Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home IOV Şi Iovul secolului XX

IOV Şi Iovul secolului XX

IOV Şi Iovul secolului XX

Iov!

Acest nume are o mulţime de înţelesuri. Numele Iov înseamnă: urmărit, duşman, plângător, îndreptat, pocăit, suflare.

Citirea cărţii lui Iov ajută foarte mult la formarea omului, la înţelegerea rostului suferinţelor în viaţa omului, la înţelegerea în general a suferinţelor la care poate fi supus un om. Şi mai ales asupra adevărului că nici un fir de păr din capul nostru nu cade fără voia lui Dumnezeu. Că nici cel mai neînsemnat amănunt din viaţa noastră nu este lipsit de interes pentru Cel Veşnic Sfânt şi a toate ştiutor.

Fila galbenă (a rev. C. M.), de unde am desprins relatările care urmează, ni-l descrie pe Iov ca pe un om fără prihană, curat la suflet şi temător de Dumnezeu.

El poseda o mare avere, de care se bucura împreună cu nevasta şi copiii lui.

Dar iată că Dumnezeu, provocat de Satana, permite ca, prin cumplitele nenorociri şi suferinţe succesive şi crescânde, să pună la încercare virtutea bunului Iov. Astfel este lovit, rând pe rând, întâi în avutul său, care este nimicit, apoi în familia sa, care piere în flăcări (mai puţin soţia) şi, în fine, în sănătatea sa, printr-o boală crâncenă şi dezgustătoare.

Iov suportă toate suferinţele cu o neclintită credinţă, fără a încerca să judece destinul, dar având cunoştinţa totalei lui închinări în faţa Legilor Divine.

Atunci însă, când, la început, prietenii lui, prin şapte zile de tăcere, apoi prin discursurile lor, caută să-i dovedească faptul că nenorocirile şi suferinţele sunt pedepse, dovezi de netăgăduit că cei peste care ele cad trebuie să fi păcătuit – fie că păcatul săvârşit este vădit, fie că este ascuns – şi vor să-l convingă să ceară iertare, Iov se justifică în faţa dreptăţii Divine.

Iov cere să se facă dreptate!

Până la capăt!

Considerându-se nevinovat, cere să i se restituie tot ce i s-a luat. El înţelege să supună unui proces în toată regula cererile sale, să-şi apere nevinovăţia.

Este de acord ca Dumnezeu să fie judecător, acuzator şi martor.

Speranţa şi încrederea depăşesc îndoiala şi teama, pentru că e sigur că, dacă Dumnezeu (nu omul) Se va arăta, spre a-i da prilej să se justifice de purtarea sa înaintea Lui şi să-i descopere cauza pentru care El, Dumnezeu, îl face să simtă aşa de straşnic mânia Lui, dezlegarea întregii taine a suferinţelor sale va apărea în faţa lumii o dată cu dovada nevinovăţiei sale.

În cele din urmă, Dumnezeu apare din mijlocul furtunii, spre a-l convinge pe Iov cine este el şi cine Dumnezeu.

Cele patru capitole ale monologului Celui etern sunt, alături de Psalmul 104, poate cele mai răscolitoare imnuri despre atotputernicia şi măreţia lui Dumnezeu.

Iată doar câteva întrebări în faţa cărora nu numai Iov, ci întreaga creaţiune rămâne mută:

„Unde erai tu când am întemeiat pământul?…

Cine a închis marea cu porţi?…

Când i-am făcut haina din nori şi scutece din întuneric, când i-am pus hotar şi când i-am pus zăvoare şi porţi; când am zis: «Până aici…»?“ (Iov 38, 4-11).

În încheiere, se spune că Dumnezeu i-a dat bogăţii îndoite faţă de cum avusese înainte, îi mai dăruise şapte feciori şi trei fete şi viaţă încă 140 de ani.

Căror necesităţi răspunde – acum – cazul lui Iov şi ce semnificaţie are pentru credincioşi acest „tractat“ al cărui cuprins, la prima vedere, ar putea zdruncina temelia credinţei noastre?

Am văzut din cele relatate că suferinţele lui Iov nu erau din cauza păcatelor lui.

Am văzut rămăşagul făcut pentru a pune la încercare pe cel mai credincios, mai neprihănit şi mai drept om al acelor vremuri. Iov pune la îndoială dreptatea de pe pământ pentru ca, abia în faţa descoperirii măreţiei universului şi a mustrărilor convingătoare ale lui Dumnezeu, Creatorul acestuia, să-şi recunoască greşeala şi să-şi recupereze pierderile.

