Pe Taborul Schimbării la Faţă, vedem lumină şi strălucire; în Ghetsimanii durerii, noapte întunecoasă; acolo, fericire cerească – aici, fiori de moarte; acolo, vocea plină de iubire a Tatălui: „Acesta este Fiul Meu cel iubit“ – aici tăcerea mută a Părintelui care S-ascunde; acolo, apostolii în extaz de fericire – aici, ucenicii deznădăjduiţi şi întristaţi; acolo, strălucitoarea auroră a schimbării la faţă – aici, amurgul cu umbrele suferinţei; acolo, ceasuri de fericire şi bucurie – aici zile grele de întuneric, de chin şi suferinţă.
Taborul este muntele pe care nu ne este îngăduit să rămânem. El este o pregustare a slavei care urmează după noaptea durerii din Ghetsimani şi crucea morţii de pe Golgota. A te opri la Tabor, înseamnă drumul jumătate. Câţi nu sunt care păstrează amintirile bucuriilor din trecut, cu amărăciunea că nu mai sunt. Ei nu vor să intre în Ghetsimani. Încercarea li se pare o lucrare a diavolului. Ei nu pot pricepe că nu era cu putinţă să se facă trei colibe pe Tabor, pentru că nu poate carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu.
Dragă suflete, dacă ai fost cu Domnul pe Tabor, dacă acolo îţi aduci aminte că ai trăit clipe măreţe, crede-mă, faci o mare greşeală, trăind în regretul clipelor, când tocmai încercarea prin care Dumnezeu te-a rânduit să treci, a fost poarta şi calea (Mt 7, 14) prin care trebuia să treci la veşnicia slavei. Acolo ai gustat ceea ce ţi s-a făgăduit că vei avea dacă… vei suferi cu adevărat împreună cu El… (Rom 8, 17)
Dar, noaptea Patimilor sperie grozav carnea şi sângele. Este un ciocan care sfarmă chiar şi hotărârile cele mai straşnice; o înfricoşare care ucide chiar şi cele mai îndrăzneţe vitejii. Câţi din cei care au spus: „Pentru Tine merg şi la moarte“, au rupt-o la fugă, atunci când au văzut că ar putea să se întâmple chiar aşa. Aşa se face că lângă Cruce nu mai sunt trei ca pe Tabor, ci numai unul.
Cititorule credincios! Eşti tu cel de lângă cruce sau ai fugit în clipa când ai văzut lanţuri, suliţe şi săgeţi?
Calea crucii şi lucrarea Crucii nu pot fi înţelese de omul firesc. Ea este o taină pe care numai credinţa o întrezăreşte.
Ghetsimanii este o încercare grea. Aici nu mai este strălucire şi fericire ca pe Tabor, ci întuneric, lacrimi şi sudori de sânge, dovezile cele mai tari pentru adeverirea unui chin ca de moarte.
Dar, cititorule iubit, dacă vrei să ajungi la bucuria şi pacea Împărăţiei lui Dumnezeu, nu poţi ocoli nici Ghetsimanii, nici Golgota. Trebuie să treci pe acolo. Dacă vrei să-L urmezi pe Mântuitorul, vei avea bucurii fără seamăn, pe care nu le pot avea niciodată cei din lume. Dar, crede-mă, dacă intri în slujba Lui şi eşti credincios, nu vei fi scutit de încercări şi dureri. El Însuşi ne-a spus: „În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea“ (In 16, 33).
Da! Îndrăzniţi! Înainte! Slava veşnică este partea tuturor celor care au luptat, au suferit şi au biruit în El şi cu El.
O, Doamne Iisuse, ne-ai făcut o mare cinste, nouă nemernicilor, chemându-ne să Te urmăm! Îţi mulţumim pentru aceasta. Tu ai dat şi dai odihnă inimilor noastre obosite. Ne-ai dat pacea şi ne-ai arătat că jugul Tău este bun şi sarcina Ta, uşoară. De bucurii nespuse ne-ai făcut parte. Ne-ai îndulcit inimile cu dragostea sfintelor bucurii de pe Taborul strălucirii şi al slavei. Dar Tu ne-ai arătat,. prin viaţa Ta şi prin Cuvântul Tău, că în lume vom avea necazuri, prigoane, dureri şi multe suferinţe. De aceea, Te rugăm, Doamne, rămâi cu noi întotdeauna şi mai ales în vremea încercărilor ne mângâie prin harul Tău, ca nici unii dintre noi să nu dea înapoi în faţa suferinţelor, ci să mergem pe urmele Tale până la sfârşit, suferind, luptând şi biruind, ca să putem trece apoi la Tine, unde este Patria bucuriilor veşnice.
