Întors de la cimitir
Într-aceste, probabil şi de atâtea mâhniri şi dureri strânse în sufletul meu, boala a luat o întorsătură violentă.
În două luni, boala mă făcuse o umbră, un schelet. Totul părea sfârşit. Eram în calea spre cimitir. M-am împărtăşit (eu, „sectarul“) şi îmi aşteptam sfârşitul călătoriei.
Dar – printr-o adevărată minune – Domnul m-a întors din calea ce ducea la odihna veşnică şi m-a trimis iar la front, ca să plinească Scripturile că orice jertfă adevărată trebuia să-şi facă, până la sfârşit, drumul crucii.
Mizerii şi jigniri
Demult, mi se tot arunca vorba că am făcut bani cu «Lumina Satelor». Am pus pe fiul meu Tit să facă o socoteală, privitor la administraţia foii, pe timpul cât a fost pe mâna mea (de la 1 oct. 1931 – la 1 august 1934).
Şi, când colo, ce arăta socoteala? Că eu am jertfit de la mine (din banii cărţilor mele şi ai Tipografiei) peste două sute optzeci mii lei pentru susţinerea foilor. Foile lucrau cu deficit. Nemaiputând suporta acest deficit, am cedat administraţia foii «Lumina Satelor», urmând ca, pentru foaia «Oastea Domnului», să mi se plătească numerele de care aveau lipsă.
Aici însă pr. Secaş – care luase administraţia foii «Lumina Satelor» – a început a-mi face mizerie şi jigniri. Chitanţele se plăteau cu mustrări, cu reduceri etc. Mi se făceau mizerii şi jigniri care treceau şi hotarele bunei-cuviinţe.
Îmi era imposibil să mai lucrez în situaţia aceasta. Se iviseră apoi, şi în mersul duhovnicesc al Oastei, anumite tendinţe şi îndrumări noi, care depărtau Mişcarea de pe calea pe care pornise la început – lucruri despre care scriu mai pe larg în altă parte. Trebuia lămurite şi aceste lucruri.
Un gând bun – bruscat
După toate cele arătate până aici, îşi poate da seama oricine că, în mersul Oastei trebuia o clarificare, o punere la punct a anumitor lucruri. Martor îmi este Domnul de Sus că am încercat necontenit acest lucru.
De trei ori i-am propus Î.P.S. Sale un sfat restrâns cu „ofiţerii“ mai de seamă ai Oastei (fraţii de la Bucureşti etc.), în care sfat să punem definitiv la punct lucrurile care tulburau bunul mers al Lucrării.
Am propus acest sfat întâi, îndată după tulburarea cu mutatul la Bucureşti. Dar Î.P.S. Sa nu l-a primit. I-am cerut a doua oară, în preajma celui de-al treilea congres al Oastei. Şi i-am cerut a treia oară, acum pe urmă.
Înainte de Naşterea Domnului ce a trecut, vorbisem cu Î.P.S. Sa de acest sfat. I-a plăcut ideea şi a rămas să-i chem pe fraţii de la Bucureşti, de Crăciun. Dar fraţii n-au putut veni de Sărbători. Au venit însă Duminică, după Naşterea Domnului (pr. V. Ouatu şi fratele I. Gr. Oprişan).
Cu toţii aveau nădejdea şi bucuria că vom lămuri toate lucrurile şi vom pleca iarăşi la luptă, cu „dragostea dintâi“. Plănuisem să dăm la foaie un comunicat despre acest sfat, ca o încurajare şi înviorare a fronturilor.
Înainte de a ne prezenta la reşedinţa mitropolitană, noi am precizat anumite puncte care ar fi de lămurit. Nu mergeam însă să impunem ceva, ci mergeam aşa cum se merge la orice sfat de lămurire a lucrurilor: unul spune o părere, altul alta… unul mai pune, altul mai lasă.
Însă în loc de o astfel de paşnică înţelegere, Î.P.S. Sa, îndată, de la început, s-a arătat extrem de nervos, aspru şi nerăbdător.
Nici nu ne îngăduia să vorbim. Iar pe mine, îndată, de la început m-a bruscat cu vorbe aspre: „Să se ştie, o dată şi pentru totdeauna, că Oastea Domnului este iniţiativa mea… Părintele Trifa a pus aici, cel mult, ceva din personalitatea lui… Părintelui Trifa nu-i aparţine nimic, nimic… etc.“
Această aspră şi neaşteptată ieşire făcea imposibilă orice continuare a discuţiilor. Eu m-am retras adânc mâhnit.
Amintesc acest lucru pentru ca oricine să vadă şi să judece din a cui pricină s-a tulburat Oastea. Eu stau cu conştiinţa împăcată în faţa lui Dumnezeu, în faţa Bisericii mele şi a neamului meu. Am făcut tot ce se putea face pentru ca Lucrarea Oastei să-şi poată continua drumul ei de lumină. Răspunzători sunt cei care, prin lipsă de tact şi de dragoste, au împins lucrurile pe altă cale.
va urma
din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 1
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998
