1. Dintre cei veniţi la Domnul fără sinceritate şi smerenie se nasc fiii lui Alexandru Căldăraru, tulburătorii care umblă numai cu pâri şi cu răzbunări împotriva fraţilor.
Ei se împotrivesc oricărui cuvânt sau oricărei ascultări iubitoare.
Şi trăiesc numai după capul şi după plăcerea lor, fără să le placă a mai preţui pe nimeni (II Tim 4, 14-15).
Iar când cineva îi mustră sau îi sfătuieşte, nu vor să primească, ci devin duşmănoşi, împotrivitori şi vrăjmaşi ca tatăl lor, satana.
Aceştia se pun oricând în slujba ucigaşilor, pentru a-şi ajunge scopul lor vinovat.
Lucrarea lor este aşa ca ei, iar ucenicii lor ajung şi ei la fel.

2. Când veţi observa pe cineva în duhul lui Diotref, fiţi uniţi şi împotriviţi-vă lui.
Dacă bietul suflet dornic de laudă şi de întâietate se va căi de păcatul său şi se va smeri, aţi scăpat un frate de la moarte şi o adunare de la robie.
Dacă nu vrea, va trebui să vă scuturaţi cât mai grabnic de lanţurile lui, căci voi trebuie să fiţi slobozi de oameni, ca să puteţi fi robi numai ai lui Hristos.

3. Când veţi băga de seamă că cineva are duhul lui Dima, iarăşi căutaţi să-l treziţi prin înştiinţări.
Dacă va asculta şi va căuta să-şi câştige pâinea muncind în linişte
şi va da dovadă de înfrânare şi evlavie,
sufletul primejduit va fi salvat de la prăbuşire.
Dacă nu, cu cât veţi scăpa mai repede de el, cu atât va fi mai bine şi de voi, şi de el.
Dragostea de lumea aceasta tot îl va despărţi de voi dacă dragostea lui Hristos nu-l poate despărţi de lume.

4. Dar când veţi băga de seamă că cineva are duhul lui Alexandru Căldăraru, atunci trebuie să fiţi şi mai cu grijă,
căci acesta este duhul cel mai primejdios şi mai păgubitor în Lucrarea lui Dumnezeu.
Diotref e rău, desigur, dar el e singur şi caută să rămână singur. Dacă se nimiceşte el, se nimiceşte numai un singur suflet.
Dima, la fel, nici el nu pleacă cu multe.
Dar Alexandru e mai rău decât toţi, pentru că el nu se mulţumeşte să stea, sau să plece, sau să lucreze numai singur,
ci va umbla, va alerga şi va căuta după cât mai mulţi partizani, după cât mai mulţi aderenţi,
spre a-şi face partidă şi a lupta cu vrăjmăşie, cu ură şi cu răutate împotriva Lucrării curate din care nici nu vrea să plece şi în care nici nu vrea să se îndrepte.

5. Oricând se va ivi un astfel de duh, un astfel de om al dezbinării şi împotrivirii printre voi, fiţi cu grijă, fraţi lucrători, – şi voi, toţi copiii lui Dumnezeu.
Nu-l înconjuraţi în nici un fel şi nu-l urmaţi nici unul,
nu-l chemaţi la voi şi nu vă duceţi la el.
Rupeţi orice legătură cu el
şi oricine ar fi fost el înainte, orice mare dar să fi avut, nu-l mai ascultaţi şi nu-l mai încurajaţi în lucrarea lui de dezbinare şi de nimicire,
spre a nu vă face părtaşi cu el la uciderea Lucrării lui Dumnezeu şi la pedeapsa lui.

6. Un astfel de om numai dacă se va căi aspru şi în faţa tuturor celor care i-au cunoscut abaterea,
dacă îşi va recunoaşte sincer şi cu durere că a păcătuit,
dacă îşi va cere iertare Lucrării întregi
şi dacă va face înnoirea legământului în faţa tuturor,
atunci să fie iertat. Abia atunci întoarcerea lui va fi adevărată.
Însă de când mă ştiu eu, nici unul din aceştia nu s-a mai întors aşa la Dumnezeu şi la fraţi.
Dar chiar dacă va fi vreunul care să se întoarcă astfel,
încredere şi preţuire trebuie să i se mai dea numai în măsura în care se va dovedi, prin felul cum se întoarce, că este sincer şi după dovezile pe care le va da că poate fi smerit,
după trecerea unui timp destul de lung.

7. Numai astfel se va face din nou vrednic de încredere şi preţuire în Lucrarea Domnului, printr-o sinceră smerenie şi ascultare, adică prin aceste însuşiri din lipsa cărora s-a prăbuşit în ispite şi păcat.
Lucrarea în care suntem este a lui Dumnezeu şi nici unii dintre noi nu avem dreptul să o facem fără băgare de seamă şi fără grijă, dacă nu vrem să avem parte de blestem (Ier 48, 10).

8. Lucrarea lui Hristos este răscumpărată cu preţul cel Mare al Sângelui Său
şi este păstrată prin jertfele şi suferinţele marilor Săi slujitori
şi prin lacrimile şi ostenelile celor ce şi-au dat pentru ea viaţa şi inima lor.
Ea este Lucrarea Duhului Sfânt, Care prin ea aduce la mântuire sufletele alese.
Şi de aceea trebuie ca ea să rămână curată şi în urma noastră, după cum curată a fost înainte, când noi am aflat-o şi când am primit-o de la înaintaşii noştri.

9. Oricine se va face vinovat de întristarea Lucrării Domnului sau de întinarea ei,
sau de dezbinarea şi de abaterea ei de la învăţătura şi de la credinţa dintâi, acela păcătuieşte împotriva Viului Dumnezeu Veşnic.
Şi Viul Dumnezeu Veşnic să-l judece, dacă nu se va pocăi la timp, oricine ar fi el.
Şi să-i judece tot aşa şi pe cei care îl vor sprijini pe cel vinovat.

10. Ferice de voi, care vă străduiţi să fiţi găsiţi credincioşi în lucrul încredinţat vouă, făcând Lucrarea Domnului cu mâini curate, cu cuget curat şi cu o viaţă curată…
Voi niciodată nu veţi ajunge să-i faceţi rău.
Ferice de lucrarea care vă are!

Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”