Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home CUM VOI MAI PUTEA TRĂI

CUM VOI MAI PUTEA TRĂI

CUM VOI MAI PUTEA TRĂI

1. Nu ştiam că va veni atât de grabnic vremea să plătesc.

2. Dar abia plecaseşi Tu şi s-a trezit în mine inima cea adevărată. Ca dintr-un somn de moarte s-a trezit.

3. A început să urle de durerea celor făcute şi să mă mustre cu vorbe mai usturătoare ca arsurile de flăcări. Şi mai grele ca loviturile de bici:

4. „Ce-ai făcut, nefericitule, ce-ai făcut?
Cum ai putut uita, cum ai putut lovi, cum ai putut alunga singura ta lumină, singura ta salvare, singura ta iubire?
Cum crezi că vei mai putea trăi fără El?

5. Până nu L-ai cunoscut pe El, da! Până n-ai gustat iubirea Lui, puteai! Dar, după ce L-ai cunoscut pe El şi ai gustat-o pe ea, cum vei mai putea?
6. Ţi-a fost grea uneori iubirea Lui şi preţul care ţi s-a cerut pentru ea era uneori dureros?
Poate!
Dar ce au însemnat acestea, oare, pe lângă tot ce ţi-a dat El în schimb?

7. Tot ce ai dat tu era trecător şi ieftin. Dar ce ai primit în schimb nu era, oare, de mii de ori mai mult?

8. Cum ai putut tu uita prima ta lumină, cele trei cuvinte – care te-au înviorat şi fericit – din ziua ta dintâi?

9. Cum ai putut uita Edenul strălucit, în care te-a intrat El, şi toate minunăţiile pe care le-ai trăit umblând împreună?

10. Oare ce ochi au mai văzut ceea ce au putut vedea ochii tăi? Şi, oare, ce urechi au mai putut auzi cuvinte cum ai auzit tu?

11. Cui i s-a mai făcut un asemenea har şi cui i s-a mai dat să trăiască asemenea stări, cum ai trăit tu?

12. Şi toate acestea numai pentru că erai al Lui, pentru că umblai cu El, pentru că Îl ascultai şi Îl urmai cu iubire pe Domnul tău, Mirele tău, Viaţa ta!

13. Acum, ce vei şti să faci fără El?
Ce-i mai rămâne vieţii tale după ce ţi-ai alungat iubirea, unica iubire adevărată, din ea?“
14. …Atunci se făcu înfricoşătorul cutremur în sufletul meu. Şi se prăbuşi peste mine întunericul morţii.

15. M-am pipăit cu spaimă şi mi-am simţit sufletul cel mai nefericit, mai sărac, mai orb şi mai gol din câte suflete au fost în toate lumile şi în toate veacurile.

16. Toate, în jurul meu, deveniseră dintr-o dată gunoi.
Iar de mine însumi îmi fu o nemărginită scârbă, ca de un lepros respingător.

17. Gura parcă îmi era de leşie şi plină de nisip. Un clei scârbos şi murdar îmi lipise mâinile şi picioarele de aşternutul meu putred în care părea că mă scufund ca într-o nesfârşită mocirlă întunecată.

18. Am vrut să mă trezesc, să deschid, să ies, să strig, să urlu, să alerg deznădăjduit după Tine.

19. Dar n-am mai putut!
Ci m-am prăbuşit parcă undeva adânc, foarte adânc, până în fundul pământului, fără să mai pot scoate decât strigătul cel mai amar şi mai greu decât orice moarte:

20. – O, nenorocitul de mine!

Traian Dorz,

din „Prietenul tinereții mele”,

Editura Oastea Domnului, Sibiu

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!