2 Corinteni 9, 6-11
Mi-aș dori ca, atunci când citiți rândurile cuvântului acestuia, să închideți televizorul, mai ales dacă e pe Știri, să închideți – cei tineri – ,facebook-ul și să deschideți Sfânta Scriptură la cuvântul adresat de Sfântul Pavel locuitorilor din Corint. Textul Apostolului Duminicii acesteia, care se leagă de Pescuirea Minunată (Luca 5, 1-11), începe cu aceste cuvinte: „Cine seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va secera, dar cine va semăna din belșug, din belșug va secera. Fiecare să dea cum a hotărât în inima lui: nu cu regret, nici din obligație, căci Dumnezeu îl iubește pe cel care dă cu bucurie” (2 Cor. 9, 6-7). Nu, Pavel, Apostolul Neamurilor, nu vorbește de vreun acord politic și nici de vreo lege europeană, nu adresează, în numele lui Hristos, nici o cerere ultimativă, cu excepția aceluia care privește părăsirea păcatului. Bogăția pe care am tot visat-o ne-a ajuns din urmă. Avem rafturi pline „de detoate” călătorim unde vrem, cumpărăm sau ne înrobim câte unui credit cu o ușurință pe care niciodată generațiile anterioare nu au avut-o.
Suntem, părelnic, mai bogați ca niciodată. În inima noastră, în schimb, nu mai încap străinii la ananghie, nu mai încap cei flămânzi și însetați, cei care au nevoie de ajutor. Suntem creștini de lux, propovăduind Sfinții Părinți, dar nu le mai trăim viețile. Le apărăm conceptele, dar le uităm mărturia scrisă cu sânge. Ne jenăm să să fim creștini care să trăiască după cuvântul Apostolului: „Iar Dumnezeu are puterea să vă facă să prisosiți în orice har, ca să fiți mereu îndestulați în toate și să prisosiți în orice faptă bună…” (2 Cor. 9, 8) Ce am fi fără Harul lui Dumnezeu nu-i greu de închipuit. Vedem mereu cum cad imperii, de toate soiurile, citim adesea despre prăbușiri de oameni care au tot. Nu știu însă de nemurirea dată de Harul lui Dumnezeu. Ceea ce scriu nu este un apel la brațe încrucișate sau lene. Ci la omenia din noi, care este lucrarea Harului lui Dumnezeu în viețile noastre.
Apostolul Pavel scrie: „Cel ce dă sămânță semănătorului și pâine pentru hrană vă va înmulți si vouă ce ați semănat și va face să crească roadele voastre” (2 Cor. 9, 10). E un îndemn la a înțelege că zdroaba noastră, oricât ar fi de mare, poate fi rodnică numai prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. De aceea devenim penibili când ne umflăm în penele bogăției sau câte unei funcții dobândite după regula lumii, rupte adesea de regula de aur a Evangheliei lui Iisus Hristos. El ne învață că aproapele nostru este cel puțin la fel de important ca noi înșine în logica îmbogățirii în Dumnezeu. Pescuirea minunată ne dovedește aceasta. Cine este cu El în corabie, oricât de mare i-ar fi zdroaba, preaplinul vine prin lucrarea Lui. La porțile României, o mare în furtună. Sus inima, cereți Pescarului minunat să vindece fricile noastre și să ne aducă în năvodul iubirii pradă de preț. Aproapele nostru!
Pr. Constantin Necula, din ” Predici și meditații la apostolul de peste an”
