RUSALIILE – TĂRIA DUHULUI SFÂNT ÎN VIAŢA OASTEI DOMNULUI
Majoritatea creştinilor cunosc importanţa Praznicului Cincizecimii. Fără Duhul Sfânt – „Arhitectul Bisericii” – (Sf. Vasile cel Mare), Biserica ar fi fost o simplă instituţie; preoţii, nişte simpli funcţionari, iar mărturisirea apostolilor, o simplă propagandă.
Pentru Oastea Domnului, Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt reprezintă o confirmare a apartenenţei la comunitatea drept-măritorilor creştini, precum şi o reafirmare a angajamentului (legământului) de a trăi întocmai învăţătura Bisericii şi de a fi martori ai Evangheliei lui Iisus Hristos în fiecare zi.
Rusaliile sunt, pentru Oastea Domnului, mult mai mult decât sărbătorirea hramului ei ales de purtătorul de Duh şi primul ostaş, neuitatul Părinte Iosif Trifa. Cincizecimea reprezintă un moment de reflecţie, de reînnoire şi de unitate în Duh şi în Adevăr, prin care toţi cei care avem un legământ cu Domnul, în Lucrarea lui Dumnezeu, suntem chemaţi să medităm asupra semnificaţiei Praznicului şi astfel să ne consolidăm angajamentul faţă de Biserica lui Iisus Hristos. Numai în acest fel Oastea Domnului poate continua să participe la marea misiune încredinţată Sfinţilor Apostoli, aceea de a propovădui Evanghelia. Doar aşa putem şi noi să devenim ucenici ai Domnului, fiind, de fapt, „…prelungirea lui Hristos în lume” (fratele Traian Dorz).
De aceea, Rusaliile constituie un prilej privilegiat pentru Oastea Domnului de a-şi celebra vocaţia de a fi o Oaste a credinţei, alcătuită din suflete hotărâte să lucreze pentru trăirea Evangheliei lui Hristos, punând accent pe rolul pe care‑l are mireanul în Biserică şi pe necesitatea existenţei unui angajament voluntar şi activ în viaţa duhovnicească, pentru că Biserica nu se vizitează, ci se trăieşte. Oastea Domnului – născută sub înrâurirea Duhului Sfânt şi având ca şi hram Praznicul Cincizecimii – are misiunea de a construi biserici în mijlocul bolnavilor şi a morţilor vii din societate, pentru că nu numai boala se transmite, ci şi sănătatea. Această Lucrare duhovnicească luptă să răspândească sănătatea sufletească în Trupul tainic al lui Hristos Iisus, care este Biserica. „Oastea lui Hristos trăieşte prin fulgerările Duhului Sfânt şi trebuie să rămână un plug ce taie brazdă adâncă-n Sus” (Părintele Iosif Trifa).
„Pe unii oameni îi poţi vindeca cu cuvântul”, dar mai ales prin faptele credinţei, iar „…pe alţii îi îndrepţi doar prin pilda vieţii tale” (Sf. Grigore de Nazianz). Oastea Domnului, prin mărturisire, slujeşte şi înalţă Biserica lui Iisus Hristos din care face parte, pentru că ea ştie că cea mai mare luptă pe care a dus-o în istoria sa zbuciumată a fost să rămână în Biserică. Cum răspundem la întrebarea: Ce alegem? Viaţa prin apostazie sau moartea prin credinţă? Fiecare dintre noi să răspundem în dreptul nostru. Cât de limpezi sunt cuvintele fratelui Traian: „Dacă nu iubim Biserica Domnului, nu-i vom putea păzi nici rânduielile, nici Tainele, nici învăţătura şi poruncile ei”!…
Iubiţi cititori, Biserica nu este doar un simplu partener social, ci este, prin excelenţă, Corabia mântuirii noastre, în care devenim toţi fraţi întru Hristos Iisus. „Nu părăsiţi corabia mântuirii – Biserica –, pentru o luntre spartă” (Sf. Cuv. Cleopa de la Sihăstria). De aceea, să nu ne îngropăm în lume – prin păcat –, pentru că, de acolo, nu o să mai putem învia decât spre osânda veşnică. Să ne îngropăm în Biserică, pentru că aici e Cel care a înviat, iar Duhul Lui conservă Biserica într-o „tinereţe fără bătrâneţe”, având-o pe Maica Domnului în fruntea tuturor sfinţilor, care ne naşte pe toţi în Biserica Fiului ei preaiubit. Amin.
Fratele Radu ROMÎNAŞU
Abonează-te la “Iisus Biruitorul” online
Citește online toate numerele din ziarul “Iisus Biruitorul”, începând cu anul 2025.
Poți opta pentru a primi în continuare și varianta tipărită printr-un e-mail trimis la redacție. Te încurajăm să faci misiune cu foaia tipărită printre prietenii, cunoscuții, vecinii tăi și printre membri parohiei tale!
Acest săptămânal duhovnicesc al Oastei Domnului apare cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. A fost fondat de Preot Iosif Trifa în anul 1935.
