Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Lanțul de aur al strãbunilor

Lanțul de aur al strãbunilor

Lanțul de aur al strãbunilor

„Noi avem înaintaşi sfinţi; nu numai apostolii, martirii, mucenicii şi tot lanţul lor de aur până la Părintele Iosif. Dar cel mai aproape de noi a fost acest om sfânt prin care Dumnezeu a făcut această Lucrare. Noi trebuie să vedem cu ochii deschişi adevărul acesta” (Traian Dorz, Strângeţi fărâmiturile, vol. 5, pg. 408). 

Troiţa de arhierei ce se sărbătoreşte în această săptămână ne poartă cu gândul la evlavia poporului lui Dumnezeu, creştinii, faţă de părinţii duhovniceşti.

Pentru a stinge gâlceava ce se ivise în legătură cu întrebarea care dintre cei trei ierarhi este mai mare, Biserica a stabilit ca toţi trei să fie sărbătoriţi „arhiereşte” în aceeaşi zi (30 ianuarie). O înţeleptă punere în ordine a lucrurilor duhovniceşti!

În ultimele zeci de ani (începând din 1952) Biserica Ortodoxă Română a pus în lumină strălucitoare pe mulţi dintre părinţii martiri şi cuvioşi ai poporului nostru drept-credincios… Numele lor, atât de dulci şi scumpe nouă, izvorăsc pe buze miere cerească pronunţându-le: Ioan Casian, Daniil Sihastrul, Leontie de la Rădăuţi, Ioan Iacob de la Neamţ, Ioan Valahul şi Oprea, Visarion şi Sofronie, Calinic Cernicanul, Ghelasie de la Râmeţ, Onufrie de la Vorona, Antipa de la Calapodeşti, Paisie de la Neamţ, Chiriac de la Tazlău, Iachint de Vicina, Zotic, Atalos, Camasis şi Filipos de la Niculiţel, Teodora din Carpaţi, Constantin Brâncoveanu şi fiii săi, Atanasie Todoran, Iosif de la Partoş, Nicodim de la Tismana, Grigorie de la Bistriţa Vâlcii şi mulţi alţii… Lanţul de aur care a început cu ei a fost întregit şi continuă să crească cu părinţii şi martirii care s-au adăugat în ultima jumătate de secol: Cleopa de la Sihăstria, Paisie de la Sihla, Ilarion de la Cernica, Arsenie de la Prislop, Sofian de la Antim, Arsenie de la Techirghiol, Lavrentie de la Frăsinei…

O eventuală statistică ar scoate la iveală că din cele multe mănăstiri şi schituri, din suferinţele pentru Hristos şi din viaţa cu Hristos a multor binecredincioşi creştini mireni, din cele zeci de mii de monahi şi mărturisitori laici ai lui Hristos, Biserica noastră a reţinut sute şi sute de sfinţi. Pământul îi ascunde ca o mamă bună „la sânul caldului pământ” (Traian Dorz) şi îi păstrează pentru slăvita înviere. Graiurile lor, rugăciunile lor se împletesc cu ale noastre, formând o tainică legătură între ele, o continuitate neştirbită între trecutul, prezentul şi viitorul poporului lui Dumnezeu. Urmele lor au rămas adânc înfipte în amintirea colectivă, căci tresărim când auzim de locuri precum Poiana lui Pahomie, de Dealul Crucii, de Pârâul Călugărului, sau de toponime ca Bisericani, Călugăreni, Pustnicu, Eremitu, Chiliile, Căscioarele… Toate acestea – nume, locuri, oameni – ne înconjoară, ne sunt familiale, ne învăluie, vor să se contopească cu viaţa noastră, cu fiinţa noastră.

„Trecutul neamului nostru – spunea Părintele Iosif Trifa în 1919 – este plin de valuri şi vânturi. Un Petru de-a pururi călător peste valurile furtunoase ale vremii este istoria neamului nostru. Cine a ajutat trecerea şi scăparea noastră?

Credinţa noastră cea sfântă, dragii mei, credinţa cea tare strigătoare pe Iisus a părinţilor, moşilor, strămoşilor noştri, aceea ne-a trecut peste valurile vremilor.

De câte ori se tulbura marea vieţii bătrânilor noştri, ei alergau la biserici, chemau pe Iisus, iertarea Lui, ajutorul Lui. Şi dacă credinţa a fost în furtunile trecutului nostru scăparea noastră, tot ea va fi scăparea şi în cele de azi şi în cele de mâine” (Părintele Iosif Trifa, Spre Canaan – predici, pg. 13).

De aceea nu trebuie să mire pe nimeni că în lungul acestui şirag s-au ridicat oameni care să lupte împotriva beţiei, sudalmelor şi a altor păcate, că a fost un glas care ne-a adus aminte de verigele de început ale acestui lanţ de aur. Glasul acesta s-a contopit cu glasul veacului de aur al creştinismului, aşa cum se topeşte jertfa cu altarul pe care se aduce. E vorba de Părintele Iosif Trifa – Iosif de la Sibiu, am putea spune –, devenind el însuşi, în acest context, un Părinte de mare preţ. Atunci când cei care nu au luat aminte la locul sfânt pe care trăiesc, la chemarea sfântă pe care trebuie să o urmeze, glasul acesta străbun din Certegii Apusenilor ne-a trezit la realitate, ne-a adus aminte că pământul nostru e plin de oseminte sfinte, că raclele emană încă mireasmă duhovnicească şi că cerul aşteaptă să ajungem şi noi alături de înaintaşii noştri, făcându-se pentru aceasta el însuşi pildă vrednică de urmat.

Aurel MATEI – articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului –
Anul XXV, nr. 5 (929) 27 IAN. – 2 FEBR. 2014

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!