Ce loc frumos şi tu aveai
la masa nunţii sfinte,
când te-aşteptau să intri-n rai
a cerului veşminte!
Câţi îngeri stau atunci cântând,
să-ţi iasă înainte,
dar toate le-ai pierdut, căutând
al lumii blid de linte!…
Ce sân ceresc te-ar fi primit,
dacă-ntorceai odată,
cu ce sărut te-ar fi sfinţit
Preafericitul Tată,
dar cât de-adânc te-ai despărţit
de Casa minunată
unde-ai fi fost sărbătorit
cu-o nuntă necurmată…
Mai poţi şi azi să-ţi aminteşti
plângând de-acestea toate
şi-nfrânt, spre Cer să-ţi limpezeşti
priviri îndurerate.
O, de mai poţi să te căieşti
de-a tale mari păcate,
din iad, spre soare să ţâşneşti
cu aripile toate.
Eternele poeme / Traian Dorz. Ed. A 2-a. – Sibiu: Oastea Domnului, 2009
