,,Încă puţin somn… încă puţină odihnă”(Pilde 24,33)
Încă puţin… numai puţin şi apoi mă întorc la Dumnezeu…
„Încă puţin somn! — zice leneşul — încă puţină odihnă, să mai încrucişez mâinile puţin ca să mă odihnesc” (Pilde 24,33).
Ce bine a cunoscut înţeleptul Solomon pe omul cel leneş.
Căci aşa e leneşul; el nu se leapădă de lucru, vrea şi el să fie harnic, dar tot amână lucrul cu parola: „încă puţină odihnă şi apoi mă voi scula ca un urs şi voi lucra îndoit de mult”.
Numai că „ursul” acesta nu prea iese din bârlog, ci doarme mai departe „îndoindu-şi” doar somnul şi lenea şi îşi umple ţarina de bălării şi casa de sărăcie.
Aşa e şi lenea cea duhovnicească.
Omul, de regulă, nu se leapădă de chemările mântuirii.
Spune că vrea să se întoarcă la Dumnezeu.
Îşi pune gând bun să se întoarcă la Dumnezeu, dar îşi tot amână lucrul mântuirii cu ispita: „să mai dorm puţin… numai puţin… ah, ce dulce-i somnul plăcerilor, numai puţin să mai dorm şi apoi mă apuc de lucrul mântuirii”.
Satan are însă grijă ca acest „încă puţin” să nu mai fie gata.
Te apropii de tânărul care doarme în somnul şi lenea păcatelor şi îi strigi: tinere! scoală-te! ţi s-a umplut ogorul de urzici şi bălării, pune mâna pe plug! — însă el îţi răspunde îndată: prietene, ai dreptate, dar prea devreme m-ai trezit… soarele vieţii mele abia acum a răsărit… mai lasă-mă să dorm puţin… mai lasă-mă să-mi trăiesc şi eu viaţa… mă voi scula apoi şi cu toate puterile am să mă pun pe lucru…
Îl trezeşti mai târziu, colea către „amiazi”, către „amiaza” vieţii lui — dar el îţi răspunde: păi tocmai acum ţi-ai găsit să mă trezeşti? nu vezi ce căldură e afară?… acum e prea cald pentru lucru. Şi apoi e şi ceasul de amiazi când toată lumea mănâncă şi se odihneşte… Mai lasă-mă puţin şi pe mine să mă odihnesc la umbră şi să mănânc… Ah, e aşa de bine la umbra plăcerilor… nu mă scoate chiar acum în arşiţa şi soarele Evangheliei… Mai lasă-mă puţin… mă scol eu mai târziu.
Îl trezeşti mai târziu, colea mai „de seară”, mai spre seara vieţii lui — şi el îţi răspunde: păi acuma e prea târziu… nu vezi că se lasă soarele şi amurgul?… Ce mai pot lucra eu acum până diseară?… Doar n-o să merg eu la lucru când toată lumea se întoarce de la lucru… acum vine seara, vine bătrâneţea — şi trebuie să mă pregătesc de somn şi odihnă.
Şi iată aşa înşeală satana pe om cu lenea şi cu parola: „încă puţin — numai puţin”.
Eu am cunoscut un om care sunt acum şase ani de când îmi spune mereu că vrea să intre în Oaste, dar de şase ani îl ţine satan afară la uşă cu ispita: „încă puţin, numai puţin… să mai dorm puţin, să mai păcătuiesc puţin… O! e aşa de dulce somnul păcatelor. .. să mai dorm puţin, c-apoi am vreme şi de Oaste”…
Dar o, nebunule,de ce grăieşti aşa?
Socoata ta e socoata lui satan, căci până mâine dimineaţă poţi să fii în sicriu şi în pământ.
Şi atunci vei pleca la iad, ducând cu tine şi gândul tău cel bun de a intra în Oaste.
Cineva spunea că drumul spre iad e pardosit tot cu gânduri şi hotărâri bune pe care omul le-a tot amânat până când, pe urmă, a plecat cu ele… la iad.
„Astăzi de veţi auzi glasul Meu nu vă învârtoşaţi inimile voastre”, — zice Cuvântul lui Dumnezeu (Evrei 3,15), dar din acest „astăzi” satan face „mâine”, „mâine”.
„Trezeşte-te cela ce dormi” (Efeseni 5,14).
Trezeşte-te cela ce dormi în somnul lenei şi al păcatelor.
Trezeşte-te azi, căci ca mâine poţi fi în mormânt.
Iar dacă te-ai trezit, trezeşte-i şi pe alţii.
Trezeşte pe copilul tău, pe soţul tău, pe vecinul tău, pe deaproapele tău.
Sărmanul! el doarme de vreo 40—50 de ani. A dormit destul; trezeşte-l!
Trezeşte-i cu cântările tale, cu Biblia ta, cu vorbele tale şi mai ales cu purtările tale.
Tulbură-i mereu somnul şi nu-l lăsa în pace.
Zvârle mereu cu pietre în fereastra conştiinţei lui şi stai mereu de el până ce îl vezi că se scoală şi pune mâna pe „lucru”.
Trezeşte-te cela ce dormi!
Treziţi-vă cei ce dormiţi!
N-auziţi că strigă şi cerul de sus! treziţi-vă!
Prin semne şi arătări înfricoşate, cerul de sus strigă azi mai tare ca oricând: treziţi-vă!
Trăim vremuri grele dar binecuvântate, căci Duhul lui Dumnezeu ne scutură mai tare ca oricând, strigându-ne: treziţi-vă!
Treziţi-vă îndată până ce nu soseşte focul şi prăpădul.
Trezeşte-te cela ce dormi!
Trezeşte-te înainte de a veni să te trezească moartea, judecata şi iadul.
Căci odată şi odată se vor trezi toţi oamenii.
Dar vai celor pe care îi va trezi moartea şi Judecata.
Şi ferice de cei pe care îi trezeşte Duhul Sfânt şi care, scuturaţi din somn, aleargă plângând şi căutând mântuire.
Părintele Iosif Trifa
din volumul „Munca şi Lenea”
