Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home În aşteptarea Învierii…

În aşteptarea Învierii…

În aşteptarea Învierii…

“Mă întreb de multe ori ce ne-am fi făcut, fiecare în universul lui, fără credinţa într-o lume mai bună, mai justă, adică în adevărata viaţă spre care ne îndreptăm şi-n care vor dispărea lacrimile, suspinele, durerile şi nedreptăţile…”

Citat dintr-o scrisoare pe care a trimis-o la 25 martie 1989 Nicole Valery-Grossu unei prietene. Şi tot ea nota pe ultima pagină albă a Bibliei sale, la 1 iunie 1987 , după ce citise psalumul 143: “Mi-e inima uscată de dor şi nevoia de Iisus…”

Citind cele de mai sus, probabil că unii se întreabă: dar cine este Nicole Valery-Grossu?!… Ne-a dezvăluit existenţa ei şi lupta ei anticomunistă, în urmă cu câţiva ani, Cicerone Ioaniţoiu, într-o carte ce i-a dedicat-o cu subtitlul: “O lumină în bezna exilului românesc,” editată de Fundaţia “Memoria”.

Pe scurt spus, a fost o femeie deosebită, extrem de evlavioasă, născută Bruteanu, la Turnu Măgurele în 1919, care a făcut parte, împreună cu soţul ei, Sergiu Grossu, din “Oastea Domnului”. Dar a debutat în viaţă ca redactor la ziarul PNT-ului, “Dreptatea” , apoi a fost un timp secretara lui Iuliu Maniu, după care a lucrat la o societate franceză-română care i-a înlesnit multe deplasări la Paris.

Sigur, noul regim comunist venit la putere n-a iertat-o şi a condamnat-o şi pe ea la 4 ani de închisoare, unde comportamentul ei extrem de uman, modul în care ştia, cu bunătate, să sară în ajutorul celor fără de speranţă, sau bolnavi au fost, pentru multe deţinute, ca un balsam. Chiar pe şefa închisorii a înfruntat-o cu blândeţe, convingând-o că, printr-un tratament mai uman al deţinutelor o va face mai ascultată şi chiar stimată decât pozând, cu o figură fioroasă şi crispată, în diavol. Ceea ce, culmea, aceasta a înţeles şi a mai lăsat din răbufnirile ei agresive faţă de deţinute.

Era atât de credincioasă încât în timpul anchetei de la Securitate, anchetă extrem de dură, a răbdat totul cu stoicism, spunându-şi tot timpul când biciul călăului îi însângera corpul: “Dumnezeu este cu mine, nu mă tem de nimic. Ce pot să-mi facă nişte oameni?!”

După una din deplasările la Paris, împreună cu soţul, Sergiu Grossu, deplasare înlesnită şi de vizita generalului Charles de Gaulle (1968) de la Bucureşti, cei doi au hotărât să rămână acolo şi să iniţieze o campanie de lungă durată împotiva comunismului, scriindu-i un memoriu preşedintelui SUA de atunci, R. Nixon, despre realităţile din România.

Apoi au început să editeze revista “Catacombes”, înfiinţând şi o asociaţie creştină, denumită “Acţiunea evanghelică pentru Biserica Tăcerii”, lansând şi o vibrantă chemare în favoarea credincioşilor asupriţi din România”.

Dar lupta lor nu s-a limita la atât. Ei, cu sprijinul multora din exil, au trimis ajutoare unor săraci din România, Nicole Valery-Grossu “inventînd” un sistem practic şi eficient: căutând personalităţi din România, deplasate la Paris cu treburi profesionale, le înmâna franci francezi, ei urmând să doneze în România echivalentul persoanelor indicate de ei. Iar beneficiarii erau sfătuiţi să confirme printr-o ilustrată sau printr-o carte poştală deschisă astfel: Vă salutăm cu Psalmul 5, sau 10 sau 15, după sumele primite de 5.000, 10.000 sau 15.000 lei.

Apoi au urmat chiar pachete. Un bilanţ găsit între evidenţele ei în decembrie 1985 s-a constata că expediase în ţară 122 de pachete şi un total de 25.116 franci francezi, beneficiarii fiind oameni sărmani din Arad, Cluj, Iaşi, Satu Mare etc., unii fiind azi cunoscuţi şi cu numele: Stelian Nicolosu din Hunedoara, Cristean Oprean din Simeria, Traian Dorz din Beiuş, Moise Velescu din Arad etc.

A decedat în 1996 la Paris, lăsând cu “limbă de moarte”, cum se spune, să fie înmormântată în România, lângă părinţii ei, la Bucureşti. Dorinţă pe care Sergiu Grossu i-a îndeplinit-o, aducându-i rămăşiţele pământeşti la Bucureşti… O viaţă de creştin adevărat, căreia îi aducem acum, în prejma sfintelor sărbători de Paşti, omagiul nostru postum pentru tot ceea ce am învăţat de la ea, femeie ce părea trimisă pe pământ din lumea sfinţilor.

Sau a fost chiar aşa?!!

de Virgil Lazăr, articol preluat din Ziua de Cluj.

error

Author: admin

Comentarii

  1. Slavit sa fie Domnul ! M-a impresionat mult acest suflet curajos, eu cred ca a fost omul lui Dumnezeu. Dumnezeu cerceteza sufletele, El cunoaste, cum sa lucreze cu fiecare in parte. Am vazut si eu un filmulet de scurt metraj ,,Binecuvantata fii inchisoare” daca nu cumva este vorba de aceeaiasi persona. Rar asa suflete. Numai lucrarea lui Dumnezeu este.

    Ma alatur si eu si inalt o rugacine catre Dumnezeu pentru acest suflet curajos. Dumnezeu sa-i dea mantuire .
    Amin

  2. Da, este vorba de aceaşi persoană, care a scris cartea “Binecuvântată fii închisoare”. Apoi a fost făcut un film.

    Slăvit să fie Domnul!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!