Din noaptea deznădejdii – în dimineaţa bucuriei. „Tot aşa şi voi: acum sunteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră“ (In 16, 22).
Grele şi triste zile au trăit ucenicii în timpul Patimilor Mântuitorului. Trei zile, cât veacul de lungi – pentru inimile lor îndurerate – au fost petrecute în cea mai amară noapte de îndoieli, deznădejde şi tristeţe. Ca nişte lumini stinse, stăteau fără nici un rost… Soarele nu mai era pentru ei şi nici o stea de nădejde nu mai licărea în noaptea întristării lor… Toate bucuriile şi fericirea trecutului sunt un vis plăcut care s-a topit în prezentul plin de jale, frică şi nelinişte. Viitorul? Nici unul! Ci doar întunericul ce-i învăluie şi-i umple de groază şi nesiguranţă.
Deodată, în mijlocul acestui întuneric sufletesc, apare o Lumină: Domnul Iisus, Mântuitorul lor scump, şi le spune cu gingăşie şi dragoste: „Pace vouă!…“
Îşi poate închipui oricine bucuria naufragiaţilor bătuţi de furtuna îndoielilor şi a durerii, când portul bucuriei şi al păcii le apare în faţă! Nici nu le venea să creadă! E vis sau aievea? Nu cumva este o nălucire? O înşelare? O amăgire? Nu! nu! Este El! Făptura Lui, care-i umple de pace şi bucurie. Iată, în mâinile şi picioarele Lui, semnele cuielor care L-au ţintuit pe cruce. El este! A fost mort, dar a înviat! Nu ne-a spus-o El de-atâtea ori? Şi noi n-am fost în stare să credem!… Acum, E1 a biruit moartea şi este viu. Viu, în vecii vecilor. Înţelegem acum că El va rămâne cu noi… „Şi ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul“ (In 20, 20). De-acum nimeni şi nimic nu le va mai răpi această bucurie şi pace. Dragă suflete, poate şi tu ai avut clipe şi zile când ai rămas singur. Poate păcatul te-a aruncat şi pe tine pe stâncile ascuţite ale munţilor îndoielii şi ai răcelii sufleteşti. Necredinţa şi nepăsarea te-au dus în întunericul tristeţii şi al deznădejdii. Disperat, deznădăjduit te-ai zbătut şi te zbaţi în frământările şi durerile morţii. Ai vrea să plângi şi nu poţi. Ai vrea să te rogi şi nu eşti în stare. Întunericul te înconjoară din toate părţile şi tu eşti ca o luminiţă stinsă de vânt. Cât de grozav lucru este ca să fii singur, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume! (Efes 2, 12). „Dar pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu“ (Ps 42, 11).
Suflete drag, inimă încuiată în casa durerii şi legată în funiile fricii şi ale deznădejdii, îţi aduc o veste bună: Hristos a înviat! Deschide ochii şi vezi-L! Iată, a venit la tine spunându-ţi: Pace ţie! Bucură-te! Crede împotriva tuturor îndoielilor tale, crede împotriva oricărei nădejdi, aşa cum a crezut Avraam, în Acela care a fost dat la moarte din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi (Romani 4, 18-25). Auzi! prin moartea şi învierea Lui suntem mântuiţi, salvaţi din moarte şi păcat. Ce te împiedică de a crede aceasta? Trageţi toate clopotele bucuriei: Hristos a înviat şi nouă ne-a dăruit viaţă veşnică.
Pune capăt îndoielilor tale! Bucură-te, prin credinţă, că El a înviat, ca să pună capăt tuturor păcatelor, slăbiciunilor şi neputinţelor tale. În Hristos ai mântuirea. În El ai biruinţa. Înţelegi tu, suflete, ce înseamnă că El a înviat? Înseamnă că tu nu mai mori… că de acum păcatul nu va mai stăpâni asupra ta… că poţi să te bucuri de biruinţă în fiecare zi… că eşti copil al lui Dumnezeu… că eşti moştenitor împreună cu Hristos… că ai un loc pregătit în slavă… că, dacă Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său pentru tine, totul vei primi împreună cu El. Cerul şi pământul sunt ale tale. În curând vei domni împreună cu Domnul Iisus Hristos. Înţelegi ce înseamnă aceasta?… Fii încredinţat: Acestea nu sunt poveşti. Ci adevăruri scumpe ale lui Dumnezeu. Făgăduinţe date ţie ca să fii fericit! fericit!…
Primeşte-L astăzi pe Domnul Iisus în casa ta, suflete scump, şi bucură-te, căci după noaptea suferinţei Soarele a răsărit. S-a sfârşit orice durere… Cântă şi fii fericit.
Ioan Marini
Gânduri creştine (vol. 2)
