În Noul Testament nu se aminteşte cu numele păcatul sudălmii, pentru că pe atunci acest păcat nu era în forma în care e azi. Să fi fost atunci înjurăturile de azi – apoi ar fi pline Evangheliile şi Apostolele cu arătarea şi osândirea acestor nebunii.
A rămas însă şi în Noul Testament osânda legii Vechiului Testament pentru cel care blestema numele lui Iehova. Este adevărat că el nu mai era omorât cu pietre, dar era omorât sufleteşte cu înfricoşata pedeapsă de la Marcu 3, 28-29, unde a spus Mântuitorul că cel care grăieşte hulă împotriva Duhului Sfânt – şi aici se cuprinde şi sudalma – acela nu are iertare în veac. Acela a murit încă din viaţa aceasta.
Şi, pe lângă asta, Mântuitorul a mai lăsat în Noul Testament un cuvânt de osândă pentru sudalmă. E textul de la Matei 12, 36, unde Mântuitorul a spus că despre orice cuvânt nesocotit pe care îl scoate din gura lui, omul va da seamă în Ziua Judecăţii.
Între cuvintele nesocotite pe care omul le scoate din gura lui e, desigur, şi sudalma. Căci, dacă în Ziua Judecăţii ni se va cere seamă şi despre banii cei mărunţi, despre „leii“ şi „bănuţii“ vorbelor mărunte, apoi cu atât mai vârtos ni se va cere seamă despre „sutele“ şi „miile“ sudălmilor şi înjurăturilor.
Vai de nesocotitul şi de nebunul care scoate înjurăturile din gura lui! Cum îşi va da seamă de ele în Ziua cea mare a Judecăţii!…
Preot Iosif Trifa, din ”Sudalma”
– Ediţia a IV-a, Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2001