Câştigă Satan pariul?

Se pocăieşte Iov din teamă?

Îşi recunoaşte el deodată greşeala – pe care era convins că nu a săvârşit‑o – pentru a-şi recăpăta ceea ce pierduse?

Desigur că nu!

Aceasta este concluzia pe care trebuie să o tragem asupra învăţăturii cărţii lui Iov: cunoaşterea lui Dumnezeu nu se poate opri sau limita la poarta cunoaşterii noastre.

Această limitare de către om a posibilităţilor spiritului uman este în contradicţie cu însăşi definiţia despre om, care este încoronarea operei dumnezeieşti. Iar posibilităţile de cunoaştere ale acestuia tind spre infinit, prin însăşi esenţa Duhului, prin suflarea de viaţă dăruită la facerea sa.

Cartea lui Iov are o semnificaţie enorm de mare, apariţia lui Dumnezeu din mijlocul furtunii este un act de revelaţie.

Pe măsură ce Dumnezeu îi descrie măreţia creaţiei, lui Iov i se deschid porţile cunoaşterii. Perfecţiunea universului, armonie a tuturor elementelor existente, nu poate fi înţeleasă de către Iov decât după trecerea prin şcoala încercărilor. (Despre această şcoală a încercărilor, prin care a trecut ca şi Iov, Părintele Iosif vorbea cu un profund respect.)

Abia acum Iov poate să înţeleagă că perfecţiunea creaţiunii (în care se cuprinde şi el) se situează dincolo de bine şi dincolo de rău.

Suferinţa a fost un instrument pentru a-l apropia de Dumnezeu, de Adevăr.

Numai propria-i trecere prin încercare poate să arate omului drumul spre înţelegere.

Dumnezeu, Care dăruise o fericire trecătoare dreptului şi credinciosului Iov, prin suferinţă îl ridică la adevărata cunoaştere, înţelegere şi participare.

Dumnezeu nu-l pedepseşte şi nici nu are de ce-l certa pe Iov, deoarece protestele şi revolta lui nu-i erau generate de pierderea credinţei, ci din dorinţa nestrămutată de cunoaştere.

În schimb, Dumnezeu vrea să-i pedepsească pe cei trei prieteni care îi propuseseră lui Iov numai resemnare şi pocăinţă.

Adresându-se unuia dintre ei, Domnul spune:

„Mânia mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa drept de Mine cum a vorbit robul Meu Iov“ (Iov 42, 7).

Şi-i iartă de pedeapsă numai în urma intervenţiei făcute prin jertfele şi rugăminţile lui Iov.

Rămăşagul nu mai apare, eliminându-se astfel actul unui Dumnezeu nemilos, iar Satan, atât de stăruitor la început, nu mai are ce căuta acum la deznodământ.

Iov se pocăieşte nu din teamă şi nici pentru a-şi recăpăta averea, ci pentru că a „înţeles“. Cele şaptezeci de întrebări din cele patru capitole care cuprind răspunsul Domnului l-au ajutat să înţeleagă într-adevăr cine este el şi cine este Dumnezeu.

A înţeles că adevărata mulţumire se naşte din cunoaşterea care nu se lasă cucerită fără luptă şi fără suferinţă.

Am ales această carte cu suferinţele lui Iov pentru a o aşeza alături de cea a „Iovului“ nostru – Părintele Iosif – spre a ajunge la corecta înţelegere pe care trebuie să o dăm suferinţelor, fără alte comentarii. Şi ca un răspuns celor care, ca şi prietenii lui Iov, au căutat să intervină pe lângă Părintele Iosif cu sfaturile sau observaţiile lor.

Ştim însă foarte bine că şi lor, ca şi prietenilor lui Iov (Iov 42, 7-9), Dumnezeu le-a dat acelaşi răspuns. Sau le va da.

Istoria şi viitorul vor fi martorii nepărtinitori care vor dovedi că Dumnezeu va mai da, tuturor celor care vor mai interveni în această problemă a Oastei Domnului, răspunsul Său, în acelaşi fel. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

VELESCU, MOISE

Profetul vremilor noastre. – Sibiu: Oastea Domnului, 1998

vol. 2

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *