atragă în slujba lui şi în «apostolia» lui. Şi, vai, ce de femei fac astăzi slujba şi «apostolia» asta a diavolului. «Iară unele femei s-au abătut după Satana» – zice Sf. Ap. Pavel (I Tim. 5, 15). Astăzi se poate spune că cele mai multe femei s-au abătut după Satana. Acestea sunt femeile care aţâţă vrajba printre oameni prin clevetiri şi minciuni.

Acestea sunt femeile care umblă pe aici, pe la oraşe (ca şi pe la sate), cu picioarele goale, ascultând de „moda“ diavolului.

Acestea sunt femeile care îşi pun în slujba diavolului darurile ce le au de la Domnul: inima, ochii, frumuseţea… Casa acestor femei este un iad şi un mormânt, spune Scriptura (Pilde 7, 26). Vai, ce seceriş bogat are diavolul de pe urma unor astfel de femei!…“

«Lumina Satelor» nr. 16, din 14 aprilie 1929

error

Author: Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *