12 martie – Psalmul 34, vers 1
A putea să binecuvintezi pe Dumnezeu în orice vreme
şi a-L putea lăuda în orice loc
şi în orice stare
este dovada unei mari şi adevărate vieţi de credinţă.
Dovada unei adânci şi sănătoase cunoaşteri a Lui…
Căci în mod obişnuit oamenii numai în vremi liniştite, îmbelşugate şi plăcute îşi îndreaptă — şi numai uneori — gândul cu binecuvântare şi mulţumire spre Dumnezeu…
Cuvântează-bine despre El numai când El le dă.
Când îi ajută.
Când îi izbăveşte.
Abia atunci îşi mai aduc oamenii, câteodată şi grăbit, aminte ca buzele lor să binecuvinteze pe Domnul.
De aceea a binecuvânta pe Domnul în orice vreme,
fie vremea de necaz sau de bucurie,
fie de grea încercare sau de mare fericire,
fie de strâmtorare şi singurătate,
fie de libertate şi comuniune —
nu este un lucru uşor
şi nu des se poate întâlni aceasta printre oameni.
În vremea de rugăciune şi de sărbătoare,
de biserică şi de meditaţie,
poate mai binecuvântăm unii pe Domnul
şi mai lăudăm câteodată Numele Lui…
Dar în vremea muncii,
în vremea ocupaţiilor,
în «cealaltă vreme a vieţii noastre»,
de peste zi şi de peste noapte,
oare de câte ori gândul nostru şi faţa noastră se înalţă binecuvântat şi binecuvântător spre Dumnezeu pentru câte binefaceri primim de la El?
Orice vreme în care binecuvântăm Numele Domnului este o vreme câştigată fericit pentru noi.
Cu cât sunt mai dese aceste izbucniri de mulţumire şi de laudă ale inimii noastre pentru Numele Lui,
cu atât mai multă lumină se va revărsa peste viaţa noastră în orice loc
şi peste cealaltă vreme a noastră
şi peste celelalte ocupaţii ale noastre.
Şi cu atât mai mult vom lumina şi noi în jurul nostru.
Fiindcă ori de câte ori noi binecuvântăm pe Dumnezeu, binecuvântarea aceasta se reîntoarce, trimisă de la El, mai grabnică şi mai mare, asupra noastră.
Ori de câte ori gura noastră este ocupată cu laudele lui Dumnezeu este ferită de ispita de a se lăuda pe sine
sau de a lăuda pe oameni
sau de a lăuda păcatul
sau de a se lăuda cu ceea ce este chiar de ruşine
sau de pagubă.
Suflet preaiubit, oricât de ocupat ai fi tu cu treburile tale
sau cu necazurile tale
sau cu plăcerile tale,
nu-ţi ocupa vremea şi gura lăudând altceva!
Ci, trezindu-ţi mintea, laudă pe Domnul şi binecuvintează Numele Lui!
O, de câte ori auzim cu tristeţe, chiar pe unii mai credincioşi, vorbind atâta vreme despre orice
şi având gura plină de laude pentru toate ale lor, pentru copiii lor, pentru avutul lor, pentru toate —
dar aşa de rar se aud din gura lor laude şi binecuvântări pentru Dumnezeu!
Noi, fraţilor, să nu fim de jos şi pe jos,
ci de Sus şi pe Sus!
Mai mult decât să ne lăudăm cu copiii noştri
sau cu casele noastre
sau cu hainele sau cu izbânzile noastre,
să ne lăudăm cu Dumnezeul nostru
şi să-L binecuvântăm pe El pentru toate acestea.
Căci, dacă nu ni le-ar da El — şi nu ni le-ar păstra El — noi n-am avea nimic din toate acestea!
