Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home IISUS NU VOIA SĂ STEA ÎN IUDEA

IISUS NU VOIA SĂ STEA ÎN IUDEA

IISUS NU VOIA SĂ STEA ÎN IUDEA

După aceea, Iisus străbătea Galilea; dar nu voia să stea în Iudea, pentru că iudeii căutau să-L omoare.

Oriunde a început să stăpânească un duh de împotrivire faţă de ascultarea voii lui Dumnezeu şi faţă de o viaţă iubitoare şi blândă, oriunde spiritul de sectă sau vrăjmăşie începe să-L urmărească pe Hristos, curăţia, ascultarea şi sfinţenia Lui, oriunde ceea ce este firesc şi înrăit umblă să nimicească duhul primenitor şi curat, duhul care caută să restabilească autoritatea lui Dumnezeu în suflete şi în viaţă,
acolo Iisus Hristos nu mai poate şi nu mai vrea să stea.
Dumnezeu merge cu cineva atâta vreme cât şi acela merge cu El şi pe calea Lui.
Dumnezeu stă şi locuieşte undeva atâta vreme cât El este acolo singurul Stăpân şi cât acolo este ascultat El.
Dar, îndată ce omul rupt de unitatea frăţească a comunităţii începe să umble pe căile alese de inima sa neascultătoare şi cu prietenii străine de Domnul, ţinând cu orice preţ la împlinirea dorinţelor sale fireşti şi egoiste, Hristos îl părăseşte şi Se retrage. Se duce acolo unde este ascultat şi urmat.
Iar omul acela, pornit la început cu Dumnezeu, dar rămas pe drum fără El, se înşală singur şi se laudă zadarnic cu ceea ce el nu mai are de mult.
Ba se laudă cu atât mai tare, cu cât are tot mai puţin din ceea ce predică.

E cunoscută povestea birjarului din Galaţi… Şi e plină de o adâncă învăţătură.
Să o amintim totuşi, fiindcă sunt încă mulţi care poate că nu o ştiu sau poate mai au nevoie de învăţătura ei:
Se spune că într-o zi, la birjarul din Galaţi, care aştepta la gară ca să ducă vreun călător în oraş, veni cineva şi îi spuse:
– Vreau să mă duci în locul cutare. Dar vreau să mă duci prin locul cutare şi cutare până acolo.
Dar birjarul din Galaţi spuse:
– Nu, domnule, căci drumul cel mai potrivit este pe acolo şi pe acolo, nu pe unde zici dumneata.
– Eu nu-ţi plătesc decât dacă mă duci pe unde zic eu, spuse călătorul, nu pe unde vrei dumneata.
– Bine, voi merge pe unde zici, se învoi făţarnic birjarul.
Şi merse o bucată de drum pe unde îi spusese domnul călător.
Dar, de la o răscruce de străzi, el a luat-o tot pe unde îi plăcea lui şi nu pe unde îi spusese cel care îl tocmise.
Călătorul, văzând aceasta, a sărit uşor din trăsură şi l-a lăsat singur, să meargă pe unde îi plăcea lui.
Iar birjarul din Galaţi, stând ţanţoş pe capra trăsurii, mâna caii înainte plin de mândrie, fără să ştie că domnul îl părăsise.
Când întâlnea vreun cunoscut şi dacă acesta îl întreba cumva încotro se duce atât de mândru, birjarul arăta cu degetul cel mare înapoi, peste umăr, fără să se mai uite, şi spunea:
– Merg cu domnul…
Dar domnul nu mai era de mult în trăsura lui.
Târziu de tot, după ce se plimbase destul pe străzile oraşului şi după ce se lăudase la cunoscuţii lui că merge cu domnul, birjarul din Galaţi s-a uitat o dată înapoi ca să vadă pentru ce îl arată toţi cu degetul, uitându-se râzând a bătaie de joc la trăsura lui.
A rămas înmărmurit şi ruşinat: trăsura lui era goală…

La capătul vieţii, la capătul drumului de credinţă şi de alergare pe pământ, vai cât de mulţi se vor trezi îngroziţi şi ruşinaţi când, întocmai ca birjarul din Galaţi, vor vedea cu groază că trăsura lor e goală.
Pe tot drumul vieţii lor, ei au alergat lăudăroşi şi mândri, privind cu dispreţ la alţii şi spunând mereu la toţi: Numai noi mergem cu Domnul, mântuirea este numai la noi, Hristos este numai în „birja” noastră, numai noi Îl avem pe Domnul.
Pe când, în realitate, toate acestea sunt numai nişte lăudăroşii zadarnice.
Nesocotiţii care le spun sunt tot mai mulţi, dar, cu atât cu cât le auzim tot mai des, cuvintele lor au tot mai puţin preţ.
Astăzi nu numai în Galaţi, ci pretutindeni poţi să întâlneşti astfel de „birjari” lăudăroşi care merg ţepeni de mândrie şi răspund plini de îngâmfare şi dispreţ:
– Eu merg cu Domnul!
– Iată, Hristos este numai aici, în „birja” mea… (Matei 24, 23-26).
Iar ei merg pe căile lor, pe căile plăcute intereselor lor sau ale rătăcirii din care fac ei parte.
Au părăsit de mult căile pe care Domnul le spusese să meargă şi au luat-o degrabă pe căi străine de El şi urâte înaintea Lui.
Domnul i-a lăsat frumos să meargă pe unde le place, i a părăsit şi S-a dus acolo unde a aflat inimi smerite şi ascultătoare, care să-L urmeze pe calea învăţăturii Lui.
Căci, cu lăudăroşi şi îngâmfaţi, Domnul nu umblă niciodată. Cu cei plini de ei înşişi şi de neascultare, El nu poate locui.
Cu cei care îi dispreţuiesc pe alţii, cu cei ce râd de alţi credincioşi, Domnul nu stă.
La cei care caută să înăbuşe Lucrarea lui Dumnezeu în suflete şi în lume, Domnul nu rămâne.
Pe aceştia, Dumnezeu îi lasă să umble singuri pe unde le place şi să se laude cât doresc.
Căci, dacă nu vor avea niciodată smerenia să privească din timp în propria lor căruţă, ei se vor trezi odată, cu toată groaza şi ruşinea, goi şi pierduţi (Ier. 6, 27-30),
în ocara şi în dispreţul veşnic (Dan. 12, 2).

O, Bunule Mântuitor Iisus Hristos,
Te rugăm, dăruieşte-ne nouă şi familiei noastre duhovniceşti duhul cel smerit şi inima cea frântă, în care Tu poţi locui totdeauna cu plăcere şi cu care mergi totdeauna bucuros.
Nu ne lăsa niciodată pe vreunul să cădem în ispita mândriei, lăudăroase de sine şi dispreţuitoare de alţii, ci, uniţi prin dragoste şi ascultare cu Biserica Ta şi cu fraţii noştri, fă-ne să umblăm totdeauna în armonia colaborării sfinte cu toţi cei care Te iubesc pe Tine în curăţie şi în smerenie, pentru ca Lucrarea Ta să câştige şi în preţuire şi în roade, prin munca şi lupta fiecăruia dintre noi.
Amin.

Hristos – Învăţătorul nostru / Traian Dorz – Sibiu: Oastea Domnului, 2011

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *