Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home LIBERTATE ȘI RESPONSABILITATE

LIBERTATE ȘI RESPONSABILITATE

LIBERTATE ȘI RESPONSABILITATE

Libertatea este starea cea mai dorită de om, ea reprezintă graniţa dintre rai şi iad, graniţa care ne aproprie de Dumnezeu sau de plăcerea care ne desparte de dragostea divină. Conform Dex-ului, libertatea este „posibilitatea de a acţiona după propria voinţă, lipsă a oricărei constrângeri în realizarea dorinţelor proprii, în desfăşurarea unei acţiuni, a unei activităţi etc. …” Libertatea fără discernământ şi despărţită de responsabilitate aduce haos în viaţa noastră.

Din punct de vedere conceptual, libertatea şi responsabilitatea se întrepătrund în mod necesar, întrepătrundere care este „o bună întâlnire între necesitate şi libertate”. În altă ordine de idei, fară libertate nu există responsabilitate şi, fără responsabilitate, libertatea riscă să devină anarhie.
Libertatea înseamnă răspundere, de aceea marea majoritate a oamenilor se tem de ea.

Fericitul Augustin a intuit caracterul antinomic al libertăţii umane când a spus: „Iubeşte şi fă ce vrei!” Dar paradoxul este că atunci când omul iubeşte cu adevărat, el nu mai face ceea ce vrea, după bunul său plac, ci face ceea ce trebuie, pentru a rămâne permanent în arealul tainic al iubirii Divine. Este în esenţă ceea ce Însuşi Mântuitorul a spus: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este cel care Mă iubeşte” (Ioan 14, 21).

Trebuie să învăţăm să ne asumăm responsabilitatea generată de faptele proprii. Atunci când greşim, prima reacţie este să dăm vina pe altcineva sau pe altceva. Dacă fiecare dintre noi am începe să devenim mai responsabili chiar şi în cele mai mici aspecte ale vieţii noastre, ar creşte astfel nivelul de responsabilitate al celor din jur, am deveni mărturisitori şi începători ai binelui.

Suntem ispitiţi adeseori să vorbim despre libertate ca despre ceva ce nu impune restricţii şi nu ne dă responsabilitatea faţă de cel de lângă noi, folosind libertatea într-un mod pur şi simplu brutal, fără să ţinem cont de aproapele nostru, confundăm libertatea cu dreptul egoist de a domina. Libertatea este supunere, este ascultarea despre care vorbeşte învăţătura ortodoxă şi tradiţia monahală. Dacă suntem liberi cu adevărat, în mod automat avem puterea şi, implicit, posibilitatea de a-l asculta pe celălalt, de a-i vedea nevoile, să putem vedea în ce măsură avem dreptul să hotărâm soarta lui.

Sunt mulţi oameni care percep credinţa ca pe o limită a libertăţii lor. „De ce ar trebui să cred orbeşte?” – auzim spunându-se de multe ori. Trebuie amintit faptul că credinţa este un dar de la Dumnezeu, care nu ne distruge libertatea, ci ne acordă o libertate desăvârşită. Ne spun Sfinţii Părinţi că, prin credinţă, noi ne eliberăm de supărare şi de frica morţii, dar cu ajutorul credinţei vine şi responsabilitatea de a acţiona, omului i s-a dat o voinţă liberă şi luând exemplul Mântuitorului, noi trebuie să îndreptăm această voinţă către cea a lui Dumnezeu.

În lumea actuală, responsabilitatea a ajuns însă să fie haotică în asumare din cauza superficialităţii puterii de judecată a omului, ineficientă din cauza educaţiei precare, cea mai grea luptă este cu propria persoană, cu propria păcătoşenie, reprezentând aprigul duşman cu care omul se înfruntă. Dacă nu ducem această luptă sau o ducem fără vlagă şi credinţă, poticnindu-ne la tot pasul, dacă nu delimităm clar graniţa dintre libertate şi păcat, atunci nu avem principii sănătoase de viaţă, trăim fiecare clipă după instinctul carnal, şi nu după voia Divină, fapt care ne duce la autodistrugere.

Să ne lumineze Dumnezeu să înţelegem care e nevoia vremurilor de faţă şi să ne dea puterea de a trăi, liberi şi responsabili ca adevăraţi fii ai Lui, să trăim cu adevărat o libertate reală şi profundă: nu una exterioară, sau nu numai una exterioară, ci mai ales una lăuntrică şi mântuitoare.

Pr. Mirel ILIE

din săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”

Anul XXX, nr. 36 (1221) 2-8 SEPTEMBRIE 2019

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!