Fiind tânãr, am cãutat foarte multe locuri de care sã mã reazem. Am cãutat sã-mi aflu acest reazem, întâi, în lucruri materiale. Dar nu mi l-am aflat. Am cãutat, apoi, sã-mi aflu reazemul într-un prieten, fiindcã voiam sã mã simt ascultat de un suflet drag, un suflet pe care sã-l simt aproape și sã fie lângã mine în orice problemã. Mi-am vrut o legãturã de prietenie strânsã, dar de atâtea ori aceastã legãturã se rupea în vreun loc și se dovedea a fi în zadar. Din aceasta, am învãțat cât de puțin sunt dispuși prietenii – pe care ți-i faci în aceastã lume – sã asculte problemele duhovnicești. Și nici nu te poți aștepta, de la aceștia, la sfaturi înțelepte, fiindcã ei nu merg pe calea cea bunã și sfântã. Dar o, ce mult mã bucur acum! Atât de mult mã bucur cã am aflat, într-un sfârșit, pe Domnul Hristos, Reazemul cel atât de dulce!… El niciodatã nu a trecut și nu trece cu vedrea momentele mele dificile, când am nevoie sã stau de vorbã cu El. Ci – de fiecare datã – a fost acolo, pentru mine, și m-a sprijinit. O, lângã Acest Reazem dulce mã simt ascultat și mã simt prețuit!… În Domnul meu îmi pun toatã încrederea, puterea și dragostea ca sã-I slujesc și sã-I fiu un copil supus.
Sfântul Apostol Ioan ne aratã cât de ușor aflã rãspunsuri cei care sunt copii ai Domnului. În seara Cinei celei de Tainã, se întrebau ucenicii cine Îl va vinde pe Domnul Iisus. Era aceastã întrebare între ei. Atunci Sfântul Ioan, ucenicul iubit, își apleacã, iubitor, capul pe pieptul Domnului, Îl întreabã pe Învãțãtorul sãu drag, iar Domnul Iisus îi rãspunde la întrebare (Ioan 13, 25-26). Din acest loc, vreau sã arãt cât de importantã este apropierea noastrã de Domnul. Oricât ai cãuta în lumea aceasta un lucru, o persoanã în care sã te bizui, cauți în zadar, pentru cã rãspunsul este Hristos. Atunci când Îl ai pe El ca reazem în viața ta, þi se face El Însuși rãspuns la toate nelãmuririle pe care le ai. Slavã veșnicã Ție, Doamne Iisuse, Reazemul nostru cel veșnic!
Fratele Damian DASCÃLU