Oastea Domnului

„Iar îngerii îl grăbeau pe Lot zicând: «Scoală-te, să nu pieri şi tu!»“

„Şi fiindcă Lot zăbovea, îngerii l-au apucat de mână pe el, pe femeia sa şi pe cele două fete ale lui“ (Fac. 19, 16).

Din prăpădul Sodomei şi Gomorei n-a scăpat decât singur Lot cu fetele sale. Această scăpare Biblia o istori­seşte astfel:

„Iar dacă s-a făcut dimineaţă, grăbeau îngerii pe Lot zicând: «Scoală-te şi ia femeia ta şi cele două fete ale tale şi ieşi, ca să nu pieri şi tu împreună cu fărădelegile cetăţii». Şi fiindcă Lot zăbovea, îngerii l-au apucat de mâ­nă pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-l cruţe“ (Fac. 19, 15-17).

O, ce învăţătură adâncă este în această scăpare a lui Lot! De regulă, Lot este arătat ca un om de mare cre­dinţă.

De când eram prunc la şcoală, îmi aduc aminte că dascălul punea pe Lot în rând cu Noe şi Avraam. Dar a­cest Lot este departe, este foarte departe de Noe şi Avraam. Lot se amestecase cu stricăciunea. Stricăciunea intrase în casa lui şi în suf1etul lui. S-a amestecat cu aluatul cel rău şi prin acest amestec i-au slăbit puterile sufleteşti.

Lucrul acesta se vede foarte lămurit şi din felul cum istoriseşte Biblia scăparea lui. „Iar Lot zăbovea…“ spune Biblia. Îngerii strigau: „Sculaţi-vă degrabă şi fugiţi că vine prăpădul…, fugiţi că vine focul!…“, dar Lot zăbovea să plece.

Zăbovea pentru că inima şi viaţa lui se amestecaseră cu stricăciunea şi cu duhul cel rău al cetăţilor. Gustase din stricăciune, de aceea îi părea rău după locul strică­ciunii. Intrase în duhul lumii, de aceea îi părea rău şi greu să se despartă şi să iasă din acest duh. N-avea nici plăcere nici putere să iasă din rău.

Ah, ce lucru grozav se arată aci! Iată-l pe Lot în clipa plecării. Prăpădul bate la uşă, dar n-are putere să plece. Aude strigarea îngerilor şi nu se îndură să părăsească locul. Vede focul şi tot n-are putere. Au început bubuitu­rile şi tot zăboveşte. Trebuie să-l apuce îngerii cu putere de mână şi să-l târască afară. De nu erau îngerii, desigur, Lot ar fi pierit şi el în prăpăd.

Ah, ce icoană grozavă este aceasta! Lot scapă, dar numai târât de doi îngeri. Este mântuit, dar numai aşa, „ca prin foc“. Lot a fost mântuit „ca prin foc“ (I Cor. 3, 15). Lot acesta târât de doi îngeri stă în faţa noastră cu stri­garea: „Iată ce face amestecul cu duhul acestei lumii!…“, iată cum slăbesc cele sufleteşti când se amestecă cu cele lumeşti!… „Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume… cine vrea să fie prieten cu lumea, vrăjmaş se face cu Dumne­zeu“ (I Ioan 2, 15)… „Fiii Domnului, nu vă amestecaţi cu fiii oamenilor!“ (Fac. 6, 4).

Ah, voi cei care iubiţi „lumea“, uitaţi-vă la Lot târât de doi îngeri! Ah, voi ce credeţi că puteţi sluji la doi domni, uitaţi-vă la Lot târât de doi îngeri!

Lot acesta trebuie pus în faţa creştinilor, nu ca o pildă de credinţă, ci ca o pildă despre ce lucrare grozavă fac păcatul şi duhul acestei lumi în inima şi viaţa credincioşi­lor care nu se feresc de ele.

