De douăzeci de ani suntem şcoliţi la şcoala umanismului european. Doamne fereşte, nu la cel ateo-comunist, nuuuu. Acela ni s-a spus că a încetat să mai respire în atmosfera europeană în decembrie 1989. Umanismul acesta, plin de apostoli de pripas în România, ne-a obligat să înghiţim reţetele unei democraţii pline de hoţi şi frauduloşi, să dezvoltăm un dialog al surzilor şi să amuţim când cerem drepturi, ne-a umplut de susţinători ai păcatelor pe post de virtute şi, mai nou, ne-au arestat sfinţii a doua oară, prin literă de Lege ordinară. Zilele acestea am văzut că tot ce înseamnă model de cultură morală construită pe păcat naşte monştrii unei reacţii dezechilibrate. Un popor de migratori construieşte un gard să nu intre migranţi peste el. Alt popor civilizat se pierde în explicaţii inutile. La vremea faptelor se vădeşte gaura din sufletul unor popoare educate. Pe străzile Macedoniei, oamenii dau apă şi haine celor aflaţi în pribegie…
Desigur că nu un comentariu politic vreau să vă pun la inimă. Ci o stare de fapt. Ieşiţi în rugăciune dinaintea lui Dumnezeu şi-I spuneţi că vă pasă, daţi milostenie săracilor dinaintea voastră în numele celor pe care nu-i vedeţi. Postiţi pentru ca ei să iasă din flămânzeală. Încercaţi să vă puneţi în locul lor, a celor care au părăsit tot sub presiunea răului, ori de la cine va fi fost el să fie, case, iubiri, vieţi… Dar nu pe Dumnezeu! Preţul e mare. Pe drumurile exilului lor sunt mii de morţi, care atâta timp când erau departe, pe drumurile lor, nu deranjau. Creştinii au spus de luni de zile că e un masacru, un genocid ilogic. Umaniştii căutau să trimită plasturi democratici la întâlnirea cu moartea. Hristos răstignit, a câta oară, Pilaţii şi falşii preoţi ai ideologiei umaniste în rol de executori. Refuz să fac parte dintre ei! Dumnezeul creştinilor ne-a învăţat să judecăm lucrurile cu altă măsură. Cu măsura iubirii absolute, care este Crucea. În ultimele zile i-am văzut pe o serie de bloggeri creştini propunând tot soiul de scenarii. Cine plăteşte pe cine, cine e de vină, cum vine şi pe unde pleacă… Suferinţa lor nu e o ştire pentru „televizorul” sufletesc al unui creştin. Este o realitate, un subiect de rugăciune. Faceţi dar din ei rugăciune. Nu intraţi în malaxorul de interese al umanismului european, care crede că rezolvă prin fonduri toate. Avem fonduri pentru inundaţii, pentru foame, pentru drumuri şi infrastructuri. Drama umanismului european, opus mereu creştinismului, este faptul că nu mai avem oameni. Oameni întregi, motivaţi de Hristos, nu de bani şi interese regionale, oameni cu suflet, nu cu funcţie de om. Umanismul european dovedeşte că tot ce este fundamentat pe om fără Dumnezeu nu poate funcţiona pentru oameni. Poate fi de folos corporaţiilor, multinaţionalelor, supranaţionalelor, intereselor economice ori geopolitice, dar nu omului, fratelui lui Dumnezeu.
La vremea de acum se vede limita umanismului european, care o ţine înainte cu drepturile LGBT, cu atacul la Biserică ori cu minciuna drepturilor omului. Căci e o minciună să ceri drepturi pentru un om pe al cărui Dumnezeu Îl prigoneşti! Poate e momentul să o spunem mai deschis şi mai tare: nu ne interesaţi! Suntem din neamul acela de oameni care credem în Dumnezeu, trăim în Dumnezeu şi murim-înviem în El. Suntem creştini! Dar pentru aceasta trebuie să ieşim din complexul de a fi umanişti cu orice preţ. Nu cu preţul mântuirii. Limitele umanismului european s-au dovedit, ca în cel ateo-comunist, sârma ghimpată. Ridicaţi porţile, lărgiţi inimile şi luaţi-vă în serios misiunea! Hristos călătoreşte prin Europa. De va fi nevoie, faceţi-vă datoria să-L primiţi. Hangiii, tot hangii. Împăraţii, tot împăraţi. Ieşiţi în calea alungaţilor din case şi faceţi-vă odihnă lor. Cu rugăciunea, cu dragul de ei, cu postirea.
Dumnezeu poate se va milostivi de noi şi nu vom fi următorii!
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin NECULA
în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXVI, nr. 38 (1014) 14 – 20 SEPT. 2015
1 Comment