Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Învățătură despre Taina Sfântului Botez și a Mirungerii ( II ) – EXPLICAȚIA PRACTICĂ A SLUJBEI BOTEZULUI

Învățătură despre Taina Sfântului Botez și a Mirungerii ( II ) – EXPLICAȚIA PRACTICĂ A SLUJBEI BOTEZULUI

Învățătură despre Taina Sfântului Botez și a Mirungerii ( II ) – EXPLICAȚIA PRACTICĂ A SLUJBEI BOTEZULUI

Părţile principale ale Sfântului Botez

Prima parte din slujba Sfântului Botez o formează lepădările de satana sau exorcismelecare sunt rugăciuni de alungare a duhurilor necurate. Sfințirea copilului prin Botez se face după ce din sufletul său a fost alungată orice lucrare necurată, pentru ca în el să se sălășluiască Duhul Sfânt.

Nașul rostește de trei ori, în numele copilului: „mă lepăd de satana și de toate lucrurile lui…”, stând cu fața către apus, ceea ce simbolizează împotrivirea sa față de lucrările celui rău. Lepădarea de satana şi de toate lucrurile lui trebuie să se regăsească în modul cel mai real şi în viaţa nașilor, pentru ca făgăduinţa lor să nu fie doar o declaraţie verbală.

Unirea cu Hristos și rostirea Crezului se fac apoi întorşi cu fața spre Răsărit, pentru că Hristos este „Răsăritul cel de Sus”. Unirea cu Hristos se mărturiseşte prin rostirea Crezului, care trebuie rostit pe de rost de naşi, de părinţi și de ceilalți participanți.

A doua parte a Botezului o formează sfinţirea apei şi turnarea untdelemnului sfinţit, de trei ori, în cristelniţă.

Apa și cristelnița semnifică mormântul în care a fost îngropat Mântuitorul și locul de unde a înviat, iar uleiul binecuvântat, numit „untdelemnul bucuriei” – cu care este uns pruncul înainte de afundare – arată că prin încreștinare pruncul devine „uns al Domnului”.

A treia şi cea mai însemnată parte a Botezului o formează afundarea întreită în apă și rostirea de către preot a cuvintelor: Se botează robul/roaba lui Dumnezeu (…) în Numele Tatălui – Amin, și al Fiului – Amin, și al Sfântului Duh – Amin”. Astfel mărturisim că temeiul credinței noastre este Dumnezeu în Sfânta Treime și că prin Botez murim împreună cu Hristos și înviem cu El.

Simbolistica obiectelor folosite la Sfântului Botez

Pânza albă în care este înfășurat pruncul imediat după Botez, simbolizează haina luminoasă a sufletului, spălat de păcate, care a devenit de acum biserică sau locaş a lui Dumnezeu. În apa sfințită se sfințește și cruciulița pe care copilul o primește în dar de la nași pentru a-și aminti de cuvintele din Evanghelia după Marcu, cap. 8, 34: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”

Lumânarea – pe care o aprinde preotul după scoaterea din apă a pruncului și pe care o țin nașii – arată lumina harului primit la Botez, dar și lumina faptelor bune, pe care cel botezat este chemat să le împlinească.

Taina Mirungerii urmează imediat după botezul pruncului. Prin punerea mâinii preotului în timpul citirii rugăciunii, prin rostirea cuvintelor „pecetea darului Sfântului Duh” și prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir, cel nou botezat primește bogăția darurilor Sfântului Duh. Sfântul Mir are în compoziție ulei de măsline amestecat cu aromate, care arată mulțimea darurilor duhovnicești pe care cel botezat le primește. Ungerea se face în semnul Sfintei Cruci, pecetluind toate simțurile. Prin darurile Duhului Sfânt noi primim puterea de a duce o viață creștinească, de a ne opune răului și păcatului și de a săvârși binele.

Înconjurarea mesei și a cristelniței de trei ori, în numele Sfintei Treimi, arată că începând de la Botez, viața oricărui creștin trebuie să aibă în centru Evanghelia (Cuvântul lui Dumnezeu) și Crucea, adică jertfa. Nu putem fi creștini decât împlinind poruncile Evangheliei și purtându-ne crucea. Nu casa, serviciul și banii sunt scopul vieții noastre, ci împlinirea voii lui Dumnezeu prin dragoste şi jertfă de sine.

La slujbă, urmează citirile biblice: Apostolul și  Evanghelia. În final, preotul taie câteva fire de păr de pe capul pruncului, în semnul Sfintei Cruci, simbolizând dăruirea totală a celui botezat lui Dumnezeu, ca și primul act de jertfă adusă lui Hristos, din partea copilului.

În final, pruncul îmbrăcat în haină luminoasă este dus în faţa Sfântului Altar, unde preotul îl împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Astfel noul botezat primeşte deodată trei Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea şi Sfânta Împărtăşanie.

Așa cum o floare curată și frumoasă moare fără soare și apă, tot la fel şi sufletul copilului poate muri duhovnicește dacă este lipsit de hrana unei vieți creștinești, care stă în răspunderea părinților și a nașilor. De aceea părinţii şi naşii trebuie să fie foarte conştienţi de responsabilitatea pe care o au faţă de pruncul botezat.

sursa:http://www.mitropolia-ro.de

 

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!