Prima învăţătură din scăparea lui Lot aceasta este: să fugim şi să ne ferim de duhul acestei lumi (Gal. cap. 5). A doua învăţătură este aceasta: Lot nu s-a putut mântui singur. A trebuit să-l apuce îngerii de mână, altcum ar fi pierit în potopul de foc. O, ce înţeles adânc este în această scăpare! Să nu-l prea criticăm pe Lot, căci şi noi suntem în chipul şi asemănarea lui. Ne-am dat după duhul acestei lumi, ne-am amestecat cu aluatul cel rău al stri­căciunilor sufleteşti.

Ne ţinem de fel de fel de mode şi năravuri urâte. Ne dăm după toate modele şi relele veacului. Dar asta ne-a slăbit sufletul. Suntem nişte slabi şi slăbănogi în cele su­fleteşti. Păcatul şi năravurile cele rele ne biruie la tot pasul. Ne-au slăbit puterile sufleteşti. Suntem ca un rănit, ca un bolnav care umblă să se ridice, dar abia face doi-trei paşi şi iar cade jos. Ne trebuie ajutor ca să ne putem mântui, iar acest ajutor este Domnul Iisus, este darul şi harul Duhului Sfânt ce se revarsă prin Jertfa Golgotei. Acest ajutor ne vine îndată ce-l cerem. Ni se dă îndată ce întindem mâna după El.

Fratele meu! Eu te văd bine. Tu zaci înfrânt şi do­borât de păcate şi năravuri rele. Încerci să te ridici, dar nu te poţi. Nu te mai ajută puterile sufleteşti. Dar oricât de căzut şi de decăzut ai fi, nu dispera. Tu poţi fi încă mântuit. Îngerul Domnului – darul şi harul Duhului Sfânt – ­stă gata să te ia şi să te ridice. Un singur lucru se cere de la tine. Întinde mâna, fratele meu, întinde mâna credinţei şi strigă: „mântuieşte-mă, Doamne!“. Orbul de la Ierihon nu se putea mişca din loc, dar a strigat cu credinţă vie: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă“… şi s-a tămăduit (Luca 18, 39). Să cerem şi noi ajutorul Domnului şi el îndată ni se va da.

Întinde, fratele meu, întinde mâna şi cere darul şi harul Duhului Sfânt, căci fără acest dar şi har nu putem face nimic. S-aud atâtea hotărâri: „Vreau să mă las de be­ţie…, vreau să mă las de asta şi asta“… dar toate acestea se gată pe urmă cu vorbele: „Am cercat, dar nu pot“. Fără darul şi harul Duhului Sfânt nu putem face nimic. „Fără de Mine – zice Domnul Iisus – nu puteţi face nimic.“ (Ioan 15, 5).

Închipuie-ţi că eşti într-o casă ce a luat foc. Te-a sur­prins şi te-a închis focul în ea. N-ai nici o altă scăpare decât fereastra casei. Dar casa fiind înaltă, sărind pe fe­reastră, te prăpădeşti la sigur. Moartea parcă şi-a asigurat prada. Dar în aceste clipe de disperare se ivesc două braţe, se întind două braţe…, se iveşte un om care te cheamă să sari în braţele lui. Să refuzi această mântuire, ar fi o nebunie. Nu-i aşa?

Aşa e, fratele meu, şi cu ajutorul ce ni-l dă Domnul să scăpăm cu el din focul pieirii sufleteşti. Nimeni şi ni­mic nu ne poate scăpa din acest foc decât braţele Dom­nului, braţele Lui cele întinse pe Crucea Golgotei. Ah, ce nebunie este a refuza acest ajutor. Ah, ce lucru grozav este a muri şi a cădea în focul pieirii veşnice în vreme ce braţele Domnului ne îmbie cu mântuire.

Iisuse, preadulcele meu Mântuitor! Şi viaţa mea este o Sodomă şi o Gomoră, aprinsă de focul ispitelor şi păca­telor. Strigă-mă, şi pe mine, Mântuitorule, şi mă cheamă să scap în braţele Tale.

Părintele Iosif Trifa
din volumul “Sodoma şi Gomora”

Lasă un răspuns