Iisus Biruitorul Oastea Domnului

Iisus Biruitorul, anul XXXVI, nr. 24 (1522), 9-15 iunie

Alegerile au trecut…, iar noi?

– Despre revenirea în fire, neascultare şi chemarea la statornicie –

Alegerile au trecut… Şi, încă o dată, s-a dovedit cât de vulnerabili şi neascultători suntem. Am fost atraşi de promisiuni, seduşi de iluzii, implicaţi în lupte care nu ne aparţin. Poate că acum e momentul unei meditaţii şi al unei pocăinţe mai adânci, poate că învăţătura trecutului ne poate pregăti pentru viitor. 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trasat hotărâri clare de-a lungul anilor, reafirmând că implicarea clericilor în politică este incompatibilă cu chemarea lor. Neutralitatea nu este doar o cerinţă administrativă, ci o protecţie necesară pentru cei care slujesc Domnului. Preoţii şi monahii nu trebuie să facă politică, să fie membri de partid, să susţină campanii electorale sau să ocupe funcţii lumeşti. Alegerea este clară: slujire sau carieră politică! 

Înaintaşii noştri duhovniceşti, Părintele Iosif Trifa şi fratele Traian Dorz, au avertizat asupra pericolelor im­plicării în politica de partid, descriind-o drept un teren al minciunii, al urii şi dezbinării. „Politica de partid s-a făcut haina minciunii” (Preot I. Trifa, Oastea Domnului, din 27.09.1931, nr. 39). ªi realitatea contemporană confirmă cuvintele sale. „În politica de partid, veţi afla apoi vrajba şi ura cea mai diavolească. Politica de partid dezbină chiar şi pe cei din o casă şi o familie. Oare nu este şi lucrul acesta o mărturie grăitoare că politica de partid e averea lui satan?” (Pr. Iosif Trifa, Lumina Satelor, nr. 26 / 26 iunie 1927). Noi nu ne putem permite să fim atraşi în aceste jocuri, căci chemarea noastră este către Lumină, nu către umbra intereselor lumeşti. 

Lucrarea Oastei Domnului a păstrat mereu o distanţă clară faţă de politică, afirmând că singura schimbare reală vine din renaşterea sufletească. Strigătul nostru nu este „Trăiască” un nume sau un partid, ci „«Trăiască Domnul!» (2 Samuel 22, 47). Acesta este strigătul electoral al Oastei Domnului. «Trăiască Domnul!»” (Pr. Iosif Trifa, Lumina Satelor, nr. 20 / 31 mai 1931). Când Dumnezeu va fi cârmu­itorul inimilor noastre, atunci vom vedea adevăratul bine. 

Dar trebuie să înţelegem cu toţii gravitatea păcatului neascultării. Neascultarea nu este doar o abatere, ci o rupere de chemare sfântă, o sfidare a rânduielii dum­nezeieşti. Este trădarea unei misiuni duhovniceşti, sub­stituirea ascultării de Dumnezeu cu ascultarea de interese lumeşti. ªi, aşa cum ne învaţă Sf. Scriptură, neascultarea nu rămâne fără consecinţe. „Nechibzuitul care face pleacă, dar ponoasele lui rămân” (Hristos – mărturia mea / Traian Dorz  – Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2016, pag. 360). Iar aceste ponoase nu sunt doar cele ale momentului, ci răni adânci în suflete, în comunităţi, în însăşi mărturia cre­dinţei noastre. 

Pentru viitor, să fim mai vigilenţi. „Lucrarea Oastei Domnului n-a avut niciodată nici un amestec cu scopurile lumeşti ale politicii şi nici nu va avea” (Hristos – mărturia mea / Traian Dorz – Oastea Domnului, Sibiu, 2016, pag. 471). Să nu uităm că ispita este întotdeauna aproape, iar orice pas greşit ne îndepărtează de ceea ce Dumnezeu a rânduit. Să alegem statornicia, credinţa şi ascultarea, căci ele sunt singurele care ne vor păstra în adevăr.

Slăvit să fie Domnul!

Fratele Sorin MICUŢIU

Abonează-te la “Iisus Biruitorul” online

Citește online toate numerele din ziarul “Iisus Biruitorul”, începând cu anul 2025.

Poți opta pentru a primi în continuare și varianta tipărită printr-un e-mail trimis la redacție. Te încurajăm să faci misiune cu foaia tipărită printre prietenii, cunoscuții, vecinii tăi și printre membri parohiei tale!

Acest săptămânal duhovnicesc al Oastei Domnului apare cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. A fost fondat de Preot Iosif Trifa în anul 1935.