„Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân.” ( Luca 19, 5)
Dorinţa arzătoare de a-L vedea pe Domnul Iisus în momentul trecerii Sale prin Ierihon îl sileşte pe Zaheu să se suie într-un sicomor. Fiind mic de statură, dorea să-L, vadă că ştia că pe acolo avea să treacă. Nemuritorul poet al Oastei Domnului, fratele Traian Dorz, în cartea Pe cărarea-nţelepciunii, ne spune: „Fericit e cel ce-ascultă şi la Domnul vrea să vină, / El dă vieţii lui iertare şi cărării lui lumină”. La chemarea Domnului Iisus, Zaheu, coborându-se din dud, L-a primit bucurându-se. Nu mai găsim în sfintele evanghelii că Domnul Iisus S-a invitat singur în vreo familie. În casa lui Lazăr, Marta şi Maria, Domnul Iisus era invitat. Dar aici se invită singur, arătând libertatea ca şi autoritatea Sa.
La profetul Isaia, cap. 65, 1, Cuvântul Domnului ne spune: „Căutat am fost de cei ce nu întrebau de Mine, găsit am fost de cei ce nu Mă căutau. Şi am zis: Iată-Mă, iată-Mă aici, la un neam care nu chema Numele Meu!” Tot în aceeaşi carte de mai sus, poetul zice: „Omul până areun suflet, o speranţă,-nvinge toate, / dacă şi-a pierdut speranţa, / chiar şi-o clipă, nu mai poate”. Iată o împlinire a profeţiei divine! Să-L invităm şi noi şi să-L primim în sufletele noastre. El aşteaptă să vină şi la noi, după cum este scris: „Iată, Eu stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc 3, 20).
Ne simţim aşa de slabi şi nevrednici să primim pe Împăratul cerului şi al pământului. Sf. Ap. Pavel, la I Corinteni 6, 17, scrie: „Cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El”. Numai aceasta este o adevărată cunoaştere a Domnului şi numai pe aceştia îi va recunoaşte şi Domnul Iisus că sunt cu adevărat ai Lui. „O, lângă Tine, Doamne, mi-e totul fericit, / dar fără Tine totul mi-e greu şi chinuit. // Când Tu eşti lângă mine, nici anii nu-mi ajung, / dar când îmi eşti departe, şi-un ceas îmi pare lung.” – scria fratele Traian, în vremurile de detenţie aspră. Zaheu era un om bogat şi bănuit că toată averea şi-a câştigat-o pe nedrept. La un astfel de om dispreţuit a venit Domnul Iisus. El vine şi la noi, chiar dacă suntem dispreţuiţi şi judecaţi de semeni şi de vecini. Să nu-L lăsăm să treacă pe lângă noi fără să-L invităm să intre în casa sufletelor noastre, dăruindu-ne bucuria întâlnirii cu El. „Ce dulce-i dragostea-Ţi frumoasă ce mă învăluie-ndelung, / din ale Numelui Tău raze, oriunde merg şi-oriunde-ajung. / Spre Tine să se-ntoarcă toate şi să Te-adore câte sunt, / că nu-i frumos Iisus ca Tine nimic în cer sau pe pământ”, spune fratele Traian prin anii grei de suferinţă. Domnul Iisus nu a dat niciodată o învăţătură fără ca mai înainte să o fi trăit El. De aceea ne arată cum trebuie să facem şi noi. Iisus a avut milă de toţi, S-a aplecat deasupra rănilor tuturor, a miluit pe cel ce-a nădăjduit în El, a îngenuncheat lângă cei suferinzi, a suferit chinuri pentru mântuirea unui suflet, a mers pe Golgota pentru a împăca pe om cu Dumnezeu, Şi-a dus crucea ca să plătească păcatele şi neascultarea noastră şi n-a murit până nu a iertat răul ce oamenii i-au făcut Lui, îndemnându-ne să facem şi noi la fel. Dar noi nu vom putea să facem la fel. Suntem slabi. Tot de la Hristos aşteptăm ajutorul milostivirii faţă de noi. Eu sunt slab, de nu mă vei întări Tu; eu sunt legat, de nu mă vei deslega Tu; eu sunt orb, de nu mă vei lumina Tu…
Ce L-a determinat pe Mântuitorul să intre în casa lui Zaheu? Zaheu era un om păcătos. Îndreptarea lui nu era posibilă decât prin Harul divin. În casa lui Zaheu, Domnul avea să-Şi arate suveranitatea Sa, a alegerii Sale. El ştia ce avea să facă din omul Zaheu. Şi văzând, toţi murmurau zicând că a intrat la un om păcătos să găzduiască. Atunci Zaheu a zis către Dânsul: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva, întorc împătrit”. Ce schimbare se poate face în viaţa fiecăruia dintre noi atunci când dorim sincer ca Domnul Iisus să lumineze casa sufletului nostru… Atunci Domnul poate să ne spună şi nouă aşa precum i-a spus lui Zaheu: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, că şi acesta este fiul lui Avraam, căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut”.
Zaheu s-a dat jos ca să-L primească pe Domnul. Facem şi noi la fel? Ne dăm jos din pomul şi din duhul mândriei? Dorim din toată inima să-L primim aşa cum L-a primit Zaheu? Toţi cârteau împotriva lui, dar nu-L interesa. El nu forţează nici o uşă, dar intră unde găseşte un suflet sincer care doreşte să-şi schimbe modul de trăire în ascultare de Cuvântul Sfânt.
Doamne Iisuse, Voia Ta este sfinţirea noastră. Vino şi ajută-ne! Rămâi pentru totdeauna în viaţa noastră.
Zahee, coboară-te degrabă! Bietul om! Câtă intimitate şi duioşie erau în aceste cuvinte. La început, Zaheu era prea jos, de aceea s-a urcat în dud. Când Domnul Iisus a ajuns la locul unde se urcase el, Zaheu era prea sus şi de aceea a trebuit să se coboare. Când Adam şi Eva, vinovaţi fiind, au auzit glasul Domnului care umbla prin Rai în răcoarea dimineţii, s-au ascuns de Faţa Domnului printre pomii grădinii. Şi a strigat Domnul: „Adame unde eşti?”. Şi a trebuit Adam şi femeia lui să vină aşa cum erau (Facere 3, 8-9).
Da, Doamne Iisuse, fă să lumineze Faţa Ta peste noi şi ne mântuieşte. Călăuzeşte-ne spre limanul dorit şi ajută-ne să facem roade vrednice în locul unde Tu ne-ai chemat şi unde ne-am întâlnit cu Tine.
Ajută-mi, Doamne, zi de zi, / neclătinat să-Ţi pot păzi, / cu dragoste pân-la mormânt, / Cuvântul Tău cel sfânt. Amin!
Slăvit să fie Domnul!
Aurel ILE
