„Noi nu vorbim despre Sfinți, ci vorbim cu Sfinții” – a fost rãspunsul unui scump pãrinte la replica unora care acuzau Biserica noastrã cã vorbește prea mult despre Sfinți. Înțelept a fost rãspunsul: „Noi nu vorbim despre Sfinți, ci vorbim cu Sfinții”. Cine poate vorbi cu sfinții? Oare nu aceia care au același duh cu al lor?
Sfinții Pãrinți sunt numiți teofori, purtãtori de Dumnezeu, purtãtori de Duh. Cultul Sfinților face parte integrantã din ființa Bisericii Ortodoxe. Biserica noastrã respectã cu sfințenie îndemnul Sfântului Apostol Pavel, din Evrei 13, 7: Aduceți-vã aminte de mai-marii votri… Cuvântul Domnului spune: Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastrã (I Cor 4, 3).
„Ne-a adus Dumnezeu din neființã la ființã, dar sã ne mântuiascã nu poate fãrã noi. Drept aceea, în tot felul ne cheamã ca sã-L cunoaștem ca Tatã și pe noi întreolaltã ca frați și fii ai Aceluiași Pãrinte. O cunoaștere teoreticã a lui Dumnezeu au și dracii (ba și mulți teologi), dar aceasta nu-i sfințește” – spune Cuviosul Arsenie Boca.
Sfinții ne sunt și ne rãmân mereu pilde luminoase de trãire și de mãrturisire smeritã a Fiului lui Dumnezeu. Este minunat sã vorbești despre ei, dar este dumnezeiesc sã stai de vorbã cu ei. Cei mai apropiați nouã ne sunt sfinții contemporani și ne uimim de hãrnicia, de smerenia și de roadele ascultãrii lor. Fiecare generație de oameni și-a avut sfinții ei trimiși de Dumnezeu; pentru unii spre mãrturie, iar pentru alții spre mântuire. Prin ei, unii s-au osândit, iar alții s-au mântuit. Ei au înțeles mai bine decât oricine cât de necesarã este jertfa și cât de necesar este calvarul, dupã cum scrie și poetul nostru drag, fratele Traian Dorz, în poezia Scrisoare despre jertfã: „Cãci cu orice rând de oameni, cât pe lume va fi Harul / Necesarã va fi jertfa, necesar va fi calvarul”. O, cum au înþeles ei de bine lucrul acesta!
În drumul nostru dinspre Sibiu spre Tulcea, am trecut pe la Mãrãșești și am revãzut monumentul închinat eroilor Patriei și gândul m-a dus la cuvintele cuprinse în Scrisoarea despre Jertfã. Ei au înțeles câtã nevoie este de jertfã și și-au dat sângele și viața pentru Neam și pentru Țarã și trebuie sã le fim recunoscãtori, mãcar aducându-ne aminte de ei și pomenindu-i. Ne cer aceasta și conștiința și Dumnezeu. Dar, mergând mai departe, am trecut Dunãrea și am ajuns la Niculițel, judeþul Tulcea, unde am vizitat situl și biserica paleocreștinã, din secolul III, care adãpostește încã sfintele moaște ale celor patru Sfinți Martiri: Zoticos, Attalos, Kamasis și Filippos, alãturi de alți doi sfinți martiri, al cãror nume nu se cunoaște, despãrțiți doar de un zid; singura mențiune asupra lor fiind fãcutã de inscripþia care bloca accesul în zona inferioarã a criptei: „Aici și dincolo (se aflã) sângele martirilor”. Ei nu s-au putut dezice de cuvintele: Suntem creștini! și le-au rostit pânã la moarte. Ei, care au proslãvit pe Fiul lui Dumnezeu prin viața lor frumoasã, au fost învredniciți de Dumnezeu ca, și prin moartea lor martiricã, Domnul nostru Iisus Hristos sã fie cinstit și preamãrit de mii de ori mai mult, mai strãlucit și mai înalt. De aceea, martiriul nu este dat oricui, ci doar acelora învredniciți de Dumnezeu cu aceastã cinste.
O, dar avem și noi, cei din vremurile de pe urmã, sfinții noștri contemporani! Au cântat scumpii noștri frați ostași în situl de la Niculițel trei cântãri nemuritoare din repertoriul de aur al Oastei Domnului și din moștenirea sfintei noastre Biserici, încât cei prezenți acolo au spus: Ce minunat! Cântãri pe care le-am simțit cã au zburat pânã în secolul al treilea și au fãcut sã tresarã sufletele sfinților martiri ce ne așteptau acolo ca sã legãm trecutul cu viitorul și, împreunã, sã acoperim prezentul netrebnic și apostat. Și, o, ce minunat au fãcut lucrul acesta scumpii noștri frați ostași, prin cântãrile și mãrturisirile lor la Niculițel, încât i-au fãcut și pe alți oameni sã exclame: și noi suntem ceștini și ostași! Ce frumos au legat frații noștri trecutul cu viitorul!
Fãcând noi tânguire de pomenire și la mormintele sfinților noștri înaintași martiri – Pãrintele Iosif Trifa, la Sibiu, fratele Ioan Marini, la Sãsciori, fratele Traian, la Mizieș, Pãrintele Vasile Ouatu, la București, fratele Moise Velescu, la Arad, și toți ceilalți pãrinți și scumpi și minunați frați, care așteaptã cuminți la sânul caldului pãmânt învierea din morți și viața veacului ce va sã fie –, Îi dãm slavã lui Dumnezeu cu cântarea Aliluia, Aliluia, Aliluia!
Pentru ale lor sfinte rugãciuni și pentru a lor viațã curatã și pentru al lor sânge vãrsat pentru Tine, Doamne Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi! Amin.
Pr. Ioan DAMIR