Mărturii Meditaţii Traian Dorz

HRISTOS, DUMNEZEUL NOSTRU (II)

11. Cât de multe crezuri, învăţături, cărţi, curente şi idei sunt lumini amăgitoare ce-i duc pe bieţii oameni care le urmează pe cărări mincinoase şi pe drumuri rătăcite,
lăsându-i în întuneric şi deznădejde tocmai atunci când au nevoie mai multă de ajutorul luminii.
O, cu cât ar fi fost oamenii mai fericiţi fără ele, fără aceste lumini mincinoase!
Pentru că este mult mai bine să nu ştii nimic decât a şti rău.
Şi a nu avea nici un îndrumător decât a avea unul orb.

12. Fără lumina Domnului Iisus, nu numai că nu poţi vedea, dar şi ceea ce ţi se pare că vezi vei vedea deformat, sucit, întors şi greşit,
înşelându-te pe tine şi pe alţii.
Cu cât eşti un mai mare îndrumător al altora, cu atât ai mai mare răspundere faţă de Dumnezeu
şi faţă de cei pe care îi îndrumi,
ca să le arăţi adevărata lumină!
De aceea trebuie să vii neapărat
şi să rămâi pe totdeauna cu Hristos.

13. Şi astăzi, marea mulţime a acelora care ar trebui să fie ochi curaţi şi îndrumători sănătoşi ai gloatei sufăr de orbie sufletească.
Din cauza multor necurăţii şi gunoaie de care nu se curăţă prin lacrimi şi pocăinţă, ei sunt ochi răi, cum spune Mântuitorul (Matei 6, 23).
Umblând ei înşişi, prin felul lor de viaţă, în întuneric, cum i-ar putea îndruma atunci sănătos pe alţii, în lumina lui Hristos?

14. Ce minunaţi sunt însă adevăraţii îndrumători creştini, adică ochii sănătoşi care se păstrează curaţi prin lacrimi şi smerenie în lumina Domnului nostru Iisus Hristos!
Ce fericită ar fi lumea dacă ar avea astfel de îndrumători totdeauna şi pretutindeni!

15. Mergând la alţii, tu nu-i uita niciodată pe ai tăi!
Fiecare întoarcere a altora va atinge o rană dureroasă în sufletul tău, dacă ai tăi nu vin la Iisus.
Rana aceasta a ta va sângera mereu până când îi vei vedea şi pe ei venind la Dumnezeu, pe pământ.
Sau până când ei te vor vedea pe tine mergând la El, în cer.
Nici să nu cauţi să o vindeci până atunci!

16. Deşi Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi nimeni să nu piară,
totuşi, de toată dragostea Lui cerească şi de toate făgăduinţele tai¬nelor Sale cereşti
se vor împărtăşi cu adevărat numai cei care, auzind Cuvântul Său, Îl ascultă, întorcându-se la El cu credinţă.
Şi primindu-L, prin Taina Pocăinţei,
prin naşterea din nou,
pe Domnul Iisus viu şi trăitor în inima lor.
Apoi luptându-se să împlinească până la moarte voia lui Dumnezeu.

17. Fără ascultarea şi primirea de către noi, cu fapta, a naşterii din nou, pentru noi rămâne zadarnică toată marea lucrare de mântuire
şi tot acest ales drept de fii ai lui Dumnezeu.
Le pierdem pe toate prin nepăsarea şi prin necredinţa noastră, cum le-au pierdut şi le pierd atât de mulţi oameni din jurul nostru.

18. Există trăire firească şi, tot aşa, există trăire du¬¬¬hovnicească, după cum există două lumi, pentru care se nasc şi trăiesc cele două feluri de oameni.
Lumea firească o vedem şi o putem avea prin umblarea după lucrurile ei. Dar lumea duhovnicească o putem cunoaşte numai prin credinţă
şi o putem moşteni numai prin dobândirea firii duhovniceşti, cu care putem împlini condiţiile prin care să o moştenim.

19. În lumea aceasta au un loc şi o moştenire toţi cei care sunt născuţi în firea omenească şi împlinesc acele condiţii pe care le cere ea.
Dar în lumea viitoare, în Împărăţia lui Dumnezeu, nu vor putea avea nici un loc, nici o parte, decât aceia care, după ce au fost născuţi din firea omenească de alţii, se nasc şi ei înşişi, prin credinţă şi prin trăire creştină, pentru lumea duhovnicească, dobândind o nouă fire, o nouă cunoaştere, o nouă fiinţă, în afară de asta firească.
20. Cuvântul S-a făcut Trup… El Însuşi, prin puterea pe care o are de a-Şi supune toate legile Materiei şi ale Spiritului.
El Însuşi S-a făcut pe Sine un trup omenesc,
pe care Şi l-a dezvoltat într-un mod, omeneşte, normal, prin trupul Sfintei Fecioare Maria,
dar duhovniceşte – tainic şi dumnezeiesc, potrivit sfintei binecuvântări pe care El Însuşi o dăduse mai înainte prin îngerul Său mamei Sale (Luca 1, 26-35).
El singurul, Creator fiind, a putut şi poate să-Şi supună legi întocmite de El pentru creaturile Sale, fără ca El să fie supus acestor legi.
Normal, nimeni nu poate să se nască pe sine însuşi; aceasta este o lege pentru orice trup omenesc, lege pes¬te care nimeni nu poate trece.
Dar El a trecut. Singurul Care S-a făcut El Însuşi trup!
El spune: Am putere să-Mi dau viaţa şi am putere să o iau iarăşi (Ioan 10, 17),
– fără să mai aibă nevoie de nimeni pentru a face acest lucru.

21. Cine oare dintre împăraţii lumeşti ar primi să se facă un câine, numai ca să-i poată mântui pe câini?
Să se pogoare de pe tronul său, să se despartă de slava şi de fericirea sa, de familia şi de locul său şi să primească să ia un trup de câine şi locul cel mai din urmă dintre câini, să ia o soartă de câine şi moarte de câine… de câine al nimănui, de câine străin şi alungat de toţi – numai din dragoste pentru aceste fiinţe nefericite, pentru a le mântui din nefericirea lor?

Traian Dorz, din “Piatra Scumpã”

Lasă un răspuns