Răsare Oastea Domnului
În preajma anului 1923, îmi făceam un bilanţ al activităţii mele de zece ani de preoţie la ţară şi un an de redactor la foaia «Lumina Satelor».
Şi mă gândeam cu durere la zădărnicia celor unsprezece ani de strigare în pustiu, fără urme şi fără roade.
Era noaptea târziu. Pe sub fereastra casei mele, tocmai trecea urlând un cârd de beţivi. Asta mi-a sporit şi mai mult durerea. Am căzut în genunchi, plângând, şi m-am rugat Domnului, plângând, să-mi ajute, în anul ce vine, să lucrez cu mai multă izbândă.
În această noapte, Duhul Domnului mi-a inspirat gândul unei hotărâri care s-a publicat în numărul de Anul Nou 1923, al foii «Lumina Satelor». În această hotărâre, îi chemam pe cititorii mei să intre în anul cel nou cu o hotărâre de luptă contra beţiilor, sudalmelor şi altor păcate. Prin iscălirea unei declaraţii, îi chemam să se hotărască contra păcatelor. Îi chemam într-un fel de voluntariat de luptă aprigă contra păcatelor. Din acest început, a ieşit pe urmă mişcarea O a s t e a D o m n u l u i.
Iniţiativa acestei Mişcări este, aşadar, pe de-a-ntregul a Domnului. Cu nimeni n-am avut absolut nici o consfătuire şi nici o înţelegere cu privire la această Mişcare. Şi de la nimeni n-am avut nici un fel de încredinţare specială pentru înfiriparea ei.
Şi nu numai iniţiativa acestei Mişcări este a Domnului, ci şi crearea ei întreagă este a Lui.
După Hotărârea şi Apelul din numărul de Anul Nou, nu s-a interesat absolut nimeni despre rostul acestei Mişcări, despre rezultatul ei, despre mersul ei. Am luptat ani de zile pentru susţinerea acestei Mişcări, cu greutăţi şi jertfe, în care mi s-au topit sănătatea şi viaţa, fără să am nici un sprijin.
Am ţinut, la un an, o adunare generală a acestei Mişcări (vestită la foaie), fără însă să se intereseze absolut nimeni despre ea şi să se apropie de ea.
Mişcarea era ameninţată cu eşec. Am pus totul în cumpănă să o salvez. În vremea asta de luptă aprigă cu greutăţile începutului, mă aşteptam să-mi sară Î.P.S. Sa, Mitropolitul Nicolae, cu o pastorală către popor, pentru încurajarea iniţiativei. Dar n-a sărit şi nici măcar nu m-a întrebat cum merge iniţiativa. Şapte ani de zile, conducătorii Bisericii din Sibiu n-au avut nici un cuvânt pentru această Mişcare şi nu i-au dat nici un sprijin. Probabil, conducătorii Bisericii se temeau că Mişcarea va da eşec şi nu voiau să se „expună“.
Am avut însă sprijinul larg al Aceluia Care a pornit-o la drum. Domnul a adus biruinţă la Lucrarea Lui, Oastea Lui.
Cei care, de la început, ar fi trebuit să dea sprijin şi ajutor s-au interesat de ea numai atunci când era deja o puternică ÎNFĂPTUIRE care putea aduce glorie şi laudă personală.
Fireşte, prin afirmaţia că inspiraţia şi creaţia Oastei Domnului au venit pe de-a-ntregul de la Domnul, nu neg legăturile ierarhice ale preoţiei. Vreau însă să spun că, în felul cum s-a înfiripat această Mişcare, ca un voluntariat care a cuprins de la început toate eparhiile, n-am avut o încredinţare şi o îndrumare specială din partea Î.P.S. Sale, Mitropolitul Nicolae.
Am tras şi am conturat singur cadrele acestui voluntariat, accentuând însă, cu toate prilejurile, că stau sub controlul Bisericii întregi (Sf. Sinod) după ce Mişcarea cuprindea toate eparhiile.
va urma
din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 1
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998
