Home SUNT STĂRI

SUNT STĂRI

SUNT STĂRI

Sunt stări în care rugăciunea e-atât de sfântă şi-i aşa
de strălucită, că nici locul, nici gândul n-ajung pân’ la ea.

Sunt stări în care tot Cuvântul e-atât de strălucit şi-aprins,
că arde buzele şi ochii, şi-ntregul inimii cuprins.

Sunt stări în care părtăşia e-atât de plină de Hristos,
că nu-i pe lume, ca un frate, nimic mai scump şi mai frumos.

Sunt stări în care bucuria e-atât de necuprinsă-ncât
n-o-ncape sufletul, ci simte că n-ar putea mai mult de-atât.

Sunt stări în care adunarea mai mult e-n cer ca pe pământ,
atunci şi-n inimi, şi-n afară e totul îngeresc şi sfânt.

În stări de-acestea omul este ca oricând mai dumnezeiesc,
iar Dumnezeu, cel mai aproape de înţelesul omenesc.

…O, stări cereşti, ce rare sunteţi şi cât de mult v-am vrea mereu,
cuprindeţi-ne şi ne ţineţi nemaiîntorşi, în Dumnezeu.

TRAIAN DORZ din ”Cântări de Sus”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

error

Author: Adi.Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *